În duminica a 19-a după Rusalii, dedicată iubirii vrăjmașilor, în comunitatea parohială din Moftinu Mic – Protopopiatul Carei, a avut loc un eveniment cu o profundă încărcătură spirituală. Comunitatea și-a luat rămas-bun de la părintele Pop Paul Gheorghe, cel care a păstorit-o în ultimii trei ani, dar, în același timp, a avut bucuria de a-l întâmpina pe noul păstor sufletesc, părintele Florian Gui.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de către părintele Lucian Constantin Cociorva, protopopul de Carei, în calitate de protos, alături de care au slujit: pr. Pop Paul Gheorghe, pr. Florian Gui, pr. Răzvan Remeș (parohia Craidorolț), pr. Florin Mădăraș (parohia Lucăceni), pr. Gheorghe Pop (Domănești) și pr. Iulian Palas (parohia „Sf. Anton” din Carei).
În cuvântul de învățătură, părintele protopop a subliniat faptul că, de multe ori, oamenilor li se pare că Dumnezeu nu înțelege ceea ce le cere. A evidențiat apoi iertarea pe care fiecare dintre noi o primim de la Dumnezeu și, în acest context, a îndemnat la iertare reciprocă și la urmarea exemplului divin în relațiile cu semenii.
Înainte de binecuvântarea finală, a avut loc sfințirea iconostasului din micuța, dar cocheta capelă a comunității. În acest cadru, părintele protopop a vorbit despre misiunea apostolică la care sunt chemați toți preoții, care, fără a ști întotdeauna unde sau când vor fi trimiși, trebuie să fie pregătiți să vestească Cuvântul Domnului.
A urmat cuvântul de mulțumire adresat părintelui Pop Paul Gheorghe, căruia i-a fost transmisă recunoștința Preasfințitului Virgil și a comunității din Moftinu Mic, pentru activitatea sa conștiincioasă, plină de dragoste și altruism. După aceasta, părintele protopop a dat citire actului de numire a părintelui Florian Gui, urându-i slujire rodnică în noua sa misiune și îndemnându-l să urmeze modele vrednice de urmat, precum Fericiții Episcopi Martiri, dar și exemple locale, cum ar fi vrednicul de pomenire pr. Gheorghe Mureșan, cel care a construit vechea biserică din Moftinu Mic împreună cu credincioșii vremii. De asemenea, i-a încurajat pe membrii comunității să îl sprijine și să îl ajute pe noul păstor în activitatea ce îl așteaptă.
Părintele Paul Pop Gheorghe a rostit, la rândul său, un cuvânt de mulțumire, exprimându-și recunoștința pentru sprijinul și dragostea primite din partea comunității de care se desparte. A menționat că va continua munca pastorală în parohia Ghenci, pe care o păstorește deja de mai bine de un an. Noul administrator parohial, părintele Florian Gui, a adresat și el un cuvânt, invitând membrii comunității la o unire spirituală care să rodească în sânul Bisericii și al comunității.
Nu a lipsit nici cuvântul de mulțumire al domnului Gheorghe David, primarul comunei, care i-a mulțumit părintelui Pop Paul Gheorghe pentru colaborarea rodnică din perioada petrecută în Moftinu Mic și i-a urat bun venit părintelui Florian Gui, asigurându-l de sprijinul autorităților locale în noile proiecte pastorale.
La final, toți cei prezenți au participat la o agapă frățească, unde au avut loc discuții și momente de comuniune între credincioși și preoți.
Protopopiatul Greco-Catolic de Carei
