„Este foarte important să ne aducem aminte de acea noapte de 28 octombrie 1948, odată cu care a început toată tragedia Bisericii Greco-Catolice din România. Vă îndemn să participați luni, 28 octombrie a.c., de la ora 17.00 în Catedrala „Sf. Nicolae” din Oradea, iar de la ora 18.00 la Seminarul Teologie Greco-Catolic din Oradea, la Noaptea arestărilor”: a transmis Preasfinția Sa Virgil Bercea duminică, 27 octombrie a.c., la Sfânta Liturghie celebrată în Catedrala Greco-Catolică din Oradea împreună cu un sobor de preoți. La celebrare, au participat studenții teologi ai Seminarului Greco-Catolic „Sf. Trei Ierarhi” din Oradea, împreună cu pr. rector Anton Cioba, care a ținut cuvântul de învățătură în duminica a XXIV-a după Rusalii (a Învierii fiicei lui Iair).

Vorbind pe marginea textului Evangheliei duminicale (Lc 8, 41-56), părintele rector a subliniat importanța de a vedea și a înțelege modul în care Isus vine să împlinească legea cea veche mergând El în întâmpinarea omului –  o atitudine pe care noi, creștinii de astăzi, suntem invitați să o învățăm de la Domnul, ca să mergem înspre cei care are nevoie de noi.

„Firul roșu al Evangheliei de astăzi este constituit din trei cuvinte: «a aștepta», «a primi» și «a atinge». Isus era așteptat de mulțimile care «Îl împresurau» pentru că vestea despre El mersese, iar oamenii îl așteptau. (…)De multe ori și noi ne rugăm, Îl chemăm, Îl așteptăm pe Isus, dar nu Îl primim pentru că prezența Lui în viața noastră presupune o schimbare – înainte de toate o schimbare de atitudine– iar după aceea impune o acțiune: un fel de a ne comporta, un fel de a vorbi, un fel de a fi. Isus ne învață că trebuie să mergem spre celălalt dar noi, adesea din comoditate, Îl chemăm și așteptăm să facă minuni, dar din partea noastră lipsește acțiunea. Vedem cum, la fel ca poporul evreu care L-a așteptat și nu L-a primit, se poate întâmpla ca nici noi să nu Îl putem primi pe Isus în totalitate în viața noastră. Israel este, prin definiție, poporul așteptării unui Mesia, poporul așteptării Lui Isus. Figurile pe care ni le prezintă Evanghelistul Luca sunt două: această fiică a lui Iair în vârstă de 12 ani și această femeie care era bolnavă de 12 ani, un număr cu însemnătate aparte în Sfânta Scriptură dacă ne gândim la cele 12 triburi ale poporului Israel sau la cei 12 apostoli ai Domnului. Iair, mai-marele sinagogii Îl întâmpină pe Isus, cade la picioarele Lui, pentru că unica sa fiică este bolnavă, iar durerea acestui părinte este subînțeleasă… Isus este însă interpelat pe drum și oprit de o femeie care avea ultima ei speranță în Cel despre care, auzind că trece pe acolo I-a atins poala hainei, și s-a vindecat numaidecât. Isus putea să meargă mai departe, dar se oprește și întreabă «Cine este cel ce s-a atins de Mine?». (…)Dacă atingem cu credință, chiar și haina, este precum am atinge persoana în sine – a subliniat pr. rector. Femeia s-a vindecat, se pune la picioarele Lui și îi povestește istoria vieții sale. Este o femeie care în loc să dea viață, o pierdea. Era marginalizată de ceilalți căci pierdea sânge – simbol al vieții – pe lângă boala pe care o avea. Isus o vindecă, nu doar trupește, dar îi dăruiește din nou demnitatea de femeie, care de acum înainte va putea să își îndeplinească rolul ei primordial: de a da viață. Credința femeii nu poate fi ascunsă. Aceasta este lecția principală pe care Mântuitorul dorește să o transmită. De aceea s-a oprit, pentru a scoate în evidență credința femeii care L-a atins: «Credința ta te-a mântuit!», îi spune acesteia.

Credința are o forță deosebită – asigură pr. Anton Cioba. Mergând mai departe ajunge la casa lui Iair unde fiica sa era deja moartă. Îi spune acestuia «Nu plânge». Este foarte interesant modul în care Isus dă această ‘poruncă absurdă’, căci în fața morții e imposibil să nu plângi, cu atât mai mult cu cât moare cineva apropiat… Însă, vedem că dacă cel care primește această poruncă este animat de o credință totală, ascultă ce i se spune și are încredere în Isus. (…) Dar ce înseamnă să ai încredere în cineva? Înseamnă că te abandonezi în totalitate. Absurditatea poruncii Lui Isus și ascultarea acesteia, îi face atât pe Iair cât și pe ceilalți să fie vindecați. Din nou, credința este cea care vindecă, care dă viață. Isus,  apucând-o de mână îi spune «Copilă, scoală-te! Şi spiritul ei s-a întors şi a înviat îndată». Stăpânul Vieții cheamă înapoi viața în această fiică și o redă familiei. Isus le cere celor prezenți să nu spună nimănui despre ce s-a întâmplat. Oare câți ar fi crezut că a murit această copilă și a venit un profet care a înviat-o? (…) Ce s-ar întâmpla dacă astăzi Isus ar face în fața noastră o astfel de minune? Cât am fi dispuși să credem că este adevărat sau am crede că noi o luăm razna? Somnul așteptării s-a încheiat, căci inclusiv această fiică a lui Iair este imagine a poporului care Îl așteaptă pe Mesia. Mâncarea pe care Isus le spune să i-o dea copilei să mănânce nu este doar un semn al vieții și al sănătății ei, dar ne duce cu gândul și la Ospățul Mielului la care toți suntem așteptați să participăm.

În cele din urmă, gândindu-ne la al treilea cuvânt – a-L «atinge» pe Isus –, vedem că orice atingere a lui Dumnezeu a avut rezultate vizibile în viața omului. Ne întrebăm de ce oare în viața noastră astăzi nu se întâmplă la fel? Poate pentru că atingerea pe care noi i-o oferim Domnului este imperfectă, iar credința noastră trebuie desăvârșită. Să știm însă că această atingere și acest Ospăț la care noi participăm – Sfânta Euharistie – unde Domnul însuși devine hrană spirituală și fizică pentru noi, nu este suficient și este nevoie de mai mult»– a asigurat pr. rector, reiterând unul dintre exemplele pe care istoria ni le-a oferit cu privire la această atingere a Domnului, prin Sfânta Tereza de Calcutta, care spunea că „atingând leproșii Îl atinge pe însuși Domnul”. De aceea „să nu ne fie frică să ne ‘murdărim’, să ne ‘întinăm’ atingându-l pe cel de lângă noi, pentru că în acesta este Domnul”.

În contextul acestei duminici în care vorbim despre credință, apropierea zilei de 28 octombrie, care pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, este o zi cu o însemnătate deosebită – a mai spus pr. Anton Cioba – ne aducem aminte că „în urmă cu 76 de ani am avut exemple demne în ceea ce privește credința și anume, episcopii noștri martiri și împreună cu ei mulți preoți, care au fost închiși. Comemorăm arestarea lor și încercăm să urmăm exemplul lor de credință. Au avut o credință tare, au avut o credință vindecătoare, o credință care i-a întărit și i-a ajutat în așteptarea ospățului veșnic”.

Astfel, pe 28 octombrie a.c. se va marca Noapte arestărilor  la Catedrala „Sf. Nicolae” din Oradea, de la ora 17.00, unde va fi celebrat Acatistul Fericiților Episcopi Martiri, iar apoi, la Seminarul Teologic Greco-Catolic „Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea, de la ora 18.00, sunteți așteptați la un moment de rugăciune și comemorare, în cadrul căruia vor putea fi venerate și moaștelor Fericiților Episcopi Români Martiri Greco-Catolici. „Să ne amintim de înaintașii lor, să le urmăm credința, să nu uităm că datorită lor, datorită sângelui pe care ei l-au vărsat, noi astăzi putem să ne rugăm în pace și putem să Îl lăudăm pe Domnul!”, a încheiat pr. rector.

Mulțumind Corului „Schola Cantorum” al studenților teologi (dirijat de maestrul Radu Mureșan) pentru răspunsurile la Sfânta Liturghie și părintelui rector Anton Cioba pentru cuvântul de învățătură, eparhul de Oradea a vorbit celor prezenți despre noua enciclică a Papei Francisc, „Dilexit nos”, dedicată Inimii Preasfinte a lui Isus, invitându-i cordial să o citească.

La finalul Sfintei Liturghii, s-a adus la cunoștință faptul că orarul Sfintelor Liturghii în Catedrala Greco-Catolică din Oradea rămâne același odată cu trecerea la ora de iarnă, zilnic de la orele 08.00, respectiv 18.00. În săptămâna următoare, pe 1 noiembrie a.c., se vor celebra Luminațiile. În această zi vor fi pomenite sufletele celor adormiți în cadrul Sfintelor Liturghii ale zilei și se va ridica Parastas pentru cei trecuți la Domnul, de la ora 15.00, la Capela Frențiu din Cimitirului Municipal Rulikowski.

Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi