Dragi frați și surori,

Vă adresez salutări cordiale tuturor celor adunați la Stockholm pentru Săptămâna Ecumenică 2025, care marchează centenarul Conferinței Creștine Universale privind Viața și Munca din 1925, precum și
1700 de ani de la primul Conciliu Ecumenic de la Niceea, un eveniment semnificativ în istoria creștinismului.
În anul 325, episcopii din întreaga lume cunoscută s-au adunat la Niceea. Afirmând divinitatea lui Isus Cristos, ei au formulat mărturisirea credinței noastre că El este „adevăratul Dumnezeu din adevăratul Dumnezeu” și „de aceeași substanță (homoousios) cu Tatăl”. Astfel, ei au articulat credința care continuă să unească creștinii. Acest conciliu a fost un semn curajos de unitate în diversitate, o mărturie timpurie a convingerii că mărturisirea noastră comună poate depăși diviziunea și promova comuniunea.
O dorință similară a animat Conferința de la Stockholm din 1925, convocată de pionierul primei mișcări ecumenice, arhiepiscopul Nathan Söderblom, pe atunci arhiepiscop luteran de Uppsala. Întâlnirea a reunit 600 de lideri ortodocși, anglicani și protestanți. Söderblom era convins că „slujirea unește”. Prin urmare, el i-a îndemnat pe frații și surorile sale creștine să nu aștepte un acord asupra fiecărui punct de teologie, ci să se unească într-un „creștinism practic” pentru a sluji împreună lumea în căutarea păcii, a dreptății și a demnității umane.
Deși Biserica Catolică nu a fost reprezentată la acea primă întâlnire, pot spune, cu umilință și bucurie, că astăzi suntem alături de voi ca discipoli ai lui Cristos, recunoscând că ceea ce ne unește este mult mai mare decât ceea ce ne desparte.
De la Conciliul Vatican al II-lea, Biserica Catolică a îmbrățișat pe deplin călătoria ecumenică. De fapt, Unitatis redintegratio, decretul conciliar privind ecumenismul, ne-a chemat la dialog în fraternitate umilă și iubitoare, bazată pe botezul nostru comun și misiunea noastră comună în lume. Credem că unitatea pe care Cristos o dorește pentru Biserica sa trebuie să fie vizibilă și că această unitate crește prin dialog teologic, cult comun acolo unde este posibil și mărturie comună în fața suferinței umane.
Această chemare la mărturie comună își găsește o expresie puternică în tema aleasă pentru această Săptămână Ecumenică: „Timpul pentru pacea lui Dumnezeu”. Acest mesaj nu putea fi mai oportun. Lumea noastră poartă cicatrici adânci ale conflictelor, inegalității, degradării mediului și unui sentiment crescând de deconectare spirituală. Cu toate acestea, în mijlocul acestor provocări, ne amintim că pacea nu este doar o realizare umană, ci un semn al prezenței Domnului printre noi. Aceasta este atât o promisiune, cât și o sarcină, deoarece urmașii lui Cristos sunt chemați să devină făcători de pace: să înfrunte diviziunea cu curaj, indiferența cu compasiune și să aducă vindecare acolo unde au existat răni.
Această misiune a fost consolidată de recentele repere ecumenice. În 1989, Papa Ioan Paul al II-lea a devenit primul pontif roman care a vizitat Suedia și a fost întâmpinat cu căldură în Catedrala din Uppsala de arhiepiscopul Bertil Werkström, primat al Bisericii Suediei. Acest moment a marcat un nou capitol în relațiile dintre catolici și luterani. A urmat comemorarea comună a Reformei la Lund în 2016, când Papa Francisc s-a alăturat liderilor luterani în rugăciune și pocăință comune. Acolo am confirmat călătoria noastră comună „de la conflict la comuniune”. În această săptămână, în timp ce dialogați și sărbătoriți împreună, sunt încântat că delegația mea poate fi prezentă ca semn al angajamentului Bisericii Catolice de a continua călătoria rugăciunii și a muncii comune, oriunde este posibil, pentru pace, dreptate și binele tuturor.
Fie ca Spiritul Sfânt, care a inspirat Conciliul de la Niceea și continuă să ne călăuzească pe toți, să facă din această săptămână un moment de prietenie mai profundă și de nouă speranță pentru unitatea pe care Domnul o dorește atât de arzător între urmașii săi.

Cu aceste sentimente, mă rog ca pacea lui Cristos să fie cu voi toți.

LEO PP. XIV