În ”Anul Cardinal Iuliu Hossu”, la 30 mai 2025, a avut loc la Accademia di Romania conferința ”Coerență și curaj sub povara ideologiei. În amintirea primului cardinal român, Fericitul Iuliu Hossu” organizată de Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun și OSM în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

În cadrul evenimentului moderat de George Bologan, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, au susținut intervenții: Silviu Vexler, deputat, Parlamentul României, Sever Voinescu, redactor-șef Dilema și PS Mihai Frăţilă, Episcopia Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare” de București. În deschidere, prof. dr. Rudolf Dinu, directorul Accademia di Romania din Roma, a transmis un salut de bun-venit numeroșilor participanți din mediul academic, diplomatic, instituțional și ecleziastic.

Inițiator al Legii nr. 290 din 24 octombrie 2023 prin care s-a instituit anul 2025 ca ”Anul Cardinal Iuliu Hossu”, Silviu Vexler a amintit, în intervenția sa, importanța păstrării, înțelegerii și cunoașterii memoriei lui #IuliuHossu, primul cardinal român, dar și a rolului deosebit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică în istoria României.

Ambasadorul George Bologan a marcat centralitatea memoriei istorice în lecția de caracter și responsabilitate oferită de Fericitul Cardinal Iuliu Hossu, într-o perioadă întunecată în care regimul totalitar comunist a schimbat destinul neamului nostru. ”A vorbi despre primul cardinal român, Iuliu Hossu, înseamnă a prețui un testament spiritual și un model de viață, este un angajament pentru a risipi uitarea și a transmite tinerilor și generațiilor viitoare ceea ce s-a întâmplat, împiedicând, astfel, ororile trecutului să se repete. Memoria istorică devine astfel conștiința societății noastre. Memoriile sale sunt o dovadă de iubire pentru credincioșii săi și o mărturie vizionară a încrederii că triumful binelui nu-i va abandona niciodată pe credincioși. Îmi amintesc în acest moment și de primul salut al Papei Leon al XIV-lea, răul nu va triumfa. Iuliu Hossu a fost o persoană a cărei conștiință nu a putut fi niciodată înfrântă” a subliniat ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun.

Sever Voinescu, redactor-șef ”Dilema”, a evocat destinul istoric și profetic al Cardinalului Iuliu Hossu, un destin care ne face să înțelegem mai mult oamenii, națiunile, istoria, dar și forța extraordinară a credinței; un destin definit în mod fundamental de eroism, caracter și modul de raportare la problema răului în lume.

 

PS Episcopul Mihai Frăţilă a vorbit despre moștenirea Cardinalului Iuliu Hossu, istorică, spirituală, civică, despre eroismul în trăirea credinței și modul în care lupta lui s-a răsfrânt asupra binelui comun.

Conferința a fost urmată de proiecția filmului #Cardinalul (2019), regia Nicolae Mărgineanu – o operă cinematografică de profundă valoare artistică și istorică, dar mai ales morală și spirituală, despre povestea vieții Fericitului Iuliu Hossu și, în special, a martiriului său, de o semnificație și o relevanță universală.

Seria de evenimente culturale și liturgice din aceste zile va continua cu un concert de muzică sacră susținut de Corul Angeli, condus de prof. Angela David, găzduit sâmbătă, 31 mai 2025, ora 18.00 de Biserica San Salvatore alle Coppelle (Via delle Coppelle, 72B, Roma). Duminică, 1 iunie 2025, ora 14.00 la Altarul Catedrei al Bazilicii Sfântul Petru va avea loc celebrarea liturghiei în rit bizantin, oficiată în limba română, în organizarea Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și a Eparhia de Cluj-Gherla.

 

Sursa: Pagina de Facebook “Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran de Malta”