„„Voi veti fi martorii acestor lucruri” (Lc 24,48).

Saptamâna de Rugaciune pentru unitatea crestinilor, celebrata în fiecare an în perioada 18-25 ianuarie, este un moment de har primit de la Dumnezeu, pentru ca în aceste zile ne rugam împreuna toti crestinii pentru mult dorita unitate a Corpului Mistic al lui Isus (In 17,21).
Anul acesta, textul propus pentru Saptamâna de Rugaciune pentru Unitatea Crestinilor este inspirat din Sfântul Evanghelist Luca: „Voi veti fi martorii acestor lucruri” (Lc 24,48 ). În premiera, si în comuna Curtuiuseni, în aceasta saptamâna crestinii au lasat la o parte diferentele doctrinare care îi despart si au cautat ceea ce au în comun. În comuna noastra s-au tinut slujbe, rugaciuni si predici legate de acest eveniment. La aceasta initiativa ecumenica au participat cultele: greco-catolic, romano-catolic, ortodox, si reformat, si s-au facut rugaciuni, seara de seara, prin rotatie, în biserici diferite. Pornind de la diferente si asemanari, dispusi sa lasam orgoliile noastre, de acord sa cautam adevarul si fidelitatea textului sacru, vom fi în masura sa facem pasi importanti pentru îndeplinirea vointei lui Hristos: „Ca toti sa fie una” (In 17,21).
„Doamne, Bunule Pastor, care vii în întâmpinarea noastra si ne însotesti în fiecare zi a vietii noastre, da-ne harul sa fim constienti de tot ceea ce faci pentru noi. Îti cerem sa ne ajuti sa ne deschidem inima la tot ceea ce ne oferi si sa ne adunam într-o singura turma”.