Jubileul Speranţei alături de Preasfânta Fecioară Maria:
,,Iată slujitoarea Domnului! ”
“ Când… răul dă năvală nu-i totuna în preajma cui stăm”
Jubileul, acel timp rânduit de tradiţie pentru a ne bucura de viaţă împreună cu Dumnezeu prin primirea de dar, chemarea la sfinţenie, ne-a prilejuit reprezentanţilor marianiştilor din cele şase eparhii greco- catolice din România bucuria părtăşiei şi prin participarea la evenimente deosebite.
Întâlnirea Naţională a Reuniunii Mariane, găzduită la Mănăstirea Părinţilor Carmelitani Desculți din Ciofliceni, Snagov, 26-28 mai 2025, s-a ,,aşezat” firesc în şirul bogat în evenimente al Anului ,,Cardinal Iuliu Hossu”.
Organizatorii, marianiştii bucureşteni cu har, dăruire şi evident ajutor de la Preacurata noastră Mamă Maria, ne-au pregătit un program bogat pentru ,,inimă, minte şi trup”.
În Catedrala Sf. Vasile cel Mare, bijuterie a Bucureștiului, în dimineața primei zile, a fost dăruită o Sfântă Liturghie Arhierească celebrată de Preasfinția Sa Mihai Frățilă, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de București și un sobor de preoți, în principal, asistenții spirituali ai Reuniunilor Mariane şi numeroşii marianişti din eparhiile greco-catolice din România: Bucureşti, Oradea, Cluj-Napoca, Blaj, Lugoj şi Maramureş. A urmat o agapă, iar pe drumul cu autocarul spre mănăstire, un mic pelerinaj împreună, s-a continuat rugăciunea Sf. Rozariu şi cântecele mariane începute în Catedrală.
Programul a continuat cu un cuvânt de întâmpinare din partea gazdelor, prin pr. Cristian Ioanette, a conducerii R.M. naţionale, d-na preşedintă Angela Groza, Pr. Spiritual naţional Ciprian Suciu, urmat de prezentarea delegaţiilor şi alocuţiuni legate de Jubileul Speranţei din acest an. Darul primei zile a culminat cu participarea noastră la Gala Cardinal Iuliu Hossu la Ateneul Român alături de Eparhii greco-catolici, prezenţi la sinodul Bisericii noastre: PSS Mihai Frăţilă, episcop din Bucureşti, gazda evenimentului, PSS Virgil Bercea, episcop de Oradea, PSS Claudiu Lucian Pop, episcop de Cluj-Gherla, PSS Ioan Călin Bot episcop de Lugoj, PSS Vasile Bizău, episcop de Maramureş, PSS Cristian Dumitru Crişan episcop de Blaj şi PSS John Michael Botean de Sfântul George, Canton.
Programul, prezentat de Marius Constantinescu a început cu un film documentar impresioant despre Cardinalului Iuliu Hossu. A urmat concertul susţinut de Orchestra Filarmonicii ,,George Enescu”, dirijor Constantin Adrian Grigore, solist Radu Dunca, care a interpretat cu măiestrie: Giuseppe Verdi, Uvertura la ,,Forţa destinului”, George Enescu, Balada pentru vioară şi orchestră şi Ludwig van Beethoven, Simfonia a V-a: I Allegro con brio, II Andante con brio, III-IV Allegro. Piesele muzicale au fost intercalate cu alocuţiuni edificatoare în încercarea de a recompune imaginea personalităţii Cardinalului Iuliu Hossu voit ştearsă din memoria românilor de autorităţile comuniste şi …nu numai. Ne-au vorbit despre OMUL LUI DUMNEZEU IULIU HOSSU şi BISERICA MARTIRĂ GRECO CATOLICĂ Excelenţa Sa Mons. Giampiero Gloden, Nunţiu apostolic, Dl. Ciprian Vasile Olinici, Secretar de Stat pentru Culte şi, la final, PSS Mihai Frăţilă, Episcop Greco-Catolic de Bucureşti.
Ziua a doua ne-a adus un dar spiritual preţios prin cele două Meditaţii despre Jubileul Speranţei susţinute de Pr. Marco Secchi OCD şi Sfânta Liturghie Arhierească celebrată de toţi episcopii noştri şi un mare sobor de preoţi. Dumnezeu, prin mijlocirea Precuratei Fecioare Maria, a Fericitului Cardinal Iuliu Hossu şi a Fericiţilor noştri Martiri, a răspuns rugăciunilor şi cântecelor noastre cu multe haruri, cu bucuria de a fi împreună, de a imortaliza momentele acestea speciale împreună cu eparhii.
Ziua a treia zi ne-a prilejuit participarea la Conferința Comemorativă închinată Cardinalul Iuliu Hossu, personalitate a istoriei României în Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române. Am ascultat şase prezentări deosebit de bine documentate, care ne-au adus multe noi, revelatoare informaţii. A urmat Deschiderea Expoziției foto-documentară cu titlul ”Fericiții Episcopi Martiri Greco-Catolici Români”, în sala de prezentare a Bibliotecii Academiei Române.
Programul a continuat cu reculegerea la mormintele Fericiţilor Iuliu Hossu şi Vasile Aftenie în Cimitirul Bellu, unde fiecare şi-a trăit emoţia personal, dar s-a rugat şi cântat împreună Acatistul Fericiților Martiri Greco –Catolici şi Imnul lor. Mergând apoi la Biserica Adormirea Maicii Domnului, bucuria a culminat cu momente speciale prin concluziile ce s-au formulat, prin cuvântul inspirat şi ..inspirator al părintelui Cristian Ioanette, tânărul paroh, care a prezentat şi monumentul de artă care este această biserică, prin cuvântul pr. Constantin Oltean, parohul senior, care a prezentat activităţile enoriaşilor, majoritatea marianişti şi momentul delicat, plin de duioşie al copilelor care au cântat, s-au rugat şi au declarat că doresc să devină soldăţei ai Maicii Domnului. DA, aceasta ne rămâne şi nouă, fiecărui marianist, dorinţa vie.
MULŢUMIM PENTRU DAR!
CU BLÂNDUL ISUS, SĂ NE BINECUVÂNTEZE FECIOARA DE SUS!
Monica Culea Maria (Preşedinta eparhială a R.M. Cluj Gherla) și Mirela Filimon (Preşedinta eparhială a R.M. Oradea)




















