Proiecția filmului Cardinalul în Aula Magna a Liceului Don Orione Oradea, care a avut loc miercuri, 26 februarie a.c., în prezența regizorului Nicolae Mărgineanu, a fost o veritabilă lecție despre responsabilitate și demnitate umană. La eveniment au participat episcopul greco-catolic de Oradea, PSS Virgil Bercea, regizorul orădean Răzvan Marchiș, conducerea Liceului Don Orione Oradea, profesori, preoți și peste două sute cincizeci de elevi.
Organizat de Episcopia Greco-Catolică de Oradea, prin Departamentul cultural, cu prilejul Anului Cardinal Iuliu Hossu (declarat la nivel național), evenimentul a fost îmbogățit de lansarea cărții Mărturii asupra unui veac zbuciumat (Editura Școala Ardeleană, 2024) – dedicată vieții celui mai important psiholog român din secolul al XX-lea: Nicolae Mărgineanu (tatăl).
„Două personalități care au trăit ani grei de închisoare. Cultura și credința i-au făcut liberi, chiar dacă erau în pușcărie” – a subliniat Preasfinția Sa Virgil Bercea în cuvântul adresat participanților, insistând asupra faptului că „libertatea se câștigă foarte greu și necesită multă pregătire și credință. Să aveți încredere că puteți merge pe acest drum și să fiți liberi!”.
O întâlnire cu regizorul Nicolae Mărgineanu
După proiecția filmului, a avut loc o discuție liberă cu regizorul Nicolae Mărgineanu, moderată de Răzvan Marchiș, care a revenit în acest loc la aproape două decenii de la absolvire.
Întrebat ce a simțit când a realizat acest film, Nicolae Mărgineanu a mărturisit: „În perioada socialistă, era un vis să faci un film despre istoria comunistă și despre personalități care au trăit închisoarea. Eu însumi sunt un martor al acelor vremuri. De aceea, mă consider norocos că am avut șansa să fac un film despre episcopul Iuliu Hossu, devenit cardinal in pectore”.
Regizorul a evidențiat rolul culturii ca mijloc de supraviețuire pentru cei închiși, făcând o paralelă între destinul cardinalului Iuliu Hossu și cel al tatălui său, Nicolae Mărgineanu:
„În acea perioadă, au fost închiși foarte mulți intelectuali… Cel puțin zece mii de persoane au fost arestate în 1948. Printre ei s-a numărat și tatăl meu, psihologul Nicolae Mărgineanu. Eu aveam atunci 10 ani. Tot atunci am aflat în familie despre episcopul Iuliu Hossu. Tatăl meu a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, dar s-a întors acasă în 1964, după 16 ani și două luni. Nu mai credeam că îl vom revedea… Vorbind ulterior cu foști deținuți politici, aceștia spuneau că preoții și episcopii Bisericii Române Unite cu Roma s-au comportat cel mai bine în închisoare: au oferit speranță celorlalți, nu au refuzat muncile umilitoare la care au fost supuși și reușeau să ajute, aducând alinare celorlalți deținuți. În plus, erau foarte apreciați chiar de conducerea închisorii pentru că aplanau conflictele. Uneori, aveau ocazia să spovedească… După ce am citit memoriile cardinalului Iuliu Hossu, cel mai mult m-a impresionat vizita lui Giuseppe Chelli, pe care ați văzut-o în finalul acestui film. Nu am mai întâlnit un exemplu atât de frumos: un episcop care refuză să plece în străinătate pentru a deveni cardinal, alegând să rămână alături de mica sa turmă, chiar dacă nu putea fi fizic lângă ea. O remarcă ce mi-a plăcut spune așa: comunismul a fost foarte puternic – și este și astăzi, sub alte forme – dar nu a reușit să îngenuncheze o mână de preoți greco-catolici aflați la limita supraviețuirii, într-o închisoare din periferia României. Cinste lor, cinste acelora care au rezistat!”.
O cromatică simbolică
Regizorul a explicat și alegerea simbolică a culorilor filmului: „Am vrut ca scenele din închisoare să fie în alb-negru, pentru a conferi sobrietate și pentru a mări gravitatea acelor momente. În contrast, momentul Unirii este prezentat în plină culoare, în plină lumină. În rest, celelalte scene reflectă întunericul vieții cotidiene din acele vremuri...”.
În temnița elitelor – așa cum era numită închisoarea din Sighet, unde se aflau cei mai mari intelectuali ai țării – cam o treime dintre deținuți au murit. Dintre cei peste 160 de prizonieri, 30% erau preoți greco-catolici.
„Este un mare dar pentru noi să vă avem aici” – i-a spus pr. Francisc Lăcătuș, superior al Centrului Don Orione Oradea, domnului Nicolae Mărgineanu, subliniind că aceste două personalități prezentate au fost o adevărată lumină, nu doar din punct de vedere religios, ci și cultural și educațional.
La final, regizorul cu peste 50 de ani de experiență cinematografică, le-a transmis tinerilor prezenți un mesaj puternic:
„Fiecare generație va avea momente dificile – nu există generații care să nu fi trecut prin astfel de momente. Important este să înțelegeți că iadul poate fi traversat cu credință și răbdare. Se poate ajunge la o poartă de lumină, iar pentru unii, chiar la poarta Raiului. Am admirat enorm faptul că acești preoți s-au luptat cu multă smerenie, fără să riposteze împotriva opresorilor. La un moment dat, cineva i-a întrebat pe foștii deținuți politici cum au rezistat, pentru că noi, astăzi, nu am fi pregătiți. Răspunsul loe m-a frapat: «Credeți că noi eram pregătiți? Credeți că cineva poate fi pregătit pentru așa ceva?». Poți fi pregătit teoretic, dar nu în adevăratul sens al cuvântului pentru o astfel de încercare. Cei care intrau în închisoare pierdeau tot ce aveau acasă: slujba, familia, dreptul la dialog sau la vizite… Când mureau, li se lua și zeghea înainte de a fi aruncați într-o groapă comună. Fiecare dintre voi ar trebui să se gândească la faptul că poate trece prin astfel de momente și să fie cât de cât pregătit sufletește pentru ele”.
În semn de prețuire pentru tot ce a realizat și pentru această vizită, directorul Liceului Don Orione Oradea, prof. Alexandru Stoica, i-a oferit regizorului Nicolae Mărgineanu o carte despre Don Orione și o medalie din partea Liceului.
Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi