„S-a facut sarac pentru a ne îmbogati cu saracia sa (cf. 2Cor 8,9)

Iubiti frati si surori,

Cu ocazia Postului Mare va ofer câteva reflectii, ca sa poata fi de folos pentru drumul personal si comunitar de convertire. Ma inspir din expresia sfântului Paul: “Caci voi cunoasteti harul Domnului nostru Isus Cristos, care, pentru voi, desi era bogat, s-a facut sarac pentru ca, prin saracia lui, voi sa va îmbogatiti” (2Cor 8,9). Apostolul se adreseaza crestinilor din Corint pentru a-i încuraja sa fie generosi în a-i ajuta pe credinciosii din Ierusalim care se afla în necesitate. Ce ne spun noua, crestinilor de astazi, aceste cuvinte ale sfântului Paul? Ce ne spune nou invitatia la saracie, la o viata saraca în sens evanghelic?
Harul lui Cristos
Înainte de toate ne spun care este stilul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu se reveleaza cu mijloacele puterii si bogatiei lumii, ci cu acelea ale slabiciunii si saraciei: “Desi era bogat, s-a facut sarac…”. Cristos, Fiul vesnic al lui Dumnezeu, egal în putere si glorie cu Tatal, s-a facut sarac; a coborât în mijlocul nostru, s-a apropiat de fiecare dintre noi; s-a despuiat, s-a “golit”, pentru a se face în toate asemenea noua (cf. Fil 2,7; Evr 4,15). Este un mare mister întruparea lui Dumnezeu! Însa motivul pentru toate acestea este iubirea divina, o iubire care este har, generozitate, dorinta de apropiere, si nu ezita sa se daruiasca si sa se jertfeasca pentru creaturile iubite. Caritatea, iubirea înseamna a împartasi în toate soarta celui iubit. Iubirea ne face asemanatori, creeaza egalitate, darâma zidurile si distantele. Si Dumnezeu a facut asta cu noi. De fapt, Isus “a lucrat cu mâini omenesti, a gândit cu minte omeneasca, a voit cu vointa omeneasca, a iubit cu inima omeneasca. Nascut din Maria Fecioara, s-a facut cu adevarat unul dintre noi, asemanator noua întru toate, în afara de pacat” (Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constitutia pastorala Gaudium et spes, 22).
Scopul lui Isus de a se face sarac nu este saracia în ea însasi, ci – spune sfântul Paul – “…pentru ca, prin saracia lui, voi sa va îmbogatiti”. Nu este vorba de un joc de cuvinte, de o expresie cu efect! Este în schimb o sinteza a logicii lui Dumnezeu, logica iubirii, logica întruparii si a crucii. Dumnezeu n-a facut sa cada peste noi mântuirea de sus, ca pomana celui care da o parte din ceea ce-i prisoseste cu pietism filantropic. Nu aceasta este iubirea lui Cristos! Atunci când Isus coboara în apele Iordanului si este botezat de Ioan Botezatorul, nu face asta pentru ca are nevoie de pocainta, de convertire; face asta pentru a sta în mijlocul oamenilor, care au nevoie de iertare, în mijlocul nostru al pacatosilor, si pentru a lua asupra sa greutatea pacatelor noastre. Aceasta este calea pe care a ales-o pentru a ne consola, a ne mântui, a ne elibera de mizeria noastra. Ne uimeste ca apostolul spune ca nu am fost eliberati prin intermediul bogatiei lui Cristos, ci prin intermediul saraciei sale. Si totusi sfântul Paul cunoaste bine “inefabila bogatie a lui Cristos” (Ef 3,8), “mostenitor al tuturor lucrurilor” (Evr 1,2).
Asadar, ce este aceasta saracie cu care Isus ne elibereaza si ne face bogati? Este tocmai modul sau de a ne iubi, faptul de a deveni aproapele nostru asemenea samariteanului milostiv care se apropie de acel om lasat pe jumatate mort pe marginea drumului (cf. Lc 10,25 su). Ceea ce da adevarata libertate, adevarata mântuire si adevarata fericire este iubirea sa de compasiune, de duiosie si de împartasire. Saracia lui Cristos care ne îmbogateste este faptul de a deveni trup, faptul de a lua asupra sa slabiciunile noastre, pacatele noastre, comunicându-ne milostivirea infinita a lui Dumnezeu. Saracia lui Cristos este cea mai mare bogatie: Isus este bogat în încrederea sa nemarginita în Dumnezeu Tatal, în încredintarea în orice moment Lui, cautând mereu si numai vointa sa si gloria sa. Este bogat asa cum este un copil care se simte iubit si îi iubeste pe parintii sai si nu se îndoieste o clipa de iubirea lor si de duiosia lor. Bogatia lui Isus este faptul de a fi Fiul, unica sa relatie cu Tatal este prerogativa suverana a acestui Mesia sarac. Atunci când Isus ne invita sa luam asupra noastra “jugul sau placut”, ne invita sa ne îmbogatim din aceasta “saracie bogata” a sa si “bogatie saraca”, sa împartasim cu el Duhul sau filial si fratern, sa devenim fii în Fiul, frati în fratele primul nascut (cf. Rom8,29).
S-a spus ca singura tristete adevarata este aceea de a nu fi sfinti (L. Bloy); am putea spune si ca exista o singura mizerie adevarata: aceea de a nu trai ca fii ai lui Dumnezeu si ca frati ai lui Cristos.
