„„Lipsit de lumina credintei, întregul univers sfârseste închis într-un mormânt fara viitor, fara speranta”. Astfel scrie Sfântul Parinte în Mesajul pentru Postul Mare, publicat pe 22 februarie. Papa Benedict al XVI-lea subliniaza înca o data ca „Dumnezeu a creat omul pentru înviere si pentru viata, si acest adevar da dimensiunea autentica si definitiva istoriei oamenilor, existentei lor personale si sociale, culturii, politicii si economiei”.
Reparcurgând textele liturgice din duminicile Postului Mare, Papa subliniaza ca în a cincea duminica, în care este sarbatorita învierea lui Lazar „suntem pusi în fata misterului ultim al existentei noastre”.
„Comuniunea cu Cristos în aceasta viata – explica Pontiful – ne pregateste sa depasim hotarul mortii, pentru a trai pentru totdeauna în El. Credinta în învierea mortilor si speranta în viata eterna ne deschid privirea spre sensul ultim al existentei noastre”. „Sa ne eliberam inima de greutatea celor materiale, de o legatura egoista cu cele lumesti care ne saraceste si ne împiedica sa fim disponibili si deschisi fata de Dumnezeu si fata de aproapele”. Acesta este îndemnul pe care Benedict al XVI-lea îl adreseaza credinciosilor plecând de la tema Mesajului: „Înmormântati fiind împreuna cu el, prin botez, ati si fost înviati, prin credinta, împreuna cu el” (Col 2,12).
„Prin practicile traditionale ale postului, pomenii si rugaciunii, expresii ale dorintei intense de convertire – continua Episcopul Romei – Postul Mare educa la a trai tot mai radical iubirea lui Cristos”. „Pentru un crestin – precizeaza succesorul lui Petru – postul nu are nicio caracteristica constrictiva, dar deschide tot mai mult spre Dumnezeu si spre nevoile celorlalti, si face astfel încât iubirea fata Dumnezeu sa fie si iubire fata de aproapele”. De fapt, practica postului care „poate avea diferite motive”, comporta pentru un crestin capacitatea „de a depasi egoismul pentru a trai într-o logica a daruirii si a iubirii”, învatându-l sa-si „mute privirea de la propriul „eu”pentru a-l recunoaste pe Dumnezeu în chipurile atâtor frati ai nostri”.
Cât despre practica pomenii, aceasta este „o trimitere la primatul lui Dumnezeu si la atentia fata de aproapele”, îndepartând „tentatia de a avea, aviditatea banului, care pun în primejdie primatul lui Dumnezeu în viata noastra”. „Dorinta intensa de a poseda – explica Papa – provoaca violenta, necinste si moarte. Idolatria bunurilor nu numai ca îndeparteaza de celalalt dar îl despoaie pe om, îl face nefericit, îl înseala, îl amageste fara sa realizeze ceea ce promite, pentru ca pune lucrurile materiale în locul lui Dumnezeu, unicul izvor de viata”.
„Cum sa se înteleaga bunatatea paterna a lui Dumnezeu daca inima este plina de sine si de propriile proiecte cu care omul se înseala crezând ca-si poate asigura viitorul?”, se întreaba Sfântul Parinte, indicând ca antidot practica pomenii, adica „capacitatea de a împarti” cu ceilalti.
În fine, rugaciunea ne permite „sa capatam o noua conceptie asupra timpului: de fapt, fara perspectiva eternitatii si a transcendentei, timpul nu face decât sa ne ritmeze pasii spre un orizont fara viitor”.
„Diavolul este în actiune si nu înceteaza nici azi sa-l tenteze pe omul care vrea sa se apropie de Domnul”, dar „Cristos iese învingator, pentru a deschide inima noastra spre speranta si pentru a ne calauzi în a învinge tentatiile celui rau”.
Acesta este comentariul Sfântului Parinte la prima duminica din Postul Mare, care ne aminteste cum „credinta crestina implica, dupa exemplul lui Cristos si în uniune cu El, o lupta „împotriva stapânitorilor acestei lumi a întunericului”, dupa cum se citeste în Scrisoarea catre Efeseni. Evanghelia Schimbarii la Fata, care „anticipeaza învierea si vesteste îndumnezeirea omului” ne îndeamna, în a doua duminica din Postul Mare, „sa ne îndepartam de zgomotul de fiecare zi pentru a ne cufunda în prezenta lui Dumnezeu”, a carui Cuvânt ne ajuta sa deosebim „binele de rau”.
Întrebarea pe care o adreseaza Isus femeii Samaritene, în a treia duminica din Postul Mare, exprima – dupa cum evidentiaza Episcopul Romei – „interesul lui Dumnezeu fata de fiecare om” si ne arata ca „doar aceasta apa poate stinge setea noastra de bine, de adevar si de frumusete” pentru ca „iriga desertul sufletului nelinistit si nemultumit”.
Miracolul vindecarii orbului din nastere se afla în centrul celei de-a patra duminici din Postul Mare si „este semnul ca Cristos, odata cu ochii vrea sa ne deschida si privirea interioara, pentru ca credinta noastra sa devina mereu tot mai profunda, iar noi sa putem recunoaste în El pe unicul Mântuitor”.
„A ne lasa transformati de actiunea Duhului Sfânt, precum Sfântul Paul pe calea Damascului; a orienta cu decizie existenta noastra potrivit vointei lui Dumnezeu; a ne elibera de egoismul nostru, depasind instinctul de stapânire asupra altora si a ne deschide caritatii lui Cristos”. Acesta este în sinteza itinerariul de „convertire” al Postului Mare, care reprezinta – cum subliniaza Sfântul Parinte – „un moment favorabil pentru recunoasterea slabiciunii noastre si pentru a accepta – printr-o sincera revizuire a vietii – Harul înnoitor al Sacramentului Spovezii si a ne îndrepta decisi spre Cristos”.
