După cuvintele papei Francisc despre Ucraina la Radioteleviziunea elvețiană (RSI), cardinalul secretar de stat Pietro Parolin a intervenit pe această temă într-un interviu pentru cotidianul italian «Il Corriere della Sera» și atrage atenția asupra faptului că „omenirea riscă o escaladare nucleară”. Publicăm textul integral, în traducerea de lucru a redacției în limba română Vatican News, al interviului acordat jurnalistului Gian Guido Vecchi de cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin, publicat pe 12 martie 2024 în cotidianul italian. Interviul a fost realizat după cuvintele papei Francisc despre Ucraina la Radioteleviziunea Elvețiană (RSI).
Eminență, pare evident că Papa cere negocieri și nu capitulare. Dar de ce se adresează doar uneia dintre cele două părți, Ucraina, și nu Rusiei? Și evocarea „înfrângerii” celor atacați, ca motivație pentru negociere, nu riscă să fie contraproductivă?
„După cum a amintit directorul Sălii de presă a Vaticanului, citând cuvintele Sfântului Părinte din 25 februarie a.c., apelul Suveranului Pontif este de a se crea «condițiile pentru o soluție diplomatică în căutarea unei păci juste și durabile». În acest sens, este evident că crearea unor astfel de condiții nu revine doar uneia dintre părți, ci ambelor, iar prima condiție mi se pare a fi aceea de a pune capăt agresiunii. Nu trebuie să uităm niciodată contextul și, în acest caz, întrebarea care i-a fost adresată Papei, care, în răspuns, a vorbit despre negociere și, în special, despre curajul negocierii, care nu înseamnă niciodată o capitulare. Sfântul Scaun urmărește această linie și continuă să ceară o «încetare a focului» – și agresorii ar trebui să fie cei care să înceteze focul în primul rând – și după aceea deschiderea negocierilor. Sfântul Părinte explică faptul că negocierea nu este slăbiciune, ci este putere. Nu înseamnă capitulare, ci curaj. Și ne spune că trebuie să avem o mai mare considerație pentru viața umană, pentru sutele de mii de vieți omenești care au fost sacrificate în acest război din inima Europei. Acestea sunt cuvinte care se aplică Ucrainei, la fel ca și în Țara Sfântă și în celelalte conflicte care însângerează omenirea”.
Mai există posibilitatea de a se ajunge la o soluție diplomatică?
„Fiind vorba de decizii care depind de voința umană, există întotdeauna posibilitatea de a se ajunge la o soluție diplomatică. Războiul declanșat împotriva Ucrainei nu este efectul unei calamități naturale incontrolabile, ci doar al libertății umane, iar aceeași voință umană care a provocat această tragedie are și posibilitatea și responsabilitatea de a lua măsuri pentru a-i pune capăt și pentru a deschide calea către o soluție diplomatică.”
Preocuparea Sfântului Scaun este o escaladare? Chiar Dumneavoastră ați vorbit despre acest lucru, spunând că „este înfricoșătoare” posibilitatea implicării țărilor occidentale.
„Sfântul Scaun este îngrijorat de riscul unei extinderi a războiului. Ridicarea nivelului de conflict, explozia unor noi confruntări armate, cursa spre reînarmare sunt semnale dramatice și îngrijorătoare în acest sens. Extinderea războiului înseamnă alte suferințe, alte doliuri, alte victime, alte distrugeri, care se adaugă la cele pe care poporul ucrainean, în special copiii, femeile, bătrânii și civilii, le experimentează în propria carne, plătind prețul mult prea mare al acestui război nedrept”.
Francisc a vorbit, de asemenea, despre conflictul israeliano-palestinian, evocând „responsabilitatea” celor care se confruntă. Ce au în comun cele două situații?
„Cele două situații au cu siguranță în comun faptul că s-au extins în mod periculos dincolo de orice limită acceptabilă, că nu pot fi rezolvate, că au repercusiuni în diferite țări și că nu pot găsi o soluție fără negocieri serioase. Sunt îngrijorat de ura pe care o generează. Când se vor vindeca vreodată răni atât de adânci?”.
Referitor la escaladarea conflictului, Papa a vorbit de mai multe ori despre pericolul unui conflict nuclear, spunând că „este de ajuns un accident”. Este aceasta teama de fond a Sfântului Scaun? Un „accident” precum cel de la Sarajevo din 1914?
„Riscul unei «derive» nucleare fatale nu este absent. Este suficient să vedem regularitatea cu care unii reprezentanți guvernamentali recurg la o astfel de amenințare. Nu pot decât să sper că este vorba de propagandă strategică și nu de un «avertisment» despre ceva cu adevărat posibil. În ceea ce privește «teama de fond» a Sfântului Scaun, cred că este mai degrabă aceea că diferiții actori din această situație tragică se vor închide mai mult în propriile interese, fără a face tot ce le stă în putință pentru a obține o pace justă și stabilă”.
Vatican News – pr. Adrian Dancă
Foto: Vatican Media