Clasa I B a demarat pe parcursul a 12 săptămâni, în fiecare zi de vineri, când nu sunt centre de lucru, un proiect dedicat meseriilor părinților din clasa noastră. Astfel, în școală, au fost invitate câte două familii ale copiilor, care și-au prezentat meseriile, atât mămicile, cât și tăticii sau, în funcție de disponibilitate, doar un singur părinte care a prezentat pentru amândoi. Aceste întâlniri au avut ca scop familiarizarea copiilor cu diversele meserii, unele știute de ei sau altele noi, despre care au învățat în momentul acestor întâlniri. 
Un alt beneficiu al prezenței părinților în clasa noastră a fost consolidarea relației dintre școală, învățătoare și copii, întărirea acestei relații și asigurarea unui climat de învățare continuă a tuturor celor implicați. Astfel, toți părinții au venit cu prezentări inedite, exacte, atractive pentru micii școlari, au știut să le împărtășească din secretele propriilor meserii. Copiii, la rândul lor, i-au ascultat cu atenție, curiozitate și interes, au pus foarte multe întrebări, de multe ori provocatoare, dar specifice pentru vârsta lor.  
Noi, doamnele învățătoare, am coordonat acest proiect și am pus suflet, pasiune și dăruire, am încercat să asigurăm un climat optim în clasa noastră, de altfel, spunem noi, de normalitate între școală și familie. Considerăm că aceste întâlniri ne-au apropiat foarte mult, copiii au fost cei mai mari câștigători, deoarece și-au privit cu admirație părinții și au fost tare mândri de ei.
 Le mulțumim din inimă tuturor părinților pentru conștiinciozitatea, punctualitatea, profesionalismul de care au dat dovadă și sunt cu siguranță un
exemplu de urmat pentru propriii copii și nu numai!
 
Prof. înv. Primar: Ramona Mureșan și Denisa Cotro
 
Sursa: Pagina de Facebook Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu”