„Vineri 9 mai a.c., a avut loc, în Sala „Livio Paladin” din Palatul „Moroni” (sediul Municipalitatii Padova), prezentarea cartii jurnalistului, fotografului si cercetatorului milanez Graziella Vigo, intitulata „Karabakh. Il giardino segreto”(„Karabagh. Gradina secreta”), publicata anul trecut la editura Marsilio (Venetia).
Prezentarea exceptionalului album de fotografii despre regiunea pe care armenii o numesc „Artakh”, dar cunoscuta cu numele rus Nagorno sau cu cel azer Karabagh, care înseamna, „muntos” respectiv „gradina – neagra”, ne-a permis sa facem câteva consideratii generale despre Genocid si regiunea mentionata.
Au participat: autoarea, Graziella Vigo, dr. Vartan Giacomelli de la „Italiarmenia”, profesorul universitar Francesco Berti, reprezentantul Municipalitatii Padova, dr. Cristina Toso, consulul onorific al Armeniei, dr. Pietro Kuciukian. De asemenea, a participat si Abatele General al Congregatiei armene mekhitariste p.c. Vartaped Elia Kilaghbian si alti intelectuali si prieteni. Au mai fost prezenti dr. Suren Zovighian Grigore, ing. Luigi Giacomelli, dr. Gianni Arslan, membri ai Consiliului directiv „Italiarmenia”.
Este al doilea mare eveniment în ceea ce priveste Armenia, care a avut loc dupa 24 aprilie, anului acesta în orasul Padova. De asemenea, trebuie remarcat faptul ca si în 2013, dupa cum s-a scris si în revista noastra, Padova a gazduit lansarea unei carti despre Nagorno – Karabagh(1) .
Si de aceasta data am avut placerea de a-l avea ca oaspete pe dr. Pietro Kuciukian, autor a numeroase volume despre Armenia, dintre care unul, publicat la Milano, se refera tocmai la Karabagh, regiune care, dupa cum se stie, a fost oferita Azerbaidjanului, de catre Stalin(2) .
Dr. Vartan Giacomelli, dupa multumirile de rigoare a evidentiat doua aspecte ale evenimentului serii, anume: comemorarea Genocidului [Marelui Rau] necesita sustinerea adevarului si o constientizare a ceea ce a fost, dar este necesara si prezentarea acelor evenimente prin combaterea ideologiei ce neaga genocidul, redescoperind acele valori, umane, culturale si spirituale ale poporului armean, ce au fost expuse riscului anihilarii. Tema Karabagh a devenit, în actualitatea ei dramatica, o paradigma a acestei necesitati: a proteja identitatea poporului armean si a apara dreptul sau de a exista.
Dr. Cristina Toso, a dat greutate evenimentului, purtând tricolorul Italiei, si a facut unele remarci, dorind astfel sa sublinieze ospitalitatea istorica a orasului Padova, unde culturi diferite traiesc si coabiteaza împreuna.
Dr. Kuciukian a facut un expozeu despre calatoriile sale în Armenia, unde a fost însotit de sotia sa Annamaria Samuelli, prezenta si ea la eveniment, care cu îndrazneala l-a însotit în traseele, destul de riscante, parcurse. De asemenea, a observat si faptul ca Artakh este o regiune necontaminata, între munti frumosi si puternici, unde întâlnim vulturi, animale rare, unde alaturi de ruine de manastiri, gasim edificii sacre, a caror restaurare este în curs. Si el ca si autoarea, Graziella Vigo, a aratat modul în care aceasta regiune extraordinara îsi dezvaluie farmecul ei.
Graziella Vigo a studiat la Geneva jurnalism si s-a specializat la Centrul International al Fotografie, si îi datoram trei minunate carti cu imagini despre lumea armeneasca: L’Armenia culla del Cristianesimo, Ed Concreo, Varese, 2013[Armenia leagan al crestinismului], Comorile Sfântului Lazar al armenilor, precum si actualul volum: Karabagh. Gradina secreta.
Atât de mare a fost dragostea ei pentru lumea armeana încât a facut noua calatorii în acea tara si a petrecut cinci luni pe insula San Lazzaro, pentru a întelege frumusetea manuscriselor, a culturii, a vietii de zi cu zi.

Doamna Graziella Vigo:
«Pasiunea vietii mele este fotografia, meseria pentru care traiesc si o fac cu mare bucurie.
Am calatorit mult în lume, pe toate continentele, calatorii de lucru/cunoastere, întotdeauna cu aparatul de fotografiat în mâna, cu o mare curiozitate si uimirii în fata celor mai diverse realitati… dar Armenia…., Armenia a fost o lovitura în inima, ca sa nu mai vorbim de Karabagh…. o calatorie în istorie si în timp, o calatorie a sufletului în tacerea Muntilor Caucaz pentru a descoperi manastirile milenare, între oameni simpli de o generozitate legendara. Generozitatea celui care nu are nimic, dar are inima.
