În timpul călătoriei cu avionul de la Lima spre Roma, Leon al XIV-lea a răspuns la întrebările jurnaliștilor și a vorbit despre extraordinarele manifestări de afecțiune de care a avut parte în America Latină. El a povestit că s-a simțit „senin” încă din momentul în care a aflat că va trebui să fie supus unei intervenții chirurgicale pulmonare. A reiterat faptul că nu este „un politician”. Referitor la documentul privind Liturghia latină tradițională, Leon a spus: „Urmăm decizia lui Francisc”.
Aeronava cu care Leon al XIV-lea și jurnaliștii acreditați au călătorit de la Lima la Roma a aterizat marți, 17 noiembrie a.c., la ora 8.48, la aeroportul „Leonardo da Vinci” din Fiumicino. S-a încheiat, astfel, a șasea călătorie apostolică a pontificatului, cu etape în Uruguay, Argentina și Peru (6-17 noiembrie 2026). Dacă ar fi să dea un nume acestei călătorii în America Latină, ar fi numit-o „Magnifica humanitas”, la fel ca numele enciclicei sale, atât de minunată a fost experiența de a „întâlni oameni, culturi diferite, popoare diferite, orașe diferite și zone rurale”, recunoscând totodată „marele dar al umanității ca pe creația lui Dumnezeu”. Astfel, în timpul călătoriei cu avionul de la Lima la Roma, papa și-a exprimat entuziasmul față de cea de-a șasea călătorie apostolică a sa, care tocmai se încheiase și care a cuprins vizite în Uruguay, Argentina și Peru. „Vă mulțumesc pentru munca depusă, sper că nu v-am obosit prea tare”, le-a spus Suveranul Pontif celor 82 de jurnaliști care l-au însoțit în acest lung pelerinaj prin cele trei țări. „A fost, cred eu, o călătorie minunată din multe puncte de vedere”, a declarat papa vorbind în engleză, în timp ce, în spaniolă, și-a exprimat recunoștința personală față de Dumnezeu, precum și față de popoarele, comunitățile și națiunile care l-au primit în ultimele zile: „Există o mare valoare în experiențele umane și religioase, în această experiență a devoțiunii și a credinței pe care am putut să o împărtășim în aceste zile”.
Ca de obicei când se întoarce dintr-o călătorie internațională, papa Leon răspunde spontan la întrebările jurnaliștilor, grupați în funcție de limbă. „Dacă cineva dorește să pună o întrebare, sunt dispus să încerc să ofer un răspuns”, glumește el. Astfel, Suveranul Pontif este întrebat despre chestiuni de actualitate, precum starea sa de sănătate, intervenția chirurgicală pentru îndepărtarea unei tumori și rezistența fizică de care a dat dovadă în ultimele zile, dar și despre dificultățile economice și sociale din Argentina și întâlnirile sale cu Milei, despre unele călătorii posibile în viitor (inclusiv una în țara sa natală, Statele Unite), precum și despre problemele critice cu care se confruntă lumea și Biserica, cum ar fi o eventuală revizuire a documentului motu proprio „Traditionis Custodes”.
Mai jos, transcrierea de lucru a conversației cu jurnaliștii.
(Matteo Bruni) Bună ziua tuturor, bună ziua, Sanctitate! Primul lucru pe care aș dori să vi-l spun, inclusiv în numele jurnaliștilor, este: Vă mulțumim. Vă mulțumim pentru această călătorie, care ne-a permis să descoperim diversitatea acestor țări, marea varietate pe care o cuprind, precum și marea diversitate a popoarelor pe care le-am întâlnit, împreună cu iubirea, credința, dragostea lor pentru Biserică și, desigur, față de Sanctitatea Voastră, mai ales la Chiclayo. Am văzut, de asemenea, cum credința lor se transformă în speranță în fața unor mari dificultăți, despre care ne-ați vorbit în ultimele zile. Dar poate doriți să spuneți câteva cuvinte, înainte de a începe.
