Congregația pentru Cler a publicat luni, 20 iulie 2020, Instrucțiunea cu titlul „Parohia în slujba evanghelizării”. Documentul este dedicat „Convertirii pastorale a comunității parohiale în slujba misiunii de evanghelizare a Bisericii”, explicând că în Biserică este loc pentru toți; fiecare poate să își găsească locul, în spiritul respectului față de vocația fiecăruia.

Instrucțiunea nu conține modificări normative, însă propune modalități în vederea unei mai bune aplicări a legislației actuale, astfel încât să încurajeze coresponsabilitatea celor botezați și să promoveze o pastorație de apropiere și cooperare între parohii. Alcătuită din unsprezece capitole, Instrucțiunea redactată de Congregația pentru Cler ar putea fi împărțită în două părți. Prima, cuprinzând capitolele 1 până la 6, oferă o reflecție amplă asupra convertirii pastorale, asupra sensului misionar și a valorii parohiei în contextul contemporan. A doua parte, cuprinzând capitolele 7 până la 11, se concentrează asupra așa-numitei repartizări a comunităților parohiale, a rolurilor diferite prezente în parohii și a metodelor de aplicare a respectivelor norme.

Semn permanent al Celui Înviat în mijlocul oamenilor, parohia este – prin urmare – „casa în mijlocul caselor”, se spune în prima parte a documentului, subliniindu-se că simțul misionar este fundamental pentru evanghelizare. Globalizarea și lumea digitală și-au schimbat legătura specifică cu teritoriul, care nu mai este doar un spațiu geografic, ci un spațiu existențial. Însă, tocmai în acest context, apare „plasticitatea”, capacitatea de adaptare a parohiei, în măsură să înțeleagă nevoile vremurilor și să își adapteze slujirea față de credincioși și istorie. De aceea, Instrucțiunea subliniază importanța unei reînnoiri misionare a structurilor parohiale. Fără a fi autoreferențiale și inflexibile, acestea trebuie să se concentreze pe dinamismul spiritual și pe o convertire pastorală bazată pe vestirea Cuvântului lui Dumnezeu, pe viața sacramentală și pe mărturia carității.

„Cultura întâlnirii” trebuie să reprezinte și contextul necesar pentru a promova dialogul, solidaritatea și deschiderea față de toți: în acest fel, comunitățile parohiale vor putea dezvolta o adevărată „artă a apropierii”. Instrucțiunea recomandă îndeosebi mărturia credinței prin caritate și evidențiază importanța atenției față de săracii pe care parohia îi evanghelizează și care permit să fie evanghelizați.

Cea de-a doua parte a Instrucțiunii începe cu analiza repartizărilor parohiale. În primul rând, se explică că aceasta trebuie să urmeze factorul cheie de proximitate, ținând cont de omogenitatea populației și de caracteristicile teritoriului. Prin urmare, documentul se concentrează asupra procedurilor specifice referitoare la încorporarea, fuziunea sau împărțirea parohiilor, precum și a decanatelor care reunesc mai multe unități parohiale și a zonelor pastorale care grupează mai multe decanate. De asemenea, documentul acordă spațiu îngrijirii pastorale a comunităților parohiale: în primul rând, este subliniat rolul preotului paroh ca „păstor propriu” al comunității. El este în slujba parohiei și nu invers – amintește Instrucțiunea – și se îngrijește pe deplin de suflete. În consecință, preotul paroh trebuie să fi primit consacrarea preoțească, orice altă posibilitate fiind exclusă. Preotul paroh trebuie numit pe perioadă nedeterminată, deoarece binele sufletelor necesită stabilitate și implică cunoașterea comunității și apropierea față de aceasta.

Cu toate acestea, Instrucțiunea amintește că, în cazul în care o Conferință Episcopală decide prin decret, un Episcop poate numi un preot pe o durată determinată, cu condiția ca aceasta să nu fie mai puțin de cinci ani. De asemenea, la împlinirea vârstei de 75 de ani, parohul are „datoria morală” de a-și prezenta demisia, însă nu va renunța la misiunea sa până când Episcopul nu a acceptat demisia pentru limită de vârstă, comunicând-o în scris. În orice caz, acceptarea se va face întotdeauna pentru „o cauză justă și proporțională”, astfel încât să se evite o concepție „funcționalistă” a slujirii preoțești.

O parte din capitolul al optulea este dedicată diaconilor: colaboratori ai Episcopilor și ai preoților în unica misiune de evanghelizare. Ei sunt slujitori consacrați și participă, deși într-un mod diferit, la Sacramentul Preoției, în special în contextul evanghelizării și al exercitării carității, participând inclusiv la administrarea bunurilor, la proclamarea Evangheliei, slujind totodată la masa euharistică prin distribuirea Preasfintei Împărtășanii. Prin urmare, diaconii nu trebuie considerați ca fiind „jumătate preoți și jumătate laici” – se evidențiază în Instrucțiune – documentul citându-l pe Papa Francisc care spune că diaconii nu trebuie văzuți din perspectiva clericalismului și a funcționalismului.

Congregația pentru Cler oferă, în cadrul Instrucțiunii, și reflecții asupra persoanelor consacrate și a laicilor din cadrul comunităților parohiale, primii fiind chemați mai ales la mărturia unei urmări radicale a lui Cristos, în vreme ce laicii sunt chemați să participe la acțiunea de Evanghelizare a Bisericii și la un „angajament serios”, pentru a fi mărturisitorii Evangheliei prin propria viață, trăită în conformitate cu Evanghelia. Ultimul capitol al Instrucțiunii „Parohia în slujba evanghelizării” se concentrează asupra ofertelor pentru celebrarea Sacramentelor: acestea trebuie să fie „libere” din partea ofertantului și nu trebuie supuse unor tarifare, ca și cum ar fi taxe impuse. Viața sacramentală nu trebuie „negociată” – recomandă Instrucțiunea. Preoții sunt îndemnați să dea un exemplu de virtute în privința folosirii banilor, printr-un stil de viață sobru și prin administrarea cu transparență a bunurilor parohiale.

Autor: Anca Mărtinaș

Sursa: Vatican News România