„La Seminarul Teologic Greco Catolic Sfintii Vasile, Grigore si Ioan din Oradea, a avut loc astazi Adunarea Eparhiala a preotilor Episcopiei noastre.
Adunarea a început cu celebrarea Orei a III a de catre Preasfintia Sa Virgil Bercea, ca mai apoi meditatia sa fie tinuta de catre parintele protopop al Zalaului, Valer Parau. Alaturi de preotii au fost prezenti parintii protopopi, parintii vicari foranei, parintele vicar cu preotii Antoniu Chifor si parintele vicar general Florian Gui.
Preasfintia Sa Virgil la începutul discursului a prezentat situatia în care se afla Biserica Catolica în lume, dar mai ales în tarile din Orient si luarile de pozitie ale Sfântului Parinte Papa Francisc. A fost facuta de asemenea si dare de seama a anului 2014. Parintele Antoniu Chifor, vicarul cu preotii a prezentat organigrama Episcopiei. Mai apoi parintele Alexandru Dragos, directorul Liceului Greco Catolic Iuliu Maniu, a prezentat situatia Liceului si modalitatea de înscriere pentru noul an scolar. Situatia Facultatii de Teologie si a Seminarului Teologic a fost prezentata de rectorul Seminarului, parintele Anton Cioba.
Au mai luat cuvântul parintele protopop Gavril Buboi si parintele Olimpiu Todorean, care au prezentat preotilor diverse probleme.