Marturia noastra
Am putea crede ca aceasta “cale” a saraciei a fost cea a lui Isus, în timp ce noi, care venim dupa el, putem sa mântuim lumea cu mijloace umane adecvate. Nu este asa. În fiecare epoca si în fiecare loc, Dumnezeu continua sa-i mântuiasca pe oameni si lumea “prin saracia lui Cristos”, care se face sarac în sacramente, în cuvânt si în Biserica sa, care este un popor de saraci. Bogatia lui Dumnezeu nu poate sa treaca prin bogatia noastra, ci întotdeauna si numai prin saracia noastra, personala si comunitara, însufletita de Duhul lui Cristos.
Imitându-l pe Învatatorul nostru, noi, crestinii, suntem chemati sa privim mizeriile fratilor, sa le atingem, sa le luam asupra noastra si sa lucram concret pentru a le usura. Mizeria nu coincide cusaracia; mizeria este saracia fara încredere, fara solidaritate, fara speranta. Putem distinge trei tipuri de mizerii: mizeria materiala, mizeria morala si mizeria spirituala. “Mizeria materiala” este ceea ce în mod obisnuit este numita saracie si îi atinge pe cei care traiesc într-o conditie nedemna de persoana umana: privati de drepturile fundamentale si de bunurile de prima necesitate cum sunt hrana, apa, conditiile igienice, munca, posibilitatea de dezvoltare si de crestere culturala. În fata acestei mizerii, Biserica ofera slujirea sa, diakonia sa, pentru a merge în întâmpinarea nevoilor si a vindeca aceste rani care desfigureaza fata omenirii. În cei saraci si în cei din urma noi vedem fata lui Cristos; iubindu-i si ajutându-i pe saraci îl iubim si-l slujim pe Cristos. Angajarea noastra se orienteaza si spre a face în asa fel încât sa înceteze în lume încalcarile demnitatii umane, discriminarile si samavolniciile, care, în atâtea cazuri, sunt la originea mizeriei. Atunci când puterea, luxul si banul devin idoli, acestia se pun înaintea exigentei unei distribuiri egale a bogatiilor. De aceea, este necesar ca toate constiintele sa se converteasca la dreptate, la egalitate, la sobrietate si la împartasire.
Nu mai putin îngrijoratoare este “mizeria morala”, care consta în a deveni sclavi ai viciului si ai pacatului. Câte familii sunt în angoasa pentru ca unul dintre membri – adesea tânar – este subjugat de alcool, de droguri, de jocuri de noroc, de pornografie! Câte persoane au pierdut sensul vietii, sunt lipsite de perspective cu privire la viitor si au pierdut speranta! Si câte persoane sunt constrânse la aceasta mizerie de conditii sociale nedrepte, de lipsa locurilor de munca ce le priveaza de demnitatea pe care o da faptul de a duce pâine acasa, datorita lipsei de egalitate cu privire la drepturile la educatie si la sanatate. În aceste cazuri mizeria morala se poate numi foarte bine sinucidere incipienta. Aceasta forma de mizerie, care este si motiv de ruinare economica, se leaga mereu cu “mizeria spirituala”, care ne loveste atunci când ne îndepartam de Dumnezeu si refuzam iubirea sa. Daca noi consideram ca nu avem nevoie de Dumnezeu, care în Cristos ne întinde mâna, pentru ca noi credem ca suntem autosuficienti, pornim pe un drum de esec. Dumnezeu este singurul care într-adevar mântuieste si elibereaza.
Evanghelia este adevaratul antidot împotriva mizeriei spirituale: crestinul este chemat sa duca în orice loc vestea eliberatoare ca exista iertarea raului comis, ca Dumnezeu este mai mare decât pacatul nostru si ne iubeste gratuit, mereu, si ca suntem facuti pentru comuniune si pentru viata vesnica. Domnul ne invita sa fim vestitori bucurosi ai acestui mesaj de milostivire si de speranta! Este frumos sa experimentam bucuria de a raspândi aceasta veste buna, de a împartasi comoara încredintata noua, pentru a consola inimile ranite si a da speranta atâtor frati si surori învaluiti de întuneric. Este vorba de a-l urma si a-l imita pe Isus, care a mers spre cei saraci si spre pacatosi ca pastorul spre oaia pierduta, si a mers plin de iubire. Uniti cu el putem deschide cu curaj noi cai de evanghelizare si promovare umana.
Iubiti frati si surori, acest timp al Postului Mare sa gaseasca întreaga Biserica dispusa si preocupata sa marturiseasca tuturor celor care traiesc în mizeria materiala, morala si spirituala mesajul evanghelic, care se rezuma în vestirea iubirii Tatalui milostiv, gata sa îmbratiseze în Cristos fiecare persoana. Vom putea face asta în masura în care vom fi conformati lui Cristos, care s-a facut sarac si ne-a îmbogatit cu saracia sa. Postul Mare este un timp potrivit pentru despuiere; si ne va face bine sa ne întrebam de care lucruri putem sa ne privam cu scopul de a ajuta si a îmbogati pe altii cu saracia noastra. Sa nu uitam ca adevarata saracie doare: n-ar fi valabila o despuiere fara aceasta dimensiune penitentiala. Nu am încredere în pomana care nu costa si care nu doare.
Duhul Sfânt, gratie caruia “[suntem] ca niste saraci, desi îmbogatim pe multi, ca unii care nu au nimic, desi stapânim toate” (2Cor 6,10), sa sustina aceste propuneri ale noastre si sa întareasca în noi atentia si responsabilitatea fata de mizeria umana, pentru a deveni milostivi si facatori de milostivire. Cu aceasta dorinta, asigur rugaciunea mea pentru ca fiecare credincios si fiecare comunitate ecleziala sa parcurga cu rod itinerarul Postului Mare si va cer sa va rugati pentru mine.
Fie ca Domnul sa va binecuvânteze si sfânta Fecioara Maria sa va pazeasca.
Sursa: http://www.magisteriu.ro/