„Alexandru Papiu-Ilarian, nascut în 27 septembrie 1827, la Bezded, Comitatul Solnocul Interior, a fost un jurist, istoric, lingvist, ministru român din Transilvania, unul din principalii organizatori ai revolutiei de la 1848, membru titular al Academiei Române din anul 1868.
Originea si studiile
Tatal, preotul greco-catolic Ioan Pop, era originar din Budiu de Câmpie (azi Papiu Ilarian, judetul Mures), însa la data nasterii lui Alexandru activa ca preot în Salaj. Ulterior, preotul Ioan Pop a primit parohia greco-catolica Budiu de Câmpie, astfel încât întreaga familie s-a stabilit în aceasta comuna, în apropiere de Târgu Mures.
Studiile primare le-a efectuat la Budiu, iar din toamna anului 1832 a urmat cursurile Colegiului Reformat din Târgu Mures. În anul scolar 1843 – 1844 a învatat la liceul din Blaj, unde l-a avut ca profesor, printre altii, pe Simion Barnutiu. Ulterior, s-a mutat la liceul catolic al piaristilor din Cluj, pe care l-a absolvit în anul 1847 fiind promovat absolvent al „cursurilor de drepturi”. La Liceul Academic Piarist din Cluj si-a luat supranumele latinizant de Ilarian, traducerea numelui Bucur I. E. Hilarius, al unui stramos dinspre tatal Ioan Pop, dupa o moda a nenumaratilor studenti români de la liceul cu profil de facultate din capitala Transilvaniei.
Alexandru Papiu-Ilarian a fost unul dintre organizatorii si conducatorii Revolutiei Române de la 1848 din Transilvania. A participat la Adunarea Nationala de la Blaj din 18/30 aprilie 1848 si la cea din mai 1848.
Între iulie si august 1848 a fost comisar de propaganda în judetul Dâmbovita. Dupa o scurta perioada în care a detinut functia de inspector al scolilor din cercul Blaj, a plecat la Viena. Pâna în 1852 a urmat cursurile juridice la Universitatea din Viena. Între 1852 si 1854 si-a continuat studiile la Universitatea din Padova. În data de 10 ianuarie 1854 a obtinut titlul de doctor în drept. Între 1855 si 1858 a ocupat o catedra la Facultatea Juridica din Iasi, unde preda dreptul uman, dreptul penal si inaugureaza cursul de "Statistica generala a Europei".
Între 1858 si 1860 Papiu este institutor al copiilor mosierului Panaiot Bals, pe care îi însoteste la studii în Berlin. Dupa o scurta perioada când a fost jurisconsult al Moldovei, Papiu devine membru al Eforiei Scolilor din Bucuresti. În 1862 el va fi numit procuror de sectie la Curtea de Casatie din Bucuresti.
Papiu-Ilarian a fost primul român transilvanean care a intrat într-un guvern de la Bucuresti: între octombrie 1863 si ianuarie 1864 a fost ministru de justitie în guvernul Kogalniceanu, legându-si numele de o reforma importanta (secularizarea averilor manastiresti).
Papiu-Ilarian a fost primul presedinte al societatii "Transilvania" pe care a condus-o între 1867 si 1874. În anul 1868 (alaturi de Mihail Kogalniceanu si George Sion) Papiu a devenit membru al Academiei Române, fiind primul academician care a rostit un discurs de receptie. Discursul, rostit în sedinta Academiei din 14 septembrie 1869, se intitula Viata si ideile lui Gheorghe Sincai din Sinca.
Membru al Baroului de avocati din Bucuresti, Papiu-Ilarian a pledat în numeroase procese. Dintre acestea, rasunator în epoca a fost cel din 1873, când Papiu-Ilarian a sustinut cauza lucratorilor bivolari din Giurgiu.
A fost înmormântat în cimitirul Bisericii dintre Brazi (greco-catolica) din Sibiu. Monumentul funerar a fost realizat în anul 1880 de sculptorul Carol Cauner si este alcatuit dintr-un bust din marmura alba reprezentându-l pe defunct, bust asezat pe o coloana canelata înalta de 1,25 m.
(C. Albu, Alexandru Papiu Ilarian Bucuresti, 1977)
Sursa: http://www.e-communio.ro
