„În fiecare an, Biserica Catolica marcheaza Ziua mondiala de rugaciune pentru vocatii la preotie si la viata consacrata. Cu ocazia acestei zile speciale, ajunsa în acest An al Vietii Consacrate la cea de-a 52-a editie, în ziua de 10 mai la Manastirea Franciscana „Maica Domnului” din Oradea a avut loc o zi de reculegere spirituala pentru persoanele consacrate din Eparhia de Oradea.
Aceasta zi a avut ca scop principal rugaciunea pentru vocatii, marturia de viata consacrata si comuniunea fraterna. Ziua a început cu participarea la Sfânta Liturghie alaturi de credinciosii parohiei, celebrata de pr. vicar Antoniu Chifor, pr. paroh Mihai Vatamanelu OFMConv si pr. Solomon Ion OFMConv.
În predica sa, pr. paroh a transmis mesajul Sfântului Parinte Papa Francisc cu tema „Exodul, experienta fundamentala a vocatiei”. La baza oricarei vocatii crestine – subliniaza Sfântul Parinte – se afla întocmai iesirea din comoditatea si rigiditatea eu-lui propriu, pentru a orienta întreaga viata în jurul unui centru, în Isus Cristos. Vocatia este o chemare de iubire care atrage si trimite dincolo de sine, declansând „un exod permanent din eu-l închis, spre eliberarea lui în daruirea de sine”.
La finalul liturghiei au fost prezentate doua marturii despre viata consacrata, ale surorilor Andrea de la Zalau si Maria de la Beius. Toti cei prezenti la liturghie s-au rugat pentru persoanele consacrate din Eparhia de Oradea si pentru noi vocatii la viata consacrata în rândul tinerilor. În momentul de rugaciune, împartasire si meditatie care a urmat, tema centrala a fost „Orgoliul de a deveni pâine”, ca si Isus! Orgoliul de a deveni pâine pentru a-i cuprinde pe toti. E ca si când Isus ar spune: „Vrei sa fii ca mine? Pune-te înaintea celorlalti ca unul care slujeste! Vrei sa devii mare ca si mine? Asaza-te pe ultimul loc. Vrei sa atingi culmea, aceea pe care Isus a atins-o în Euharistie? Devino si tu pâine!” Astfel, fiecare dintre cei prezenti a putut din nou asculta chemarea, vocea interioara care le-a deschis drumul vocatiei, drumul vietii consacrate.
Agapa fraterna a încheiat aceasta frumoasa zi, într-o atmosfera de comuniune, bucurie si împartasire reciproca. Multumim Bunului Dumnezeu si Sfintei Fecioare Maria, modelul vietii consacrate, pentru fratii si surorile din diferite ordine si congregatii, care au ales sa-L urmeze pe Cristos, ascultându-I cuvintele: „Mergeti în toata lumea, predicati Evanghelia la toata faptura!”