Unul din momentele tragice ale perioadei instaurării totalitarismului comunist s-a consumat în noaptea de 28/29 octombrie 1948, când, la ordinul ministrului de Interne Teohari Georgescu, episcopii greco-catolici Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu au fost arestați.
Calvarul celor șapte ierarhi abia începea; după ridicarea de la reședințele lor fără nicio condamnare în instanță, aceștia urma să fie anchetați, mutați în domicilii forțate și, în urma refuzului de a-și părăsi credința, exterminați în temnițele sistemului concentraționar comunist. Totul culmina, peste numai o lună, la 1 decembrie 1948, cu scoaterea Bisericii Greco-Catolice în afara legii.
Peste mai bine de șapte decenii, cu ocazia vizitei în România din 2019, papa Francisc I îi beatifica pe cei șapte episcopi martiri greco-catolici, victime ale gulagului roșu. În plus, s-a împământenit obiceiul comemorării acestora în fiecare an, la 28 octombrie, iar Beiușul, vechi centru spiritual ctitorit de șirul episcopilor uniți de Oradea, nu putea lipsi de pe harta manifestărilor de recunoștință față de jertfa ierarhilor martiri.
Intitulat „Noaptea arestărilor” – memorial istoric și spiritual, evenimentul omagial de la Beiuș s-a desfășurat miercuri, începând cu ora 17, la Capela Palatului Episcopal Greco-Catolic. În fruntea unui sobor de preoți, părintele protopop dr. Zorel Zima a oficiat Acatistul Fericiților Episcopi Români Martiri, după care a transmis câteva însuflețitoare învățăminte credincioșilor participanți la seara de rugăciune. Distinsul vorbitor a subliniat legătura seculară dintre comunitatea beiușeană și Biserica Greco-Catolică, rolul Palatului Episcopal în viața urbei, făcând un nou apel pentru strângerea fondurilor necesare restaurării acestui edificiu emblematic al locului, precum și valențele morale, pilduitoare, ale jertfei Fericiților Episcopi Martiri Români:
„Așadar, este o reședință episcopală, este o reședință cu multă istorie, o reședință în care se cuvine ca, în această noapte de comemorare a arestării episcopilor martiri greco-catolici români, să fim și să ne rugăm.
[…]
Cum reușim noi, în viața noastră, să aducem aceste virtuți în prezentul sufletului nostru? Dacă noi avem bucurie în suflet, atunci când, uneori chiar renunțând la noi înșine, facem sacrificii și împlinim voia lui Dumnezeu, trăind prin iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele, dacă reușim să ne punem pe noi deoparte – comoditatea, voința, gândurile noastre, egoismul nostru – și totuși să avem bucurie în suflet.
Cum suntem noi atunci când privim aceste icoane? Cum ne reflectăm noi în oglinda sufletelor lor? Între aceste multe bucurii, între aceste multe laude, vedem diferite atitudini pe care le aveau, diferite preocupări, diferite frumuseți, și nu trebuie să ne descurajăm, ci și noi să căutăm între aceste rânduri ceva ce se potrivește și nouă.
[…]
În seara aceasta, să ne amintim de ei, să ne amintim de suferința lor, să ne amintim de frumusețea lor, să ne amintim de bogăția pe care ei au dus-o – comoara inimii lor – spre cer. În același timp, să ne gândim și la noi, deoarece, noi suntem, de fapt, urmașii lor.
[…]
Astăzi, noi, urmași ai acestei Biserici, cât de dedicați suntem, cât de dăruiți suntem prin ceea ce suntem, prin ceea ce facem? Cum reușim să facem vie și vizibilă această Biserică, bineînțeles, prin rugăciunile noastre, prin vorbele noastre frumoase, prin faptele noastre de milostenie trupești și sufletești? Reușim să facem aceasta?
Și aceasta să fie pentru noi o întrebare și o reflecție pentru întoarcerea acasă! Bunul Dumnezeu, prin mijlocirea Fericiților Episcopi Martiri, să ne dăruiască acele daruri de care avem novoie pentru ca, așa cum spunea rugăciunea de la sfârșit, la rândul nostru, asemenea lor, să încheiem pelerinajul nostru de pe acest pământ cu demnitate și întru strălucire sufletească!”
Sursa: www.crisana.ro