Nu se poate sa nu fii afectat de aceste locuri unde lumea, de milenii, s-a întâlnit pentru a împartasi durerea si credinta, dragostea lui Dumnezeu si marea – naturala –, profunda constientizare a sacrului.
Aici omul si natura au un raport foarte special: cerul deasupra muntilor, atât de aproape încât oamenii cred ca rugaciunile, cererile si sunetul clopotelor manastirilor ajung direct la Dumnezeu.
Asa, vântul duce departe ecoul milenarei istorii a Karabagh-ului.
Karabagh este într-adevar o tara unica, extraordinara pentru istoria sa, credinta sa crestina profunda si autentica, frumusetea ochilor copiilor îmbracati în haine noi pentru cel mai important eveniment din an: prima zi de scoala. Iata: credinta si cultura sunt cele doua puncte cardinale ale acestei tari, valori care în lumea noastra se întâlnesc din ce în ce mai rar, unde natura este înca intacta, deoarece taranii lasa terenul sa se odihneasca de la un an la altul si aroma fructelor este de neuitat.
În ce tara, astazi, „se lasa pamântul sa se odihneasca”?
Stim cu totii durerea peste care a trecut Armenia de-a lungul secolelor, durerea unui popor de atâtea ori invadat si macelarit, de câteva ori batut, dar niciodata învins, un popor special care astazi traieste dreptul sau la speranta».

Tânarul profesor Francesco Berti, dascal la Facultatea de Stiinte Politice din cadrul Universitatii din Padova a observat:
«Calea prin intermediul imaginilor prin care autoarea ne atrage si ne ghideaza, nu doar în plan estetic, ne face sa fim încântati de aceasta bucata de natura necontaminata pe care Vigo ne-o reda cu fotografiile sale artistice în frumusetea ei salbatica. Este, de asemenea, si un parcurs cultural si istoric, istoria unei bucati din Caucazul locuit de secole de catre populatia armeana. Existenta precara a republicii independente Nagorno Karabagh mi se pare ca o oglinda a istoriei poporului armean.
Ce relatie poate exista între un volum de fotografii si istoria gândirilor politice, materie pe care o predau la Universitate? În cazul cartii remarcabile a Grazielei Vigo, legatura, desi într-un mod indirect, exista si trebuie sa fie explicata.
Asa cum a scris Yves Ternon, „istoria Armeniei nu este decât o lupta îndelungata, de cele mai multe ori plina de ghinion, împotriva invadatorilor de orice fel”. Armenia, ale carei granite geografice au fost dilatate sau restrânse în functie de momente istorice, care a cunoscut sute de invazii, reusind, totusi, sa câstige o independenta politica, ofera imaginea stralucitoare a unui popor mândru care, în ciuda dominarii, de multe ori feroce, a mentinut, nu se stie cum, identitatea, religia, obiceiurile specifice, limba, perseverând sa traiasca, cel putin în parte, pe aceleasi teritorii, în ciuda tuturor dificultatilor.
Acelasi profesor, documentat în istoria armenilor, a observat:
«Victoria celui care comite un genocid nu este niciodata o victorie de civilizatie, pentru ca civilizatia nu înseamna posesia fizica a unui pamânt, ci tot ceea ce omenirea reuseste sa construiasca pe el. Nu va fi niciodata rezultatul unui decret guvernamental, cu atât mai mult cu cât acest decret are ca scop sa distruga, nu sa creeze. Cel care elimina o parte importanta de civilizatie, din propria sa natiune, el însusi a pierdut ceva infinit de pretios, pentru totdeauna».
La sfârsitul întâlnirii, au fost proiectate, fotografii din cartea prezentata si au urmat întrebarile din public. Merita amintita brosura, ce a fost distribuita, „Nagorno Karabagh”, care prezinta istoria tarii, însotita de o harta utila. Acest document a fost elaborat de catre profesoara si traducatoarea Sandra Fabbro, de la Consiliul „Italiarmenia”.
1.Samuel Shahmuradian, La tragedia di Sumgait. 1988 [Tragedia de la Sumgait. 1988. Un pogrom de armeni în Uniunea Sovietica. – Editia italiana sub îngrijirea lui Petru Kuciukian. Introducere de Rouben Karapetian. Prezentare Bernard Kouchner. Cuvântul înainte de Elena Bonner, Guerini e Associati, Milano 2012.
2.Pietro Kuciukian, Il Giardino di tenebra. Viaggio nel Nagorno Karabagh, Ed. Guerini e Associati, Milano 2003.
Sursa:http://www.araratonline.com