Voi începe în limba engleză. Bună ziua tuturor! Mă bucur că ne vedem. Vă mulțumesc pentru efortul depus însoțindu-mă în această călătorie. Sper că nu v-am obosit prea tare. Cred că a fost o călătorie frumoasă, sub multe aspecte. Trei țări, trei țări foarte diferite, dar cu elemente comune, nu doar din punct de vedere lingvistic. În același timp, sunt țări cu mari diferențe între ele. Cred că am putea numi această călătorie o adevărtă magnifica humanitas, pentru că a fost o reală experiență a întâlnirii cu oamenii, recunoscând darurile prezente în diversele culturi, popoare, orașe și zone rurale pe care le-am vizitat. Și, totodată, recunoscând că marele dar al umanității este cu atât mai prețios cu cât este lucrarea lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu a ales să se întrupeze, Dumnezeu a ales să devină om, ca să ne ajute să înțelegem, cu adevărat, cât de mare este acest dar al umanității. Am văzut acestea în multe moduri diferite, în multe culori variate și în diversele manifestări ale credinței și devoțiunii pe parcursul acestor zile de călătorie.
(Papa continuă în spaniolă) Personal, aș dori să-i mulțumesc lui Dumnezeu și popoarelor, comunităților și țărilor care m-au primit, care ne-au primit, în aceste zile, recunoscând că, într-adevăr, există multe de sărbătorit, că există multe realități de valoare în experiențele umane, în experiențele religioase, în această experiență de devoțiune și credință pe care am avut posibilitatea să le împărtășim în aceste zile. Cred că tocmai în acest sens trebuie subliniată frumusețea unei astfel de călătorii, a unei călătorii apostolice menite, înainte de toate, să împărtășească credința, mesajul Evangheliei în rândul diferitelor popoare, popoare care au adesea experiențe de viață foarte diferite, inclusiv propriile suferințe și dureri, dar care sărbătoresc credința noastră în Dumnezeu. Așadar, vă mulțumesc.
Dacă cineva dorește să pună o întrebare, sunt pregătit să încerc să răspund. Vă mulțumesc.
Juan Carlos Paullier (Zorrilla Media): Cum vă simțiți? Ați fost surprins de rezistența de care ați dat dovadă în timpul acestei călătorii?
Alții sunt surprinși de mine! Vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu. Adevărul este că, încă din prima săptămână – a trecut deja puțin peste o lună, după cum știe toată lumea – a fost necesară o procedură medicală destul de solicitantă. Cu toate acestea, călătoria fusese planificată de la bun început și eram hotărât să o efectuez. Așadar, cu ajutorul lui Dumnezeu și prin puterea rugăciunii – am primit, literalmente, mesaje din întreaga lume – alături de o anumită determinare personală și cu sprijinul medicilor, am constatat că, în realitate, era posibil. Nu sunt la 100%, dar mă simt destul de bine. Apoi, rezistența este unul dintre darurile pe care Domnul mi le-a oferit.
În ceea ce privește Uruguayul, care pare că a rămas departe în timp, ați remarcat la un moment dat că o realitatea mică nu trebuie confundată cu lipsa de importanță. Ce exemplu concret poate oferi Biserica din Uruguay altor comunități? De ce ați decis să vizitați o țară precum Uruguayul și ce rezultate sperați să aducă această vizită, nu doar pentru catolicii uruguayeni, ci și pentru societate în ansamblu, care este atât de secularizată?
Suntem în luna noiembrie și se apropie, de acum, perioada Adventului și Crăciunul. Mă gândesc, de exemplu, la scena Nașterii Domnului – la acele sate mici în care Isus merge cu mesajul său – și la modul în care o comunitate mică poate realiza lucruri mari, nu pentru că ar fi grandioase în sine, ci pentru că credința începe asemenea unui grăunte de muștar. În Uruguay, am fost cu toții martori, și poate că unii au fost chiar surprinși, la reacția comunității catolice, și nu doar a acesteia, care a fost foarte mare. De asemenea, printr-o coincidență providențiale în programare, am putut lua parte la sărbătoarea „Fecioarei Celor treizeci și trei”, un eveniment de o mare însemnătate în istoria comunității catolice din Uruguay. În tot acest context, se poate observa că, și într-o țară considerată seculară, unde mulți oameni nu mai practică în mod activ o credință sau o religie, iar participarea poate fi limitată sau chiar absentă, Biserica, credincioșii și creștinii au încă multe de spus. Reacția din ultimele zile a fost minunată și cred că a lăsat un semn.
