Anul Jubiliar al speranței și Anul „Cardinal Iuliu Hossu” au reprezentat pentru noi o oportunitate deosebită de a ne apropia de valorile creștine și de a participa la un pelerinaj profund și semnificativ. Cu acest prilej, un grup format din elevi de gimnaziu și liceu, însoțiți de cadre didactice și de doamna director al Liceului Greco-Catolic, am trăit pe 29 martie a.c.,  momente de reflecție și comuniune care ne vor rămâne în suflete.

Prima noastră oprire a fost la Liceul „Inochentie Micu” din Cluj, unde ne-am întâlnit cu elevii acestei instituții, doamna director și părinții spirituali. Împreună, am împărtășit gânduri, idei și experiențe, întărind legături de prietenie și respect reciproc.

Un moment memorabil din pelerinajul nostru a fost participarea la „Marșul pentru Viață”. Alături de colegii noștri din Cluj, am transmis un mesaj puternic despre sacralitatea vieții și despre valorile familiei.

După această etapă, ne-am continuat călătoria la Sanctuarul Arhiepiscopal Major „Maica Domnului”. Sora Dominica și sora Paulina ne-au întâmpinat cu multă căldură și ne-au explicat semnificația profundă a acestui loc sfânt. Am aflat că sanctuarul este, în cadrul Anului Jubiliar, un loc unde credincioșii pot primi indulgența jubiliară. Vizita noastră aici a fost un moment de reculegere și har, un prilej de apropiere sinceră de Dumnezeu.

Ultima oprire a pelerinajului nostru a fost la Catedrala Greco-Catolică „Schimbarea la Față” din Cluj. Părintele Avram Daniel ne-a vorbit despre Anul Jubiliar și despre moștenirea spirituală a Cardinalului Iuliu Hossu. Ne-am simțit inspirați de cuvintele sale și am înțeles importanța acestui loc sacru în istoria și spiritualitatea comunității noastre.

Pentru noi, acest pelerinaj nu a fost doar o simplă călătorie, ci o experiență de transformare sufletească. Am învățat să apreciem mai mult valorile creștine, să trăim bucuria comuniunii și să ne întărim legătura cu Dumnezeu.

Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea