La 140 de ani de la nașterea compozitorului greco-catolic Francisc Hubic (21 octombrie 1883), și 75 de ani de la Calvarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, desființată în octombrie 1948 de sistemul comunist, Catedrala „Sf. Nicolae” din Oradea a găzduit sâmbătă, 21 octombrie 2023, a XIII-a ediție a Festivalului Coral „Francisc Hubic”. Organizat sub egida Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, în colaborare cu Primăria Municipiului Oradea și Consiliul Local Oradea, festivalul a cuprins două momente cheie: Lansarea volumelor de partituri a trei pilaștri ai muzicii corale românești – Francis Hubic, Sigismund Toduță și Ciprian Porumbescu – pe 20 octombrie a.c. în Aula Magna a Seminarului Teologic Greco-Catolic din Oradea, și un concert coral extraordinar susținut de cinci coruri participante, printre care s-a aflat Corul Operei Naționale Române din Cluj Napoca. Alături de publicul orădean, la eveniment au fost prezenți reprezentanți ai instituțiilor locale și oaspeți de seamă. Printre aceștia, doamna dr. Eliza Sechei, nepoată a compozitorului Francisc Hubic, profesorul și muzicologul Mihai Ghircoiaș, custode al Fundației „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca și doamna muzicolog Cristescu Constanța, care au luat parte în ziua precedentă la evenimentul de Lansare de partituri.
Prezentată cu emoție de doamna Loredana Corchiș seara memorabilă de 21 octombrie a.c. a fost inaugurată în Catedrala „Sf. Nicolae” de vocile angelice ale Corului Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea, o formație corală cu tradiție, care face parte din cel mai important program național de integrare prin muzică, Cantus Mundi. Sub bagheta dirijorului prof. Emilia Nicoleta Tâmpu, copiii liceului greco-catolic orădean au prezentat „Cinema Paradiso” de Ennio Morricone, fiind acompaniați la pian de viceprimarul orașului Oradea, prof. Antonia Nica, care a crescut printre partiturile compozitorului orădean Francisc Hubic. „Ave Maria” de Franz Engel Hardt și „Coralia” de Cornelia Tăutu au fost interpretate cu aceeași inocență și puritate de cei mai mici participanți ai Festivalului Francisc Hubic ca vârstă, dar totuși cei mai mari, ei fiind speranța Festivalului orădean, a cărui tradiție sunt chemați să o ducă mai departe.
A urmat Corul de Cameră VOCES, ai cărui membri provin din cele mai diverse îndeletniciri, dar cu toții sunt animați de aceeași pasiune: cântul de calitate. Aceștia au interpretat: „Carmina Chromatico” (Orlande de Lassus), „Sicut Cervus” (Giovanni di Pierluigi da Palestrina), „Ubi Caritas” (Ola Gjeilo), „Rugăciune” (Tudor Jarda) și „Cuvine-se cu adevărat” (Francisc Hubic). „Festivalul Coral Francisc Hubic este una dintre ocaziile în care acest Cor iese în fața publicului orădean, de aceea suntem bucuroși că am fost părtași acestui eveniment al orașului și în acest an”, a spus domnul Ovidiu Iloc, care a preluat recent conducerea dirijorală Corului de Cameră Voces, festivalul Hubic 2023 fiind prima ieșire pe scenă în această formulă. Sunt „oameni extraordinari cărora le place să cânte – încheie dirijorul – sunt «amatori» în sensul cel mai bun al cuvântului, căci iubesc (lat. amare) cântul Coral.”
A treia corală prezentă la Festivalul „Francisc Hubic” a fost Corul Facultății de Arte Oradea – departamentul Muzică, alcătuit din studenți ai specializării de muzică, interpretare muzicală, instrumente și canto. Acest Cor a avut nenumărate apariții pe scenă, răspunzând la toate solicitările Universității din Oradea, devenind nelipsit momentelor culturale importante din oraș. Sub bagheta dirijorului Carmen Rus, studenții au interpretat: „Împărate Ceresc” (Francisc Hubic), „Ubi Caritas” (Ola Gjeilo), „Lăudați pe Domnul” Mariu Pruteanu și „Anima Christi” (Marco Frisina), bucurându-se de un public orădean numeros, primitor și cald.
Festivalul Coral „Francisc Hubic” nu ar putea exista fără Corul „Bunavestire-Francisc Hubic” al Eparhiei de Oradea, care sub bagheta maestrului lector univ. dr. Radu Mureșan, duce mai departe patrimoniul lăsat de compozitorul greco-catolic orădean. „O unealtă vie, prin care glasul Domnului inspiră și respiră sub marea unealtă a Bisericii Greco-Catolice, a celor care au văzut, au auzit și l-au atins pe Cel care a fost dintru început, rostul acestei Corale este acela de a fi gasul însuflețitor al Liturghiilor credincioșilor greco-catolice din Oradea, întruchipând astfel vocea orantă a eparhului și a Eparhiei de Oradea, de a cultiva „ethosul”, modul de a fi în credință al credincioșilor eparhiei, de a prezerva o frumoasă tradiție locală corală și de a o ancora în tradiția liturgică a Bisericii Române-Unite, de a cinsti tradiția locală corală în sânul căreia numele «Francisc Hubic» are o adâncă reverberație în sufletele credincioșilor orădeni și nu numai.”, s-a subliniat la Concert. Corul „Bunavestire-Francisc Hubic” al Eparhiei de Oradea a interpretat „Sfinte Dumnezeule” (Sigismund Toduță, din Liturghia I a Sfântului Ioan Gură de Aur pentru cor mixt), „Heruvicul” (Sigismund Toduță, din aceeași Liturghie), „Născătoare de Dumnezeu” (Francisc Hubic) și „Golden Lights” (Ola Gjeilo).
Festivalul Coral „Francisc Hubic” 2023 s-a încheiat cu concertul Corului reunit al Filarmonicii de Stat Oradea și al Operei Naționale din Cluj, sub bagheta maestrului Corneliu Felecan. Corul Filarmonicii de Stat Oradea, a luat naștere în 1997, la inițiativa domnului director Romeo Rîmbu, prezent la eveniment, fiind o verigă indispensabilă a vieții orădene. Corul Filarmonicii de Stat din Oradea a interpretat la Festivalul Hubic 2023 împreună cu artiștii lirici ai Operei Naționale Române din Cluj Napoca, cu o activitate care datează încă de la începutul instituției (1919). Sub atenta îndrumare a dirijorului Ovidiu Felecan au fost interpretate piese de o înaltă ținută precum: „Axion” (Francisc Hubic), „Cuvine-se cu adevărat” (Francisc Hubic), „The armed man – Benedictus” Karl Jensis, „Requiem” de Giuseppe Verdi, „Requiem-parastas, partea I” Marțian Negrea cu soliștii Ioana Maria Dan, Lăcrămioara Rostaș, Alexandru Mocean, Horațiu Rus, „Cavalleria Rusticana: Regina coeli laetare” de Pietro Mascagni – solo Elena Romila și la final, „Requiem – Lacrimosa”, de Wolfgang Amadeus Mozart.
„Mă închin în fața dumneavoastră, cu toată umilința și recunoștința”, a spus la final episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Oradea, dr. Virgil Bercea, mulțumind corurilor participante la Festivalul „Francisc Hubic” 2023, a cărui ediție a fost una specială, comemorând și aniversând prin cânt nemuritoarea operă a înaintașilor, dar totodată istoria tristă a Bisericii Greco-Catolice din România care, peste ani a reînviat: „pe cei care în urmă cu 75 de ani își dădeau viața pentru credință, dumneavoastră nu i-ați uitat, le-ați cântat, iar pe noi ne-ați încântat” – a încheiat PS Virgil, sub patronajul căruia Episcopia Greco-Catolică de Oradea organizează an de an acest Festival Coral.
În cadrul Festivalului Francisc Hubic din acest an, un gând deosebit a fost îndreptat și spre marea soprană a lumii Virginia Zeani, trecută în veșnicie anul acesta, pe 20 martie 2023. Con din „DAMA DE PICĂ” a lui Ceaikovski cu o activitate operistică de peste 30 de ani, și-ar fi sărbătorit ziua de naștere pe 21 octombrie, asemeni compozitorului Francisc Hubic.
