Comunitatea greco-catolică din Lucăceni a trăit duminică, 15 martie 2026, în Duminica a III-a din Postul Mare – Duminica Sfintei Cruci – momente de încărcătură spirituală, prilejuite de vizita pastorală a Părintelui Vicar Antoniu Chifor.

Punctul central al zilei a fost celebrarea Sfintei Liturghii, la care credincioșii s-au adunat în rugăciune. În cuvântul de învățătură, Părintele Vicar a vorbit despre legătura profundă dintre Crucea lui Cristos și Sfânta Euharistie, subliniind că jertfa de pe Cruce devine prezentă în fiecare Sfântă Liturghie. Pornind de la semnificația Duminicii Sfintei Cruci, credincioșii au fost invitați să privească Euharistia ca pe izvorul vieții creștine și ca pe semnul iubirii lui Cristos pentru lume.

Cu acest prilej a fost transmis și salutul și binecuvântarea Preasfințitului Episcop Virgil Bercea pentru credincioșii din Lucăceni.

Vizita a fost și un moment de reamintire a rădăcinilor istorice ale localității, al cărei nume este legat de marele preot și militant pentru drepturile românilor ardeleni, Vasile Lucaciu. La inițiativa sa, după reforma agrară din 1921, mai multe familii de români din Șișești au fost împroprietărite în această zonă, punând astfel bazele satului Lucăceni.

Biserica greco-catolică din localitate, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, a fost sfințită în 2012 de către Preasfințitul Episcop Virgil Bercea, după ce prima Sfântă Liturghie în noul lăcaș fusese celebrată în anul 2006.

Astăzi, comunitatea greco-catolică din Lucăceni este păstorită de părintele Florin Mădăras, iar vizita pastorală a Părintelui Vicar Antoniu Chifor a întărit sentimentul de comuniune și credință al credincioșilor.

pr. Florin Mădăras