„„Toata grija cea lumeasca de la noi sa o lepadam”.
Mânati de acest îndemn, noi, seminaristii oradeni am pornit spre Centrul Ignatian „Manresa” din Cluj Napoca unde, sub îndrumarea Pr. Marius Talos – Superiorul Regional al Iezuitilor din România, în perioada 1-4 aprilie am facut exercitiile spirituale în vederea pregatirii sufletesti pentru Praznicul Învierii Domnului.
În ziua în care am ajuns la Cluj, am luat parte la o împartasire frateasca alaturi de seminaristii clujeni, iar mai apoi am participat în Catedrala “Schimbarea la Fata” la Sfânta Liturghie a Darurilor Mai Înainte Sfintite celebrata de PS Florentin Crihalmeanu, care mai apoi a tinut o meditatie despre Viata consacrata vazuta ca Dar pentru oameni. O data terminat oficiul, am plecat spre centrul iezuit pentru a începe exercitiile spirituale.
În prima seara, pr. Marius ne-a întâmpinat cu iubire si caldura facând introducerea în exercitiile spirituale. Ne-a prezentat rugaciunea în jurul careia s-au construit meditatiile, rugaciunea lui Efrem Sirul: „Doamne si Stapâne al vietii mele, nu-mi da mie spiritul trândaviei, al grijii de multe, al iubirii de domnie si al grairii în desert! Iar spiritul curatiei, al gândului smerit (umilintei), al rabdarii si al dragostei, daruieste-mi mie, robului Tau! Asa, Doamne, Împarate, daruieste-mi mie ca sa-mi vad greselile mele si sa nu osândesc pe fratele meu, ca binecuvântat esti în vecii vecilor. Amin”. Dupa aceasta, ne-am retras în capela pentru a ne reculege în rugaciunea de seara, care trebuie sa fie – dupa cum spune si Catehismul Bisericii Catolice „amintire a lui Dumnezeu” si o trezire frecventa a „memoriei inimii”(CBC 2697). Atmosfera de rugaciune si meditatie de pe parcursul zilelor de reculegere a fost îmbalsamata de starea de silentium, care reprezinta, dupa cum ne spunea pr. Marius, o liniste ce ne readuce la odihna cea dintâi-requiem, odihna împreuna cu Mântuitorul.
Începând cea de a doua zi, în aceeasi stare de liniste sufleteasca dar si trupeasca, am participat la celebrarea Sfintei Liturghii de catre pr. rector Anton Cioba, pr. spiritual Anton Rus, pr. Gabriel Borzos si pr. Marius Talos. Prima meditatie s-a concentrat asupra primelor doua spirite rele din rugaciunea Sf. Efrem Sirul: spiritul (diavolul) trândaviei si al grijii de multe. Primul dintre ele nu se refera la obisnuita trândavie ci la trândavia mult mai vatamatoare a nelucrarii poruncilor lui Dumnezeu, caci doar prin lucrarea acestor porunci putem urca spre dobândirea asemanarii cu Dumnezeu. Diavolul grijii de multe este cel care ne face sa vrem sa fugim de suferinta prin cautare de placeri care ne tin lipiti de cele pamântesti; singura grija pe care trebuie sa o avem este grija de raspunsul la înfricosatoarea judecata, adica grija de mântuire. În cea de a doua meditatie ni s-a vorbit despre celelalte doua spirite rele, cel al iubirii de domnie si cel al grairii în desert. Referitor la primul, putem spune ca omul are o mare valoare ca si chip al lui Dumnezeu, acesta valorând cât sângele lui Isus, care l-a rascumparat. De aceea, omul trebuie sa îl puna pe El în centrul vietii sale, concentrându-se asupra Lui. Grairea în desert, spunea Sfântul Ioan Scararul, este „scaunul maririi desarte, semn al nepriceperii, urmarea îmbuibarii si necuratiei, pierderea umilintei si întunecarea rugaciunii. Este irosirea celui mai de cinste dar pe care l-a dat Dumnezeu omului, darul cuvântului, si prefacerea lui în prilej de pacat si pierzare”. De asemenea, ni s-a vorbit si despre cea mai mare primejdie din viata omului, acea a mândriei care este izvorul raului si a decaderii umane. La sfârsitul fiecarei meditatii, a avut loc un moment de reculegere personala, în stil ignatian, unde rugaciunea a fost traita ca stare, urmata de o împartasire pe grupe a diverselor gânduri si idei. Dupa slujba Vecerniei si cina s-a creat un ambient de împartasire a gândurilor si a meditatiilor pe care le-am facut, seara concluzionându-se cu o ora de adoratie a Preasfântului Sacrament.
