Ziua de 22 mai a fiecărui an este una de sărbătoare pentru credincioșii din Parohia Câmpia, județul Sălaj, care se bucură ocrotirea specială a sfintei Rita de Cascia. O relicvă a sfintei este prezentă în biserica noastră, ceea ce face ca evlavia față de ea să fie cu atât mai însuflețită.

Anul acesta, sărbătoarea a coincis cu încheierea cununii de rugăciuni de cincisprezece joi în onoarea sfintei Rita, astfel încât am profitat să unim rugăciunea cu bucuria și ne-am adunat să fim părtași la întâlnirea și comuniunea sfinților, mai ales că sfânta noastră a primit vizita unor „veciniˮ buni, Fericiții Episcopi Martiri Iuliu Hossu și Valeriu Traian Frențiu, ale căror relicve sunt găzduite în parohia vecină, Bocșa. Am încercat să privim evenimentul mai degrabă ca pe un pelerinaj al nostru la pelerinajul sfinților.

În jurul Sfintei Mese au stăruit în rugăciune mai mulți preoți, în frunte cu părintele Antoniu Chifor, vicar cu preoții, părintele Valer Părău, protopopul Zalăului, părintele Iancu Neagotă, care a ctitorit biserica și a păstorit comunitatea până de curând, părintele Florian Gui de la Zalău, părintele Vasile Pop de la Chilioara și părintele Ionuț Grad de la Cizer.

Părintele vicar ne-a adus cu sine salutul și binecuvântarea Preasfințitului Părinte Virgil, păstorul eparhiei noastre. În cuvântul de învățătură, sfinția sa a evidențiat modelul de păstor pe care îl reprezintă Mântuitorul: unul care nu obligă ci propune, care aleargă în ajutorul și întâmpinarea celor păstoriți. Tot așa, staulul păstorului Isus nu este unul închis, ci fiecare păstorit are libertatea de a intra și a alege să beneficieze sau nu de ocrotirea Bunului Păstor.

Seara de rugăciune a debutat cu celebrarea Sfintei Liturghii, urmată de devoțiunea la Sfânta Rita, Acatistul Sfintei Rita, Binecuvântarea trandafirilor și venerarea relicvelor sfintei și ale celor doi „oaspețiˮ de seamă, episcopii Hossu și Frențiu, veniți parcă într-o vizită pastorală pe meleagurile pe care au pășit odinioară. Întregul eveniment a fost animat de frumoasele glasuri pline de avânt sufletesc ale credincioșilor noștri, care au trăit momentul ca pe o adevărată reuniune de familie.

Mulțumim Bunului Dumnezeu și sfinților noștri care mijlocesc pentru noi.

pr. Adrian Fabian BOTEA