Elisabetta Piqué (La Nación): Vă mulțumesc, Sfinte Părinte, pentru această călătorie minunată și îmi permit să vă transmit și aprecierile noastre, întrucât noi înșine suntem complet epuizați! În timpul șederii dumneavoastră în Argentina, v-ați întâlnit de câteva ori cu președintele Javier Milei. Ne-ați putea spune cum au decurs aceste întâlniri și care a fost, în opinia dumneavoastră, cel mai important mesaj pentru guvernul lui Javier Milei? O altă chestiune semnificativă care a rămas în discuție este următoarea: l-ați cunoscut bine pe papa Francisc – de ce nu a mers niciodată în Argentina?
În ceea ce privește a doua întrebare, nu voi răspunde pentru că nu pretind, și nici nu mi-aș permite, că pot să citesc gândurile papei Francisc, deși i-am fost colaboratoare și l-am cunoscut în ultimii ani, dar și mai înainte. Dar de ce să nu lăsăm spațiu misterului? Îl putem întreba despre aceasta în viața veșnică.
L-am întâlnit deja pe președintele Milei la Roma, cu ocazia vizitei sale la Vatican. Deși el și papa Francisc au reprezentat, cu siguranță, poziții politice foarte diferite, se pare că s-au înțeles bine. Trebuie să subliniez că mesajul pe care doresc să-l transmit, mesajul pe care vreau să-l aduc, nu este politic. Deși, în unele țări, există persoane care încearcă să mă plaseze fie la dreapta, fie la stânga, ori care mă critică, preocuparea mea principală este „Magnifica humanitas”. Despre acest lucru am discutat cu președintele Milei: despre importanța respectării ființei umane și despre necesitatea de a acorda o atenție sporită celor mai vulnerabili din societatea argentiniană. Am abordat, într-adevăr, și chestiuni economice, unele dificultăți cu care țara se confruntă în continuare de la începerea mandatului său și așa mai departe, dar, mai presus de toate, a existat o înțelegere reciprocă în ceea ce privește valoarea vieții și valoarea ființei umane în fiecare etapă a existenței, pentru că trebuie să ne străduim să colaborăm în această privință. Discuția noastră a urmat această direcție și, după cum ați putut observa – atât la sosirea sa, cât și în momentul despărțirii – el a dat dovadă de o disponibilitate sinceră de a asculta acest mesaj. Prin urmare, consider că, din acest punct de vedere, întâlnirea a fost foarte pozitivă.
Pamela Francescato (Canal 5 Noticias): Înainte de sosirea dumneavoastră, Argentina trecea, și trece în continuare, prin vremuri dificile, întunecate, sub multe aspecte. De la plecarea dumneavoastră, și după ce v-am ascultat cuvintele, ați devenit singurul subiect de discuție la televiziunile și posturile de radio din Argentina. Ne-ați lăsat o impresie frumoasă și profundă. Societatea avea nevoie de vocea dumneavoastră și de umanitatea dumneavoastră extraordinară, avea nevoie să simtă că ar trebui să continuăm să fim oameni. Ce sfat ne puteți oferi? Care este viziunea dumneavoastră?
Cred că toți începem să realizăm în ce măsură ne-am lăsat purtați de algoritmi și de o polarizare care nu este întâmplătoare ci, în multe cazuri, a fost provocată în mod intenționat. Eu consider că voi aveți un rol esențial în a-i ajuta pe toți să depășească acest tip de polarizare și să spună: să ne gândim la ceea ce s-a întâmplat în Argentina în ultimele zile. Cum de oameni de dreapta, de stânga, noi toți, ne-am adunat în stradă pentru a sărbători și a ne bucura de ceva mult mai important decât orice dezbatere politică? Personal, cred cu tărie că în mesajul lui Isus Cristos – manifestând, totodată, cel mai profund respect față de cei care nu sunt creștini și care au ales o altă cale – se află îndemnul de a construi punți și de a căuta reconcilierea. Astfel, putem redescoperi aspecte ale umanității noastre comune, care merg mult mai în profunzime decât problemele ce alimentează dezbinarea, ura și polarizarea. Îmi place să cred că această vizită a contribuit, dacă nu altceva, cel puțin la trezirea, în multe inimi, a conștientizării faptului că ne putem schimba modul de gândire, că putem gândi altfel. Diferențele de opinie vor continua să existe, dar nu este necesar să recurgem la un limbaj atât de violent sau să creăm dezbinări chiar și în propria familii. Capacitatea de a dialoga, de a iubi și de a fi uniți există. Așadar, să sperăm că, semănând din nou semințe de speranță și un mesaj de unitate, în pofida dificultăților și a diferențelor dintre noi, vom căuta întotdeauna soluții pentru binele comun, pentru binele oamenilor.
