Preoții eparhiei greco-catolice de Oradea au participat la Campionatul național de fotbal în sală pentru preoții catolici „Calix Sacerdotum” aflat la a VIII-a ediție, în perioada 26-28 august a.c. la Ocna Șugatag, organizat de Eparhia Greco-Catolică de Maramureș. Acest campionat național a unit 9 echipe de fotbal formate din preoți greco-catolici și romano-catolici de pe întreg teritoriul României. Echipa eparhiei noastre a fost compusă din: pr. Vlad Voicu în poartă, Giusepe Ghiurca, Florin Bode, Răzvan Remes și Sabin Cicșa fundași, la mijloc, pr. Antoniu Suciu, Paul Pop, George Chiș, Simion Terec și Mihai Terec, iar în atac, pr. Eduard Roman. Dorința acestora de a se întoarce acasă victorioși a fost îndeplinită, preoții noștri situându-se pe podium, mai exact pe locul 2 în clasamentul final, primul loc fiind ocupat de Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, iar locul al treilea de Episcopia Romano-Catolică de Timișoara. Campionilor noștri le urăm cele mai sincere felicitări și multe binecuvântări de la Domnul, asigurându-i totodată de întreaga noastră susținere.
Ciulea Cristian
Biroul de Presă EGCO