Revista Familia a adunat din nou și în acest an oaspeți pentru a marca cum se cuvine a XXIX-a ediție a Zilelor Revistei Familia. Printre invitați s-au aflat poetul şi prozatorul Gabriel Chifu, director al revistei România Literară, criticul Răzvan Voncu, redactor şef al aceleiaşi reviste, criticul Daniel Cristea-Enache, titularul cronicii literare la România Literară, filosoful Sorin Lavric, redactor al Revistei România Literară și Mircea Muthu, profesor universitar de Filologie, poetul Adrian Popescu, directorul Revistei Steaua de la Cluj-Napoca, laureat al Premiului Naţional Mihai Eminescu pentru poezie, poetul Vasile Igna, poetul Vasile Dan, redactor şef al Revistei Arca, poetul şi traducătorul Horia Gârbea, preşedintele Filialei de Poezie a USR Bucureşti, redactor al Revistei Luceafărul de Dimineaţă, prozatorul Traian Dobrinescu și poeta Hanna Bota.
Domnul academician și preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu a prezentat la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” conferința referitoare la „Lista canonica a literaturii române”. Uniunea Scriitorilor din România a definitivat proiectul privind lista canonică a literaturii române, poeţi, prozatori, critici literari, cuprinzând câte 100 de nume pentru fiecare gen literar. Listele poeţilor şi prozatorilor au fost publicate deja în Revista România Literară, Oradea fiind aleasă pentru a fi făcută cunoscută lista criticilor.
Din partea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea au participat la conferința părintele Antoniu Chifor, vicar responsabil cu preoții și Eugen Ivuț.