Sergio Rubín (Clarín) Argentina avea o clasă de mijloc numeroasă care a suferit un colaps social incredibil, de parcă ar fi avut loc un război care, de fapt, nu a existat, dar care a avut efecte generalizate. Acum se desfășoară un proces de ajustare; ce se poate spune în lumina Doctrinei sociale a Bisericii? Pentru că există oameni care depun eforturi mari, care suferă, și cum putem face ca această situație imorală a unei Argentine cu atâta bogăție și atâta intelectualitate să nu fi reușit să se redreseze?
Fără a ține o lecție de economie, astăzi există probleme sau aspecte la nivel internațional care au contribuit la o situație atât de gravă, încât provoacă numeroase probleme clasei de mijloc, fără a mai vorbi de cei săraci. Cred că și în acest caz trebuie să îi încurajăm pe toți – poporul, cetățenii, dar și clasa politică – să înțeleagă cum să colaboreze pentru a reconstrui și a îmbunătăți condițiile de viață ale întregului popor. În unele cazuri, acest lucru implică cooperarea internațională și căutarea de soluții la acele dificultăți care provoacă, să spunem, conflicte puternice sau repercusiuni economice asupra populațiilor. Trebuie să avem cu toții în vedere binele comun. Adesea, întreprinderile mici, dacă primesc sprijin, pot face mai mult pentru a crea locuri de muncă și a consolida într-o anumită măsură posibilitatea existenței unei clase de mijloc, dar este foarte important să-i încurajăm nu doar pe indivizi să caute o cale de a trăi cu speranță, ci și pe cei cu responsabilități de conducere să urmărească valori pentru binele tuturor. Trebuie să ne implicăm în mod activ într-o lume în care un număr tot mai redus de persoane concentrează tot mai multă bogăție. Acumularea bogăției este, de asemenea, o temă abordată de Doctrina socială: cum să o redistribuim într-un mod mai eficient, sau chiar foarte eficient, pentru ca fenomenul reducerii sau eliminării clasei de mijloc să nu aibă loc ci, dimpotrivă, aceasta să se consolideze, favorizând cooperarea dintre oameni și mișcări, astfel încât aceștia să poată trăi în pace.
Fátima Saldonid (Televiziunea publică peruviană) Sfinte Părinte, știți că suntem foarte afectuoși, că ne plac îmbrățișările puternice și gesturile pline de entuziasm, și ne-am îngrijorat puțin când am văzut imaginile cu rozariul care a fost aruncat spre dumneavoastră. Dar știți că totul s-a făcut din dragoste, pentru că toți încercau să vă fie alături. Ați spus că, în timpul misiunii dumneavoastră în Peru, ați învățat să fiți episcop și că, în această călătorie, ați învățat ceva mai mult despre ce înseamnă să fiți Succesorul lui Petru. Ce v-a emoționat cel mai mult și ce vă rămâne în perspectiva viitorului dumneavoastră în slujirea Bisericii? Un lucru pe care ceilalți nu îl înțeleg este că dumneavoastră sunteți asemenea unui tată pentru noi, iar acest tată a plecat. Când se va întoarce?
Ei bine, o să lăsăm deoparte ultima întrebare, pentru că nu știu unde voi merge anul viitor, darămite în viitorul îndepărtat. Și profit de această întrebare pentru a spune că organizarea locurilor pentru vizita Papei este o muncă uriașă și mulțumesc tuturor comunităților: Lima, care dispune de mai multe resurse, a făcut o treabă excelentă; Pucallpa, care are mai puține resurse, dar mare entuziasm în multe sensuri, s-a implicat de asemenea pentru a realiza programul vizitei. Apoi Cuzco, Chiclayo… Vreau să le mulțumesc cu adevărat tuturor celor care au lucrat la acest proiect. Să ne întoarcem prea des nu ar fi corect față de ei, așa că, acum, ne vom odihni puțin.
