„Duminica dimineata, Papa Francisc a coborât în grota de sub Bazilica San Pietro, unde multi Papi au fost îngropati, pentru a se ruga la mormântul Fericitului Papa Paul al VI-lea. Potrivit unui comunicat al Vaticanului, Papa a petrecut aproximativ o jumatate de ora în reculegere si rugaciune înaintea mormântului, pe 6 august, la cea de-a 39-a comemorare a mortii în 1978 a Pontifului Roman. Cunoscut în special pentru enciclica „Humanae vitae”, despre reglementarea nasterii, si pentru rolul sau în Conciliul Vatican II, Papa Paul al VI-lea a fost beatificat de Papa Francisc în 2014.
Papa Francisc nu doar a recunoscut contributia importanta a Fericitului Papa Paul al VI-lea la viata Bisericii universale, ci a si mers îndeaproape pe urmele Pontifului Roman, mai ales în calatoriile sale în strainatate, mergând în mai multe locuri unde predecesorul sau a fost primul Papa care a pasit vreodata. Anul acesta marcheaza si cea de-a 50-a aniversare a enciclicelor „Populorum Progressio”, despre dezvoltarea popoarelor, si „Sacerdotalis caelibatus”, despre celibatul preotesc. „Populorum Progressio” a fost un punct de referinta în înfiintarea de catre Papa Francisc în acest an a Dicasterului pentru Promovarea Dezvoltarii Umane Integrale.
Fericitul Papa Paul al VI-lea s-a nascut în 1897, ca Giovanni Montini, în orasul Concesio din regiunea Lombardia, Italia. A fost hirotonit preot în 1920 si consacrat Episcop în 1954, fiind numit în Colegiul Cardinalilor în 1958. La vârsta de 66 de ani a fost ales Episcop al Romei si a ales numele de Paul al VI-lea, ca referire la spiritul misionar al Apostolul Paul. A convocat Conciliul Vatican II, care s-a închis automat cu moartea predecesorului sau, Sf. Papa Ioan al XXIII-lea, si a îmbunatatit relatiile ecumenice cu Bisericile Ortodoxe. Prin gestul istoric din decembrie 1965, Papa Paul al VI-lea si Patriarhul ecumenic Athenagoras I al Constantinopolului au ridicat reciproc excomunicarile care au fost date împotriva liderilor ambelor Biserici în 1054.
Cauza pentru canonizarea Papei Montini a fost deschisa în 1993. În decembrie 2012, Papa Benedict al XVI-lea a recunoscut trairea eroica a virtutilor de catre Papa Paul al VI-lea, dându-i titlul de Venerabil. În 2014, Vaticanul a aprobat un miracol atribuit mijlocirii sale, permitând beatificarea sa. În predica din 19 octombrie 2014, de la beatificare, Papa Francisc l-a apreciat pe Papa Paul al VI-lea drept „marele conducator al Conciliului [Vatican II]”. A citat cuvintele Fericitului Papa Paul al VI-lea la închiderea ultimei sesiuni a Conciliului Vatican II: „Poate ca Domnul m-a chemat si m-a pastrat pentru aceasta slujire nu pentru ca sunt în mod special potrivit pentru ea sau pentru a putea guverna si salva Biserica din dificultatile actuale, ci pentru a putea suferi ceva pentru Biserica, si astfel va fi clar ca El si nimeni altul nu este calauzitorul ei si Mântuitorul”.

Sursa: http://www.catholica.ro