Preasfinția Sa Virgil Bercea a participat în data de 15 ianuarie a.c. la Ziua Culturii Naționale, organizată la Oradea de Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din Judeţul Bihor (Oradea Heritage), în colaborare cu Primăria Oradea, Consiliul Judeţean Bihor, Universitatea Oradea, Inspectoratul Judeţean Școlar Judeţean Bihor, Garnizoana Oradea, Muzeul Ţării Crișurilor, în Piața Independenței în fața statuii poetului național, Mihai Eminescu.

În cadrul evenimentului moderat de conf. univ. dr. Veronica Buciuman, decan al Facultății de Litere din cadrul Universității din Oradea, s-a intonat Imnul Național al României, urmat de momente artistice și discursuri ale: lector univ. dr. Anca Tomoioagă, specialist eminescolog, Facultatea de Litere, Universitatea din Oradea și dr. Ioan F. Pop, director al Muzeului memorial „Iosif Vulcan” din Oradea. Acesta a transmis celor prezenți importanța unei memorii vii a poetului național și implicarea lui Iosif Vulcan în debutul poetului:

„Este din nou 15 ianuarie, moment în care ne amintim că avem o cultură națională la care cineva, în trecut, a muncit, iar în viitor vom putea să o conservăm dacă cineva astăzi mai trudește la temelia ei. Evident că Zilei Culturii Naționale îi dă o semnificație aparte Mihai Eminescu, cel despre care, din păcate, vorbim doar la data de 15 ianuarie și 15 iunie. În rest se așterne o tăcere monumentală… Ne vine foarte ușor să spunem despre Eminescu că este genial și tocmai de aceea nu-l citim pentru că nu îl înțelegem. Eminescu merită studiat și citit fiindcă a dat o nouă dimensiune limbii române și deopotrivă poeziei românești. Parte bună a limbii române pe care o vorbim astăzi i se datorează lui Mihai Eminescu care a fost un mare scriitor și un mare poet, dar pentru a ne convinge de aceasta trebuie să îl citim și recitim. Trebuie să recunoaștem că cel care a deschis poarta literaturii române pentru Eminescu, un tânăr de doar 16 ani la vremea aceea, este bihoreanul Iosif Vulcan; fără acesta, destinul poetului național ar fi fost puțin diferit.”  

De asemenea, la eveniment au fost recitate poezii de studenta Murășan Janna, de la Facultatea de Litere, și a fost susținut un scurt moment muzical de Alexandrina, Iuliana și Florian Chelu – Rock Filarmonica Oradea.

La finalul evenimentului au fost depuse coroane și buchete de flori în fața statuii poetului național din Oradea, moment la care a participat și un grup de elevi de la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu”.

În aceeași zi, la Muzeul memorial „Iosif Vulcan” din Oradea, va avea loc conferința Contemporaneitatea lui Eminescu, susținută de Dr. Ioan F. Pop, de la ora 17.00.

Biroul de Presă EGCO
Cristian Ciulea