Economia atenției, prin lupta sa pentru câteva clipe de interes în fluxul rapid și interminabil de conținuturi, transformă nu doar capacitățile noastre cognitive, ci și profunzimea comunicării noastre interpersonale.

Suntem chemați la o convertire a privirii, să privim din nou, cu atenție și cu iubire. Numai astfel vom reuși să vedem lumea, pe ceilalți și chiar pe noi înșine așa cum ne vede Cristos: chemați pe nume și iubiți. Comunicarea noastră se schimbă atunci când privirea noastră alege să-l întâlnească pe celălalt, în loc să-l judece.

Lipsa unei atenții autentice, alimentată de cultura digitală, ne-a obișnuit cu o rutină a reacțiilor imediate, cu superficialitatea relațiilor, cu ușurința de a-i eticheta și respinge pe ceilalți. Atenția este însă o formă prețioasă de generozitate: cuvântul atenție provine din ad-tendere, „a te îndrepta către celălalt și către adevăr”. Comunicarea creștină o poate redescoperi ca dar și ca privire – privirea lui Isus, care a văzut și s-a lăsat atins.

A comunica nu înseamnă a capta atenția și nici a o vinde, ci a o păstra ca pe o resursă prețioasă a relației. Pentru a comunica în era „clickbaitului”, suntem chemați „să acordăm atenție”, să redescoperim o igienă a atenției (cf. Magnifica humanitas 146). Comunicarea nu este alcătuită doar din cuvinte: implică întreaga persoană și ne cere să revenim la a privi, a asculta și a simți, pentru a putea răspunde chemării pe care Cristos ne-o adresează.

Sursa: Oficiul de Presă al Sfântului Scaun