„AGRU Parohial de la Catedrala „Sfântul Nicolae”, împreuna cu pr. Ovidiu Duma, parohul catedralei si asistentul spiritual al AGRU parohial a organizat saptamana trecuta, miercuri 30 ian. a.c., o vizita la Azilul de Noapte din Oradea. Cu aceasta ocazie, celor 43 de persoane care se adapostesc în acest azil, le-au fost distribuite sarmale si cozonaci. Se doreste ca pe viitor aceasta actiune sa aiba loc în fiecare luna.
Este un lucru marunt care se face pentru acele suflete, tinând cont ca nu exista fonduri pentru hrana lor, traind doar din donatii si alimente pe care le primesc de la firmele de catering si restaurantele din oras, dar si acestea nu în fiecare zi.
Cu aceasta ocazie s-au facut rugaciuni si s-au trait clipe de comuniune cu Dumnezeu.
Presedinta AGRU Parohial, d-na Daniela Pacala ne-a marturisit ca doreste sa ajunga mult mai des în acel loc, organizand o noua vizita împreuna cu câtiva credinciosi si membri AGRU, în data de 6 februarie, pentru a alina suferinta si foamea.