„Prima sarbatoare a noului an bisericesc, care a început la 1 septembrie, este „Nasterea Sfintei Maria”, sau „Sânta Maria Mica” cum este cunoscuta în popor. Pentru parohia Gruilung din Bihor este o sarbatoare si mai deosebita, deoarece este si hramul bisericii.
La sfârsitul anului 1929 în Eparhia Greco-Catolica de Oradea, la chemarea IPS Frentiu, au venit calugarii franciscani, Dominic Neculaes si Ion M. Gârleanu cel care va fi ctitorul bisericii si probabil cel care a ales ca noua biserica sa o aiba ca si patroana spirituala pe Maica Domnului. Vechea biserica din lemn care avea hramul Sf. Nicolae a primit interdictie de a mai fi utilizata, fiind în pericol de prabusire.
Dupa caderea regimului comunist (1989) si recuperarea parohiei în 1992, au trecut câtiva ani pâna când credinciosii au ajuns sa cunoasca si sa considere sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului o sarbatoare care trebuie sa fie mai aproape de sufletul lor. Abia dupa venirea în parohie a preotului Alexandru Ioan Chivari în 1997, s-a purces la reconsiderarea acestei sarbatori si tinerea hramului bisericii.
Si în acest an, de altfel ca si în anii precedenti, bucuria sarbatorii nu a fost a unei comunitati închise, ci a uneia la care au luat parte si credinciosii apartinând celorlalte culte religioase din sat si din alte localitati. Au fost prezenti alaturi de greco-catolici si credinciosi baptisti, ortodocsi, penticostali.
Bucuria sarbatorii este totusi umbrita de efectul pe care l-a cauzat perioada comunista. Cei 50 de ani de comunism au lasat o urma adânca în formarea spirituala a crestinilor. Daca la începutul anilor 1900 în localitatea Gruilung erau câteva sute de persoane apartinând în totalitate cultului greco-catolic, acum, dupa 110 anii, cei 130 de locuitori, conform recensamântului din anul 2012, sunt divizati în patru culte. Din acest motiv, învatatura despre Maica Domnului este diferita. Unii au fost educati sa o considere pe cea care este Nascatoare de Dumnezeu, ca pe o femeie precum toate celelalte, desi simplul fapt ca l-a nascut pe Isus Cristos o face unica. Pentru altii, zamislirea sa este considerata ca nefiind fara prihana, desi legile chimice ne dovedesc ca un vas care a avut un anumit continut în el, nu va putea fi curatat fara a nu pastra urme din continutul anterior.
Si totusi, cu toate obiectiile care sunt sau vor fi, un lucru nu poate fi luat din sufletul omului credincios: speranta. Chiar daca uneori credinta mai trece prin momente de cumpana (ex: Petru pe apa), speranta în viata vesnica persista (acelasi Petru: la cine ne vom duce, Doamne?). Mai avem si speranta în mijlocirea Mariei pe lânga Isus, asa cum a facut-o si la Nunta din Cana.
Aceasta speranta si credinta au trait-o si cei care au participat la sarbatoarea hramului.
Dupa Liturghia care a fost însufletita de cântarile copiilor, cei prezenti au participat la o agapa deosebita unde mirosurile îmbietoare ale „gulasului la ceaun din carne de porc si de iepure” au creat o atmosfera de sarbatoare cu adevarat fraterna.
Nasterea ta, de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, bucurie a vestit la toata lumea ca din tine a rasarit Soarele dreptatii, Hristos Dumnezeul nostru. Pe tine, Maica îndurarii si a mângâierii, te rugam, cu adânca umilinta a inimii, sa stai lânga noi în ceasul cel mai de pe urma al vietii noastre, ca sa ne ajuti si sa ne mângâi sufletele în vremea despartirii de acest trup stricacios si de veacul acesta trecator.

O, Marie, Maica dulce!
Tara-ntreaga îti aduce
Inimi recunoscatoare
Tie, cea mai scumpa floare.

Si noi, Maica Preaiubita,
Îti aducem multumita
C-am scapat de grea urgie
Cu ajutorul tau, Marie
Tu ne-ai scos de la ocara
Si-ai facut s-avem iar tara
De aceea-Ti cântam Tie
Scumpa noastra Românie!

(Gheorghe Marina de la Bixad)