Joi, 30 ianuarie, Protopopiatul Greco-Catolic Beiuș l-a omagiat pe Cardinalul Iuliu Hossu.

Anul 2025, prin Legea 290 / 2023 votată de Parlamentul României la inițiativa deputaților  Ovidiu Ganţ şi Silviu Vexler, este declarat ca an omagial „Cardinal Iuliu Hossu”. La inițiativa Protopopiatului de Beiuș și în parteneriat cu Primăria Muncipiului Beiuș, s-a omagiat și la Beiuș această distinsă personalitate civică, dar mai ales ecleziastică prin episcopatul său încununat cu martiriul.

Părintele Zima Zorel, protopop de Beiuș, a deschis momentul festiv cu un salut adresat tuturor celor prezenți în Casa de Cultură „Ioan Ciordaș”. Cei prezenți au avut oportunitatea unei incursiuni virtuale în viața cardinalului episcop Hossu, prin prezentarea unui material power-point care cuprindea poze și informații despre familia, formarea, vocația, dedicarea și martiriul cardinalului. Prin această prezentare s-a făcut cunoscută personalitatea sfântă a celui omagiat, urmând apoi vizionarea filmului „Cardinalul”, regizat de apreciatul regizor Nicolae Mărgineanu. Pentru unii din cei prezenți, a fost o a doua vizionare, filmul fiind lansat aici și în 2020, atunci chiar în prezența distinsului regizor, dar respectul și admirația față de martir a provocat revenirea în fața marelui ecran.

La acest eveniment omagial, alături de beiușeni și cetățeni din alte localități, din alte parohii ale Protopopiatului, a fost prezent și primarul Beiușului, domnul Popa Gabriel. Domnia sa a salutat „cinefilii creștini” și și-a prezentat respectul față de acești episcopi în jurul cardinalului Hossu pe care i-a numit adevărați eroi cărora le putem fi recunoscători și a căror atitudine de fraternitate și dedicare trebuie să o imităm azi în societatea noastră. A încheiat mulțumind protopopului pentru organizarea acestei omagieri, dar și pentru întreaga implicare pastorală și socială în viața urbei.

Emoția i-a cuprins pe toți cei din sală, regizorul extrapolând personajul, am zice, „colectiv” al fotografului. Acest personaj transmitea în film admirația și profunda apreciere a caracterului Fericitului episcop martir Iuliu Hossu; prin „fotograf” toți au rămas în tăcere privind, la fel de admirativ și recunoscători, spre „Cardinalul”.

A rămas provocarea: „Lupta mea s-a sfârșit, a voastră continuă”!

 

Zima Zorel

Protopop de Beiuș