Afecțiunea peruvienilor, inclusiv cea a persoanei care, cu mare credință, a vrut pur și simplu să-mi ofere un rozariu, sunt lucruri pe care le păstrezi în inimă… poate chiar și în ochi… și care marchează viața unei persoane, demonstrând că aici există cu adevărat entuziasm, aici există o credință profundă, există dorința de a primi binecuvântarea Domnului prin intermediul unui slujitor al Său, al Papei. Această apropiere este, în sine, un mesaj din partea ambelor părți. Și, prin urmare, a împărtăși credința cu bucurie, a împărtăși binecuvântarea. Este un pic ca în Evanghelie: femeia care voia doar să atingă mantia lui Cristos pentru a primi binecuvântarea Lui. Eu treceam cu mașina și ei voiau să atingă geamul Papei, încercau să treacă de cordoanele Poliției Naționale, dar ei voiau să trăiască, să simtă și să experimenteze această credință. Eu încerc – și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru energia pe care mi-o dă – să fiu aproape de ei, dar și eu primesc ceva în schimb, pentru că acest entuziasm, această credință, această devoțiune sunt cu adevărat un dar al lui Dumnezeu, împărtășit cu toți, cu întreaga lume, care a fost martoră la ceea ce am trăit. Îi mulțumesc lui Dumnezeu, nu există alte cuvinte.
Carlos Villareál (RPP Notícias) Unul dintre aspectele fundamentale ale acestei vizite a fost faptul că ați sosit în Peru într-un context foarte dificil, precum cel pe care îl trăim în prezent. În discursul dumneavoastră ați menționat tema situației actuale de violență, fenomenul El Niño, precum și ploile din nordul țării, pe care le cunoașteți foarte bine. Cum credeți, Sfinte Părinte, că peruvienii, cei care cred și cei care nu cred, vor putea păstra în timp acel spirit de unitate, credință și speranță pe care vizita dumneavoastră l-a trezit în noi? Și permiteți-mi, de asemenea, să vă întreb: știu că în Peru ați întâlnit persoane care au denunțat faptul că au fost victime ale unor situații deplorabile din partea unor membri ai Bisericii. Această discuție, această întâlnire pe care ați avut-o cu ei, ce sentimente v-a trezit?
Într-un anumit sens, cel puțin parțial, răspunsul este unic. Papa, cel puțin în ceea ce mă privește, ar fi bucuros să viziteze toate țările lumii dacă Domnul mi-ar acorda suficient timp, dar Papa este unul singur. El îl reprezintă pe Vicarul lui Cristos, iar Biserica trăiește la nivel local prin episcopi, care sunt păstorii. Și cel puțin o parte din mesajul pe care l-am împărtășit episcopilor este ca ei să ducă mai departe experiența de credință pe care am trăit-o în zilele vizitei. Le-am spus episcopilor: acum vă revine vouă sarcina de a continua, nu lăsați ca darurile pe care le-am împărtășit în aceste zile să se piardă, astfel încât ele să continue să dea roade și ca această experiență de bucurie, de devoțiune și de credință să continue să crească.
În ceea ce privește victimele, nu este cu siguranță prima dată când vorbesc cu victimele din Peru, dar și cu victimele din alte țări; cu toate acestea, Papa nu poate să-i asculte pe toți și pe fiecare în parte. Așadar, și acesta este un gest care exprimă dorința de a fi alături de victime, de a le ajuta să găsească o cale care, poate cu pași mici, să le conducă spre o vindecare autentică; este, în același timp, angajamentul de a continua să ne implicăm activ la prevenire, pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple niciodată. Și este un apel adresat episcopilor și lucrătorilor pastorali din diecezele voastre: voi, care sunteți mai aproape de aceste situații, trebuie să vă îndepliniți datoria, trebuie să însoțiți victimele; voi trebuie să vă asumați cu adevărat responsabilitatea de a le însoți și de a le ajuta, astfel încât să fie făcută dreptate.
