Sfântul papa Ioan Paul al II-lea, în Scrisoarea apostolică Rosarium Virginis Mariae, 10, ne-o prezintă pe Preacurata Fecioară Maria, vrednic, permanent și actual model de contemplare.
„Contemplarea lui Cristos are în Maria un model de neîntrecut. Chipul Fiului îi aparține în mod deosebit. În sânul ei s-a format, luând din ea și o asemănare umană care evocă a intimidate spiritual desigur și mai mare. Nimeni nu s-a dedicat contemplării chipului lui Cristos cu tot atâta stăruință ca Maria. Privirea inimii ei se concentrează într-un anumit fel asupra Lui deja la Bunavestire…când, în sfârșit, îi dă naștere la Betleem, chiar și ochii ei trupești se îndreaptă cu gingășie asupra chipului Fiului, în timp ce-L înfașă și-L așază în iesle (cf. Lc.2,7)”.
De atunci privirea ei Îl însoțește pe Isus în toată petrecerea Lui pe pământ, în toate momentele vieții Sale răscumpărătoare pentru om și pentru întreaga lume. De la privirea plină de admitație și gingășie, la privirea întrebătoare; de la privirea întrebătoare, la privirea pătrunzătoare; de la privirea îndurerată la privirea care strălucește de bucuria învierii și la privirea arzătoare prin revărsarea Spiritului în ziua Cincizecimii (cf. RVM,10).
Canonicul Nicolae Pura, autorul celebrei Simfonii a Mariei, surprinde în versuri prezența discretă, atentă și iubitoare a Maicii Preacurate, în viața publică a lui Isus:
Lumina zilei
Când de-aproape cu privirea şi cu inima ce-i creşte,
Când cu dorul de departe, Preacurata-L urmăreşte
Pe Isus purtându-şi Vestea, timp de trei ani şi mai bine,
Pe cărările spinoase ale-ntregii Palestine.
Cât se bucură văzîndu-L pe Păstorul cel divin
Cum îşi lasă turma-n staul, şi-nnecându-şi un suspin,
Pleacă-n grab-după oiţa rătăcită prin dumbrăvi
Şi, aflînd-o, face praznic cu răsunet până-n slăvi.
– Ai un suflet, numai unul, stăruie mereu Cuvîntul:
Ce folos avea-vei oare dobândind întreg pământul
Cu grămezile-i de aur şi cu toată pompa lui,
Dacă pierzi o veşnicie, pentr-un azi, ce mâine nu-i?
Eu sunt Ziua răsărită în pervazul lumii noi:
Deci umblaţi cât timp Lumina străluceşte printre voi.
Cel ce face adevărul, este slobod orice-ar drege;
Cel ce-ngăduie minciuna, este rob chiar dacă-i rege.
Eu sunt Viaţa, tu mlădiţa, spune El oricărui ins:
De rămâi unit cu Mine, în iubirea Mea cuprins,
Şi-ţi iai crucea şi cu Mine urci cărarea grea, dar dreaptă,
Vei gusta chiar de pe-acum fericirea ce te-aşteaptă.
Caută Împărăţia cerului şi-o vei afla,
Însă nu în zări, departe, ci-năuntru -n sinea ta.
Fericirea ta-i în tine, când în tine tu Mă ai,
Dar n-o simţi decît atuncea când şi altora o dai.
Iar în glasul lui Zaheii, vameşi mulţi şi Magdalene,
Orbi de suflet, goi de inimi şi cu feţele viclene,
Se desfac din lanţul Beznei şi se scutură de tină,
Devenind mărgăritare sclipitoare de Lumină.
Toate normele vieţii de acuma pe pământ
Se cuprind într-o poruncă: Să iubeşti pe Tatăl Sfânt,
Iar pe semen ca pe tine, – însă nu prin vorbe goale,
Ci prin jertfă, prin virtute şi prin darurile tale -.
O femeie fermecată de cuvântul lui Isus
Se ridică din mulţime şi cu glas înalt a spus:
– Fericită este-aceea care-n sânu-i Te-a purtat!
Iar Isus, privind mulţimea, tuturor le-a cuvântat:
– Fericiţi sunt cei ce-ascultă tot cuvântul Meu şi-l fac,
Căci acei ce-Mi ţin porunca îmi sunt mamă-acum şi-n veac!
De-i Maria fericită c-a purtat în sân Cuvântul,
Ea e mult mai fericită, fiindcă i-a-mplinit cuvîntul!
Preacurata cumpăneşte tot ce spune Fiu-i blând,
Însă-o vorbă, ca o Cruce, i-a rămas mereu în gând:
– Dacă grâul cade-n brazdă, şi nu moare, nu rodeşte,
Dar de piere-aduce roadă şi belşugu-l însuteşte!
Pr. Ioan Fărcaș
