Cu două zile înainte de proclamarea dogmei Ridicării cu trupul și sufletul la cer a Preasfintei Fecioare Maria, Papa Pius al XII-lea ar fi fost martorul unui fenomen solar neobișnuit, petrecut în Grădinile Vaticanului. Suveranul Pontif a descris experiența ca fiind asemănătoare fenomenului observat la Fatima, în anul 1917, mărturisind ulterior: „Am văzut Miracolul Soarelui. Acesta este adevărul pur”.

În după-amiaza zilei de 30 octombrie 1950, în jurul orei 16:00, Papa Pius al XII-lea se afla în Grădinile Vaticanului, unde obișnuia să se plimbe. Era o zi liniștită de toamnă, cu o vreme plăcută pentru sfârșitul lunii octombrie. Nimic nu prevestea experiența neobișnuită care avea să-i rămână întipărită în memorie.

Potrivit mărturiei consemnate de Pontif, acesta a observat un fenomen solar pe care nu îl mai întâlnise până atunci. Deși soarele se afla încă destul de sus pe cer, în ciuda orei târzii, acesta părea să devină un disc palid, aproape opac, înconjurat de un cerc luminos. Papa a privit direct spre el, fără să simtă disconfortul sau iritația provocate în mod obișnuit de lumina puternică.

În fața soarelui se afla un nor foarte fin, iar astrul părea să se deplaseze ușor, asemenea unei mișcări de dans. Potrivit descrierii sale, acesta se rotea și se mișca alternativ de la stânga la dreapta și invers, într-un mod care amintea de fenomenul relatat de martorii aparițiilor de la Fatima. Experiența s-ar fi repetat în zilele de 31 octombrie și 1 noiembrie, precum și la 8 noiembrie 1950.

Mărturiile legate de acest eveniment au fost făcute publice în cadrul unei expoziții organizate la Vatican în noiembrie 2008. Însemnările atribuite Papei Pius al XII-lea descriu un fenomen pe care acesta îl considera cu totul neobișnuit, afirmând că nu mai văzuse niciodată ceva asemănător.

Pentru Papa Pius al XII-lea, legătura cu Fatima avea o semnificație deosebită. Pontiful nutrea o profundă devoțiune față de Preasfânta Fecioară Maria și acorda o atenție specială mesajului transmis prin aparițiile mariane din Portugalia. În anul 1942, a consacrat omenirea Inimii Neprihănite a Mariei, încurajând totodată răspândirea devoțiunii către Fecioara de la Fatima.

Momentul în care s-ar fi petrecut acest fenomen din Grădinile Vaticanului este cu atât mai semnificativ cu cât, la numai două zile distanță, în data de 1 noiembrie 1950, Papa Pius al XII-lea proclama solemn dogma Ridicării cu trupul și sufletul la cer a Preasfintei Fecioare Maria, prin Constituția apostolică Munificentissimus Deus.

Prin acest document, Pontiful a definit învățătura de credință potrivit căreia Născătoarea de Dumnezeu, la încheierea vieții sale pământești, a fost ridicată cu trupul și sufletul la gloria cerească. Papa amintea, totodată, că își încredințase pontificatul ocrotirii Preasfintei Fecioare Maria, mărturisind încrederea sa profundă în ajutorul și protecția maternă a Maicii Domnului, mai ales în momentele dificile.

Desigur, proclamarea acestei dogme nu a reprezentat introducerea unei învățături noi în viața Bisericii. Credința în Ridicarea Maicii Domnului la cer era mărturisită încă din vechime, fiind transmisă prin Sfânta Tradiție și reflectată în scrierile Sfinților Părinți și ale marilor teologi ai Bisericii. Prin proclamarea solemnă din 1950, Biserica a reafirmat și a definit în mod oficial acest adevăr de credință, subliniind demnitatea unică a Maicii Domnului, al cărei trup, din care Fiul lui Dumnezeu Și-a luat firea omenească, nu a fost lăsat pradă stricăciunii mormântului.

În Constituția apostolică Munificentissimus Deus, Papa Pius al XII-lea nu prezintă gloria cerească a Preasfintei Fecioare Maria doar ca pe un privilegiu unic al Maicii Domnului, ci și ca pe un semn al speranței pentru întreaga Biserică.

Ridicarea Mariei cu trupul și sufletul la cer anticipează destinul făgăduit tuturor celor care rămân în comuniune cu Dumnezeu. În persoana Maicii Domnului, creștinii contemplă deja împlinirea făgăduinței învierii și biruința vieții asupra morții. Ea devine astfel un semn luminos al speranței creștine și al chemării omului la comuniunea veșnică cu Dumnezeu.

Pontiful își exprima speranța că proclamarea acestei dogme va întări credința oamenilor în propria înviere și îi va încuraja să trăiască potrivit voinței Tatălui ceresc, să cultive virtuțile creștine și să facă bine aproapelui.

Dincolo de caracterul său neobișnuit, mărturia văzută de Papa Pius al XII-lea ne invită să reflectăm asupra legăturii profunde dintre credința în ocrotirea maternă a Preasfintei Fecioare Maria și speranța în viața veșnică. Pentru creștini, Maica Domnului rămâne un model de credință și de încredere în Dumnezeu, dar și o mamă ocrotitoare, la care credincioșii aleargă cu rugăciune și nădejde.

Așa cum mărturisim și în rugăciunea Paraclisului Maicii Domnului, cei care îi cer cu credință ajutorul își pun nădejdea sub mantia ocrotirii sale materne, încredințându-i grijile, suferințele și încercările vieții, toți fiind ascultați

 

Biroul de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea

Andrei Alexa