Fabio Marchese Ragona (Mediaset) A fost o călătorie foarte frumoasă, foarte intensă, plină de întâlniri. Unii dintre noi au supraviețuit, dar am fost la un pas de… Văd multă oboseală acolo în spate, nu știu ce se întâmplă! (Râsete). Ați ținut multe discursuri, parcă nici nu simțeați oboseala. Și asta ne-a făcut să ne gândim la faptul că ați trecut printr-un moment neașteptat, mă refer la internarea la spital. Am vrea să înțelegem cum ați trăit acel moment ca bolnav și dacă va trebui să faceți controale, tratamente, dacă se va schimba ceva în viața dumneavoastră de Papă.
Diagnosticul a fost o surpriză, nu aveam niciun simptom, mă simțeam bine și, prin urmare când, în urma unor investigații efectuate în cadrul controalelor medicale de rutină, anuale, pe care, în general, le fac deja de mulți ani, s-a descoperit această afecțiune care se prezenta ca o umbră… . Apoi, în urma unor investigații suplimentare și a unei biopsii, s-a constatat că acolo era ceva, și anume o tumoare. Așa cum am spus mai devreme, doream să fac această călătorie și am spus: „Să facem (n.n. intervenția chirurgicală) imediat”.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, eram liniștit. Mi-am spus: „Am decis, hai să o facem”; am încredere în medicii pe care îi avem, în îngrijirea medicală, și am mers mai departe. Slavă Domnului, după cum știți, totul a decurs foarte bine. În partea de plămân pe care au îndepărtat-o, tumora era complet izolată, s-a limitat doar acolo, de aceea nu este nevoie de un alt tratament. Din precauție, la fel ca în cazul controalelor anuale, vor fi necesare examenele medicale periodice. Cum m-am simțit? Am un frate – este un lucru cunoscut – care se află în acest moment într-o situație mult mai complicată, dar o trăim și pe aceasta cu multă încredere în Domnul, ca un semnal, poate, pentru oamenii care suferă, care poate au multă teamă – se înțelege de ce – pentru a le spune că trebuie să-și facă controalele, că prevenția este foarte importantă, să încerce să aibă grijă de ei înșiși în ceea ce privește sănătatea. Când este necesar un tratament, să nu vă fie prea frică, faceți ceea ce trebuie. Slavă Domnului că, în acest caz, și datorită puterii rugăciunilor multor oameni, totul a decurs foarte bine și sunt aici, ca mărturie.
Gerry O’Connell (America Magazine) A fost o călătorie minunată. Văzându-vă în Peru, cred că inima dumneavoastră se află acolo, chiar dacă ea este la Roma. Ieri, la Pucallpa, adresându-vă în port misionarilor și reprezentanților popoarelor amazoniene, ați spus: „Vicariatul vostru este mai mare decât multe țări. Aveți doar 25 de preoți”. Sfinte Părinte, dumneavoastră ați mers în Peru în 1985 ca misionar. Dacă nu greșesc, augustinienii din Statele Unite au răspuns apelului papei Ioan al XXIII-lea de a trimite preoți în America Latină. Nu erau destui. Ați stat acolo douăzeci de ani și acum vă întoarceți ca pontif misionar. Vedeți că acolo încă lipsesc preoți și că, și în Statele Unite se închid biserici. La Sinodul despre Amazonia a avut loc o dezbatere amplă. A fost aprobată o moțiune pentru hirotonirea viri probati, bărbați căsătoriți de vârstă matură. Tema a ieșit în evidență și în timpul consultării pentru Sinodul despre sinodalitate. Oare Duhul Sfânt nu încearcă să spună ceva Bisericii prin toate acestea? În al doilea rând, în Querida Amazonia, papa Francisc nu a spus nici da, nici nu cu privire la chestiunea hirotonirii bărbaților căsătoriți, ridicată de Sinodul privind Amazonia. Este aceasta o chestiune încă deschisă în timpul pontificatului dumneavoastră? O mai luați în considerare? Dumneavoastră ați fost misionar, ați văzut acea realitate.
Pentru a da un pic de context, aș dori să încep de la Chulucanas, locul unde mi-am început activitatea misionară. Când am mers pentru prima dată în Peru, printre augustinieni se aflau probabil între 15 și 20 de americani și doi peruvieni. Astăzi, printre augustinienii din nordul Peru-ului, nu cred că mai sunt americani. Poate unul, dar ar trebui să mă gândesc. Există însă 35 de peruvieni. Duhul Sfânt lucrează, așadar, în multe moduri, cu siguranță și acolo unde promovarea vocațională și formarea sunt duse înainte într-un mod, pentru a spune așa, fructuos. Rămâne deschisă posibilitatea ca, în viitor, să existe mai mulți preoți, inclusiv peruvieni, care să se ocupe de aceste zone misionare.
Există, așadar, provocări de înfruntat, de exemplu în regiunea amazoniană, unde chestiunea vocațiilor a fost mai complexă din multe motive. În Peru există șapte vicariate apostolice. Ieri ne aflam la Pucallpa. Pucallpa, Puerto Maldonado și Iquitos sunt trei dintre vicariatele care au astăzi cele mai multe vocații. Alte vicariate au mult mai puține. Mai este mult de lucru.
Una dintre soluțiile propuse este cea despre care vorbiți dumneavoastră. Nu este unica și, în anumite părți ale Bisericii, poate provoca diviziuni, deoarece această idee nu este primită de către toți. Așa cum am clarificat de mai multe ori în acest scurt an și jumătate, aproximativ, de când sunt papă, una dintre prioritățile mele este să promovez în primul rând unitatea și comuniunea dintre noi, ca membri ai Bisericii.
Pentru a duce mai departe o idee pe care Duhul Sfânt o poate sugera în continuare și pe care o poate sugera și altora, nu doar mie, trebuie să ascultăm cu toții. Papa nu schimbă doctrina Bisericii. Episcopii trebuie să asculte. Este posibil ca, în viitor, unele lucruri să se schimbe. Deocamdată, însă, cred că o parte importantă a slujirii mele în Biserică constă în a vindeca și a uni oamenii. Este cam ceea ce spuneam despre polarizarea în jurul unor chestiuni politice din interiorul Bisericii în unele țări. În primul rând, să ne reunim. Să reflectăm care ar trebui să fie, în opinia noastră, prioritățile. Apoi vom vedea cum vom proceda în continuare.
Știu foarte bine că multe persoane nu sunt de acord cu această abordare. Este bine așa. Eu sunt aici, și asta este ceea ce ofer ca parte a slujirii mele. Cred că, deocamdată, este suficient așa, deoarece chestiunea bărbaților căsătoriți din cler este complexă. După cum știm, există și cei care înaintează alte propuneri. Dar toate aceste lucruri vor necesita timp și vom proceda așa cum ne va călăuzi Domnul.
Sylwia Wysocka (PAP) Ați vorbit foarte des, pe parcursul călătoriei, despre intervenția chirurgicală. Predecesorii dumneavoastră au semnat o scrisoare de renunțare sub conditione, pentru eventualitatea unei come care ar putea surveni. Voiam să vă întreb dacă și dumneavoastră ați semnat o astfel de scrisoare.
Nu. Deocamdată nu văd necesitatea, slavă Domnului. Dreptul canonic conține deja mai multe puncte referitoare la această temă. Totul este în mâinile lui Dumnezeu, așa cum am spus înainte de a fi ales papă. Am încredere în El. Eventual o voi face, cred. Dar deocamdată nu văd necesitatea. Mulțumesc.
Valentina Alazraki (N+ Televisa) În aceste zile, ați repetat de mai multe ori că Peru este casa dumneavoastră și ne-ați povestit tot ce v-a oferit acest popor și cum v-a transformat. Sunteți, în parte, rezultatul a ceea ce ați trăit în Peru. Dar aveți și o altă patrie, Statele Unite, pentru că acolo v-ați născut. Așadar, am dori să știm ce anume din Statele Unite v-a modelat, ce v-au oferit Statele Unite? Știu că veți spune că poate nu aveți date precise, dar ne-am putea gândi la „de la Chiclayo la Chicago”, o călătorie în SUA?
Acum câteva minute am spus că următoarele călătorii sunt încă în faza de planificare pentru 2027. Singurul lucru care a fost confirmat este Coreea, cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului. În ceea ce privește acest aspect, ei bine, există diverse posibilități și le evaluăm, dar deocamdată asta e tot, nu pot spune altceva.
În multe privințe sunt un gringo, un nord-american. Înainte de Conclav, într-unul dintre ziare era un articol în care se spunea că „cel mai puțin american dintre americani” este Prevost. Cred că, printre altele, atunci când spun anumite lucruri, o fac într-un mod sincer și direct, spun lucrurile așa cum stau. Chestiunea sănătății mele, faptul de a vorbi despre ea sau chiar de a spune: „Ei bine, trec peste asta”, nu ar fi ceva tipic în multe țări și în multe culturi. În Statele Unite este un pic mai frecvent. Nu vreau să stârnesc alte întrebări aici, dar credința mea profundă în democrație și în participarea democratică face, de asemenea, parte din a fi american. Modul meu de a-mi trăi credința, desigur, a fost profund influențat, să spunem „transformat” în Peru, dar am crescut într-o familie din Statele Unite, multiculturală, dar în care se trăiește și credința. Așadar, cred că sunt multe lucruri în joc, inclusiv faptul de a fi fost format în acea cultură.
Dumneavoastră știți că Mexicul vă așteaptă cu mare emoție…
Mulțumesc foarte mult!!!
Ați vizitat-o pe Preasfânta Fecioară de Guadalupe în Uruguay, putem spera că veți veni și în Mexic?
Sigur că da. Am fost la Guadalupe de mai multe ori. Puteți spera […] Voi merge, voi merge.
Jean-Marie Guénois (Le Figaro): După această călătorie cu adevărat impresionantă, care a fost obositoare pentru dumneavoastră și a avut loc după intervenția dumneavoastră din 13 octombrie, veți reconsidera prioritățile pentru următoarele luni? În plus, aș dori să vă adresez trei întrebări specifice: puteți confirma că Sfântul Scaun pregătește un document privind abuzul spiritual care prevede sancțiuni canonice? Aveți în vedere să faceți motu proprio-ul Traditionis Custodes mai flexibil? Veți numi în curând primii dumneavoastră noi cardinali?
Niciun comentariu cu privire la viitorii cardinali. Sunt destui, cred că în prezent numărul lor este în jur de 116; o să mă ocup de asta la un moment dat.
Abuzul spiritual este o temă foarte serioasă în Biserică și este studiat la Vatican. Nu există încă un document gata să fie publicat, dar însăși conceptul, necesitatea de a putea aborda unele dintre aceste chestiuni pe plan canonic — ceea ce reprezintă una dintre probleme, deoarece pentru a exercita justiția este nevoie, pentru a spune astfel, de o codificare sau de o expresie juridică privind modul de aplicare a acesteia — rămâne încă un concept foarte vag, deși probabil că toți am putea descrie cazuri specifice sau tipuri de situații în care se întâmplă acest lucru. Așadar, îl studiem și lucrăm.
Traditionis Custodes a fost o decizie a papei Francisc și vom continua să o urmăm. Traditionis Custodes include posibilitatea acordării unei derogări sau a de a permite celebrarea Liturghiei conform Vetus Ordo. Așadar, încă o dată, pentru unitatea Bisericii, marea majoritate a catolicilor din lume celebrează Ritul de la Vatican al II-lea, al lui Paul al VI-lea, și vom continua să o facem. Există o cale disponibilă pentru cei care doresc să solicite o derogare.
[Cu privire la priorități] Nu simt nevoia să schimb ritmul în acest moment, mulțumesc, dar lucrurile vor continua așa cum le-am făcut până acum.
Giacomo Galeazzi (La Stampa) Ați votat la alegerile de la jumătatea mandatului. Ce vă așteptați acum, atât pentru țara dumneavoastră, cât și extern, într-un moment în care războiul hibrid și războiul cognitiv se răspândesc în lume? Și chiar și în Italia plătim consecințele acestora. Mai multă moderație sau mai multă polarizare după alegerile de la jumătatea mandatului?
Pot doar să repet ceea ce am spus acum câteva minute, că mi-aș dori să văd mai multă capacitate de dialog, construirea de punți, reconciliere, mai puține polemici, mai puțin război, mai puțină diviziune. Știu că și acesta este un vis, dar știu că este posibil. Așadar, să vedem…Nu fac un comentariu politic, ci promovez Doctrina socială a Bisericii, în speranța că unii vor asculta. Să încercăm să promovăm dialogul și capacitatea de a asculta întotdeauna.
Sursa: www.vaticannews.va