La începutul celei de a treia zi s-a celebrat Utrenia. În cadrul meditatiilor din aceasta zi ne-am concentrat atentia asupra celor patru spirite bune (virtuti) pe care Sf. Efrem le cere în rugaciunea lui. Astfel prima dintre virtuti, a curatiei, a fost reprezentata printr-o analogie cu un agricultor care curata prima data terenul unde va sadi ulterior si pe care va planta o gradina. Asemenea si noi, trebuie sa curatam prima data terenul pentru ca mai apoi sa sadim celelalte virtuti. Urmatoarea virtute, aceea a gândului smerit sau a umilintei, este prima samânta rasarita pe ogorul curatiei. A te smeri înseamna (din slavonul mera) a-ti cunoaste masura, adica a recunoaste mereu ca toate faptele bune trebuie puse pe seama lui Dumnezeu, dupa cum ne sune si apostolul, întrebându-se în 1Corinteni 4,7: „Si ce ai, pe care sa nu-l fi primit?”. Am ajuns dupa aceea la spiritul si virtutea rabdarii, caci asa cum ni se spune în Evanghelia dupa Matei, numai „cine va rabda pâna în sfârsit acela se va mântui”. Rabdarea se încrede în timp; ea este atenta la maturatii, uneori paradoxale, ca si aceea a bobului de grâu ce moare ca sa aduca rod. Ultimul dintre subiectele prezentate, a fost spiritul dragostei, care este desavârsirea si încununarea tuturor celorlalte. Simon Noul Teolog spunea despre omul care se sfinteste ca devine „un sarac plin de iubire frateasca”, care se leapada de functiile lui, de importanta lui sociala, pentru a se deschide lui Dumnezeu si aproapelui.
Astfel, dupa cum am vazut, omul stapân pe limba, smerit, rabdator si iubitor de Dumnezeu si de aproapele, ne înfatiseaza icoana curatita de patimi a omului spiritual. Ca si o consecinta a acestora urmeaza „Sfintita doime” dupa cum o numeste Sf. Ioan Scararul: „asa, Doamne, Împarate, daruieste-mi mie ca sa-mi vad greselile mele si sa nu osândesc pe fratele meu…”. El numeste „doime nedespartita” dragostea si smerenia, unde cea dintâi înalta, iar cea de pe urma îi sprijina pe cei înaltati ca sa nu cada.
Dupa terminarea meditatiilor au urmat momente de rugaciune si împartasiri, urmate fiind de Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfintite. Dupa momentele de împartasire finala asupra meditatiilor si a experientei traite împreuna am celebrat Calea Crucii, fiind în comuniune cu Sfântul Parinte Papa Francisc si cu cei care, la Colosseum-ul din Roma, celebrau aceeasi rugaciune. Ne-am rugat împreuna si am meditat asupra Patimii Mântuitorului folosind aceleasi texte ca si Sfântul Parinte.
Experienta s-a încheiat în Sâmbata Floriilor (a lui Lazar) cu celebrarea Sfintei Liturghii. Ne-am întors la Oradea încarcati de bucurie si cu dorinta de a trai, de acum înainte, rugaciunea ca stare.
Multumim formatorilor pentru aceasta experienta roditoare, Preasfintitului nostru Virgil Bercea, care a fost alaturi de noi în comuniune de rugaciune si îi multumim în special parintelui Marius Talos care ne-a însotit si îndrumat în aceste zile, dorindu-i multe haruri si binecuvântari. Nu în ultimul rând, multumim în numele tuturor, Bunului Dumnezeu pentru ca a facut aceste lucruri si evenimente posibile si îl rugam sa ne dea putere în lupta noastra continua de a darui mai mult decât am primit, asemenea Lui si a iubirii Sale.