Festivalul Coral „Francisc Hubic” 2023 a fost pentru dirijorul Operei Naționale Române din Cluj Napoca, maestrul Corneliu Felecan, fructul unei colaborări continue cu Episcopia Greco-Catolică de Oradea și a unei sinergii culturale: „ne bucurăm pentru participare, deoarece acest Festival are o vechime și reprezintă un mare pol de cultură în această parte a țării” – a spus maestrul Felecan într-un interviu acordat Biroului de Presă EGCO după concert. „Este foarte important în zilele noastre să ne îndeletnicim și cu așa ceva. Sigur, Filarmonica de Stat din Oradea contează foarte mult pentru oraș, de aceea nu ar fi rău să se investească mai mult în aceasta, pentru că o lume fără cultură este o lume tristă. Oamenii care au fost aici în această seară au savurat astfel de momente și este păcat să se întâmple doar o dată pe an. Din păcate, am ajuns să sărbătorim doar unul, două Festivaluri de acest gen, fie istorice, fie culturale, dar puține pentru nevoile orașului. Ne bucurăm de fiecare dată când venim și vă mulțumim pentru invitație!” – a mai spus dumnealui, explicând că Francisc Hubic face parte din „pleada compozitorilor de coruri de la noi din țară”, fiind mai mult cunoscut printre ascultătorii de coruri în sfera colindelor, unde l-a descoperit prima oară și Opera Națională din Cluj-Napoca: „Am mai avut ocazia să dirijez Francisc Hubic, dar este întotdeauna o provocare pentru că este pentru noi, în repertoriul operistic, un compozitor mai aparte, necântat, în toată țara din păcate. Este bine să îl promovăm prin astfel de inițiative și nu trebuie să ne rezumăm doar la aceasta: dacă facem doar atât, pierd oamenii. Prin aceasta scoatem valorile românești în evidență, însă dacă nu îi cântăm, dacă nu scoatem valorile românești din sertare, nu au cum să răzbească, iar nor suntem văduviți de creația lor, așa cum sunt mulți scriitori sau pictori pe care îi închidem pe motiv că nu avem timp. (…)Să aducem valorile împreună, de aici trebuie să pornim spre culturile noastre, pe care nu le cunoaștem, fără a mai rămâne separați unii de alții. Acestea sunt momentele în care astfel de lucruri vin împreună și de aici trebuie să se nască noi idei.”
Carmen RUS, manager al Filarmonicii de Stat Oradea prezentă la Festivalul „Francisc Hubic” 2023 ca artist liric, dar și în calitate de dirijor al Corului de studenți ai Facultății de Muzică din Oradea, a subliniat importanța acestei inițiative pentru oraș: „Este extraordinar că evenimente de acest gen se desfășoară în oraș, pentru că din punctul de vedere al unui Festival Coral cu tradiție, Oradea a fost lipsită de astfel de inițiative, iar ceea ce organizează Episcopia Greco-Catolică de Oradea este extraordinar, atât prin prisma Festivalului Francisc Hubic care are deja o tradiție, cât și a Festivalului de Colinde. Programul din acest an a arătat că festivalul ridică «ștacheta» de la un an la altul, prin corurile care sunt prezente pe scenă, coruri reprezentative pe scena muzicală corală la nivel național. Suntem onorați că am participat”. Dirijorul și artistul liric Carmen Rus crede, fără a supăra pe nimeni, că „vocea umană este cea mai capabilă să transmită întocmai sentimente și emoții, dar și de a-și pune amprenta asupra noastră ca oameni, trezind în noi cele mai profunde simțiri. Este extraordinar că putem face parte dintr-un astfel de proiect, iar din postura unui dirijor de cor studențesc, spun aceasta cu atât mai mult, cu cât participarea la astfel de festivaluri motivează tinerele generații și le dă încredere. Faptul că Festivalul Francisc Hubic se desfășoară sub egida Episcopiei Greco-Catolice de Oradea este de bun-augur, pentru că studenții știu că găsesc acolo gazde frumoase și generoase, cunoscătoare de muzică corală, care pe parcursul anilor au primit participarea Corului Madrigal și a altor invitați excepționali.”
Mulțumind sponsorilor – Primăria Oradea și Consiliul Local Oradea, Trattoria Seminarii și pr. Eduard Roman, Giardini e fiori care au adus splendorile toamnei în catedrală – și echipei festivalului: pr. Oviu Duma, seminariștilor greco-catolici și pr. rector Anton Cioba, Laura Ologu, Ovidu Lazăr, Eugen Ivuț, Mihaela Caba, Talida Cociuba, Bogdănel Timoș, maestrului Radu Mureșan și doamnei Rodica Indig, coordonatorul acestui proiect, Festivalul Coral „Francisc Hubic” vă dă o nouă întâlnire anul viitor!
Biroul de Presă EGCO
jurnalist Mihaela Caba-Madarasi