Încercați să deveniți Lumină! Când suntem Lumină cu adevărat strălucim – nu pentru că dorim să devenim strălucitori, ci pentru că avem ceva de oferit, cu toată modestia și umilința…” – a transmis Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcopul Eparhiei de Oradea, la sărbătoarea hramului Seminarului Greco-Catolic „Sfinții Trei Ierarhi: Vasile, Grigore și Ioan” din Oradea, pe 30 ianuarie 2025, adresându-se celor prezenți la Sfânta Liturghie arhierească celebrată în Biserica Seminarului, în mod deosebit studenților teologi.

Sărbătoarea hramului a început pe 29 ianuarie a.c., cu celebrarea Vecerniei Mari de părintele rector Anton Cioba împreună cu studenții teologi, preoți vicari, rectori și alți invitați din țară și străinătate. Cu acel prilej, Preasfinția Sa Virgil a amintit de Anul Iuliu Hossu decretat prin lege și inaugurat în aceeași zi printr-o Sesiune solemnă la Academia Română, dar și deschiderea acestuia în Eparhia de Cluj-Gherla, pe 30 ianuarie a.c., în ziua în care se împlinesc 140 de ani de la nașterea Cardinalului Iuliu Hossu: „Hramul Seminarului nostru este întotdeauna prilej de bucurie, iar când această sărbătoare este binecuvântată și de prezența celorlalte evenimente din cadrul Bisericii – inaugurarea Anului Iuliu Hossu, 325 de ani de la unirea românilor transilvăneni cu Biserica Romei, 150 de ani de la nașterea Fericitului Valeriu Traian Frențiu și Jubileul speranței 2025 – cu atât mai mult are valoare.” Celebrările au fost însoțite de cântul bizantin al Corului „Schola Cantorum” al studenților teologi de la Seminarul Teologic Greco-Catolic din Oradea, dirijat de lector univ. dr. Radu Mureşan și transmise în direct de Radio Maria România și Maria TV.

În cuvântul de învățătură la Sfânta Liturghie din ziua sărbătorii, episcopul greco-catolic de Oradea a vorbit despre îmbogățirea sufletească în lumea tot mai pragmatică în care trăim, pornind de la exemplul Sfinților Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, care au trecut dincolo de bunurile materiale și au dezvoltat atitudinea administrării și înțelegerii binelui:

Este foarte mare această chemare pentru că în sine bogăția nu este un rău, dar este foarte important cum folosim această bogăție? Și aici este rolul și rostul celor care devin Lumină: să îi ajute pe ceilalți să înțeleagă ce, cum și când să folosească în viața lor. Este foarte important să știm să ținem cont de onestitatea unora și a celorlalți – cei care sunt bogați și cei care sunt săraci, cei care sunt patroni și cei care sunt muncitori, cei care încercăm în societate sau în structurile ecleziastice să ne aducem contribuția. Onestitea este un mare lucru.(…)”.

În acest sens, a mai spus ierarhul, „rolul și rostul școlii și al seminarului este tocmai de a aduce Lumina în sufletele noastre”, îndemnând studenții în timpul anilor de studiu să acumuleze suficientă înțelepciune pentru a depăși limitele materiale impuse de societate și să ajungă la acel bine al normalității și mulțumirii personale.

În această învățătură și devenire a noastră să împărțim Lumină: să dăruim valori și sens celor care probabil nu înțeleg aceste lucruri. Biserica noastră, a acordat o atenție specială formării noilor generații, în mod cu totul deosebit seminariștilor. O rugăm pe Maica Sfântă să ne ajute să mergem pe urmele sfinților și să devenim pe urmele lui Cristos Lumină lumii!”.

Preasfințitul Virgil a mulțumit tuturor celor prezenți, preoților, formatorilor, cadrelor didactice și auxiliare ale Seminarului și ale Facultății de Teologie din Oradea, elevi și studenți ai Colegiului „Sfânta Familie”, invitați din Eparhia Greco-Catolică de Oradea, din țară și din străinătate, printre care: Pr. Andras Dobos, rector al Seminarului Greco-Catolic din Nyíregyháza (Ungaria), alături de un grup de seminariști, Pr. Andrea Turchini, rector al Seminarului Pontifical Regional Flaminio „Benedict al XV-lea” din Bologna (Italia), alături de un grup de seminariști, Pr. Marius Furtună, rectorul Seminarului din Cluj-Napoca, Pr. Ciprian Suciu, rectorul Seminarului din Blaj, și unui oaspete seminarist din Belgia: „Vă mulțumesc că ați venit să vă bucurați de bucuria noastră și să ne bucurăm cu toții împreună!”.

Sărbătoarea s-a încheiat cu un moment comunitar desfășurat în Aula Magna a Seminarului Teologic Greco-Catolic din Oradea, în care cei prezenți au luat parte la o agapă fraternă.

Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi