În cadrul ciclului de cateheze „Isus Cristos, speranţa noastră” dedicate Jubileului 2025, Papa Leon al XIV-lea a vorbit la audiența generală de miercuri, 17 septembrie a.c., în Piața „Sfântul Petru” din Roma despre misterul Sâmbetei Sfinte, când Isus a stat în mormânt. Pontiful a subliniat că această tăcere nu este un gol, ci o așteptare plină de viață și de promisiune. „Sâmbăta Sfântă este odihna Fiului după lucrarea mântuirii, nu pentru că S-a resemnat, ci pentru că a iubit până la capăt”, a spus Sanctitatea Sa. Papa a invitat credincioșii să redescopere valoarea opririi și a tăcerii, amintind că și timpul aparent „inutil” poate deveni loc al Învierii. „Speranța creștină nu se naște din zgomot, ci dintr-o așteptare încrezătoare, asemenea Fecioarei Maria”, a adăugat Sanctitatea Sa. Papa Leon și-a exprimat solidaritatea cu poporul palestinian din Gaza, denunțând condițiile inacceptabile în care acesta este obligat să trăiască. Pontiful a reînnoit apelul la încetarea focului, la eliberarea ostaticilor și la o soluție diplomatică respectuoasă față de dreptul umanitar internațional, îndemnând la rugăciune pentru pace și dreptate. Redăm textul integral al catehezei, tradus în limba română:

„Dragi frați și surori,

în parcursul nostru de cateheze despre Isus, speranța noastră, astăzi contemplăm misterul Sâmbetei Sfinte. Fiul lui Dumnezeu zace în mormânt. Însă această „absență” a Sa nu este un gol: este așteptare, plinătate reținută, promisiune păstrată în întuneric. Este ziua marii tăceri, în care Cerul pare mut și Pământul nemișcat, dar tocmai acolo se împlinește misterul cel mai profund al credinței creștine. Este o tăcere plină de sens, ca pântecul unei mame care poartă copilul nenăscut, dar deja viu.

Trupul lui Isus, coborât de pe cruce, este înfășurat cu grijă, așa cum se face cu ceea ce este prețios. Evanghelistul Ioan ne spune că a fost înmormântat într-o grădină, într-un «mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat.» (In 19,41). Nimic nu este lăsat la întâmplare. Acea grădină amintește de Edenul pierdut, locul în care Dumnezeu și omul erau uniți. Iar acel mormânt neatins vorbește despre ceva ce trebuie încă să se întâmple: este o trecere, nu un sfârșit. La începutul Creației, Dumnezeu a sădit o grădină; acum, și noua creație își are începutul într-o grădină: cu un mormânt închis care, în curând, se va deschide.

Sâmbăta Sfântă este și o zi de odihnă. Potrivit legii iudaice, în ziua a șaptea nu se lucrează: de fapt, după șase zile ale Creației, Dumnezeu S-a odihnit (cf. Gen 2,2). Acum și Fiul, după ce Și-a încheiat lucrarea de mântuire, se odihnește. Nu pentru că este obosit, ci pentru că Și-a dus la bun sfârșit opera. Nu pentru că S-a resemnat, ci pentru că a iubit până la capăt. Nu mai este nimic de adăugat. Această odihnă este pecetea lucrării împlinite, confirmarea că ceea ce trebuia făcut a fost dus la bun sfârșit. Este o odihnă plină de prezența ascunsă a Domnului.

Nouă ne este greu să ne oprim și să ne odihnim. Trăim ca și cum viața nu ar fi niciodată de ajuns. Alergăm ca să producem, să demonstrăm, să nu pierdem teren. Dar Evanghelia ne învață că a ști să ne oprim este un gest de încredere pe care trebuie să-l învățăm. Sfânta Sâmbătă ne invită să descoperim că viața nu depinde întotdeauna de ceea ce facem, ci și de felul în care știm să ne desprindem de ceea ce am fi putut face.

În mormânt, Isus, Cuvântul viu al Tatălui, tace. Dar tocmai în acea tăcere începe să dospească viața nouă. Asemenea unei semințe în pământ, asemenea întunericului dinaintea zorilor. Dumnezeu nu se teme de trecerea timpului, pentru că El este Stăpân și al așteptării. Astfel și timpul nostru „inutil”, al pauzelor, al golurilor, al momentelor sterile, poate deveni pântece al Învierii. Fiecare tăcere primită poate fi preludiul unui Cuvânt nou. Fiecare timp suspendat poate deveni timp de har, dacă îl oferim lui Dumnezeu.

Isus, așezat în pământ, este chipul blând al unui Dumnezeu care nu ocupă tot spațiul. Este Dumnezeul care lasă să se facă, care așteaptă, care Se retrage pentru a lăsa libertatea noastră. Este Dumnezeul care are încredere, chiar și atunci când totul pare sfârșit. Iar noi, în acea sâmbătă suspendată, învățăm că nu trebuie să ne grăbim să înviem: mai întâi este nevoie să stăm, să acceptăm tăcerea, să ne lăsăm îmbrățișați de limita noastră. Uneori căutăm răspunsuri rapide, soluții imediate. Dar Dumnezeu lucrează în adânc, în timpul lent al încrederii. Sâmbăta Înmormântării Domnului devine astfel pântecele din care poate izvorî forța unei lumini de neînvins: lumina Paștelui.

Dragi prieteni, speranța creștină nu se naște din zgomot, ci din tăcerea unei așteptări locuite de iubire. Nu este fiica euforiei, ci a încrederii abandonate. Ne-o arată Fecioara Maria: ea întruchipează această așteptare, această încredere, această speranță. Când ni se pare că totul este încremenit, că viața este o cale întreruptă, să ne amintim de Sâmbăta Sfântă. Chiar și în mormânt, Dumnezeu pregătește cea mai mare surpriză. Iar dacă știm să primim cu recunoștință ceea ce a fost, vom descoperi că, tocmai în micime și în tăcere, Dumnezeu iubește să transfigureze realitatea, făcând toate lucrurile noi prin fidelitatea iubirii Sale. Adevărata bucurie se naște din așteptarea locuită, din credința răbdătoare, din speranța că ceea ce a fost trăit în iubire, cu siguranță, va învia la viața veșnică.

Apeluri

Îmi exprim profunda apropiere față de poporul palestinian din Gaza, care continuă să trăiască în frică și să supraviețuiască în condiții inacceptabile, fiind constrâns cu forța să se mute încă o dată din propriile sale pământuri. În fața Domnului Atotputernic, care a poruncit: «Să nu ucizi» (Ex 20,13), și în fața întregii istorii a omenirii, fiecare persoană are întotdeauna o demnitate inviolabilă, ce trebuie respectată și ocrotită.

Reînnoiesc apelul la încetarea focului, la eliberarea ostaticilor, la o soluție diplomatică negociată și la respectarea integrală a dreptului umanitar internațional. Vă invit pe toți să vă unți rugăciunii mele stăruitoare, pentru ca să răsară cât mai curând zorii păcii și dreptății!”

Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi