Echipele a cinci seminare greco-catolice s-au întrecut pe 17 octombrie la Újfehértó (Ungaria), în cadrul celei de-a doua ediții a Campionatului de fotbal „Chrysostom Cup”. La campionatul seminariștilor au participat Seminarele din Nyíregyháza (Ungaria), Prešov (Slovacia), Ujhorod (Ucraina), Oradea și Blaj (România), victorioși fiind cei din Prešov, după ce au învins în finală echipa gazdă din Nyíregyháza la loviturile de departajare. Pe lângă meciuri, rugăciunea comună și fraternitatea au jucat un rol important în cadrul întâlnirii de trei zile.

Seminariștii celor cinci seminarie au sosit vineri, 16 octombrie, la Nyíregyháza. În prima seară a întâlnirii, s-au adunat în capela Seminarului Greco-Catolic pentru slujba Vecerniei, la care au fost prezenți și cei trei ierarhi greco-catolici maghiari, Mitropolitul Fülöp, Episcopul Atanáz şi Episcopul Ábel. Rugăciunile au răsunat în mai multe limbi.

La oficierea slujbei de seară, Arhiepiscopul-Mitropolit Fülöp a evidențiat două texte scripturistice în cuvântul său de învățătură: din cartea profetului Osea, unde se vorbește despre milostivire și jertfă (Os 6,6), iar din Evanghelia după Matei se vorbește despre importanța rugăciunii personale, făcute în cămara ascunsă a fiecăruia (Mt 6,6).

Rugăciunea comună a lăsat o amprentă deosebit de adâncă asupra unui seminarist din Oradea. Într-un scurt interviu realizat la întâlnire, Răzvan Pașca, din anul IV, a numit Vecernia de vineri seară drept cea mai frumoasă experiență de până atunci. L-a atins în mod special faptul că tinerii din diferitele seminare s-au alăturat cântării în limba lor maternă. El a spus că această rugăciune a făcut palpabilă unitatea pe care o caută împreună și pe care doresc să o întărească în continuare.

A doua zi dimineață, programul a continuat la Újfehértó. Seminariștii au fost întâmpinați în Biserica greco-catolică din localiatate de diaconul Sándor Mosztockij în numele parohului, pr. dr. Csaba Sivadó. Acesta a prezentat pe scurt istoria bisericii, după care, pr. dr. András Dobos, rectorul Seminarului Greco-Catolic din Nyíregyháza, a celebrat Ora a III-a.

Meciurile din cadrul “Chrysostom Cup” au început la ora nouă dimineața. Cele cinci echipe au jucat mai întâi în sistem fiecare cu fiecare, în partide de două reprize a câte zece minute. Pe tot parcursul zilei, meciurile au fost comentate de András Király, în calitate de moderator.

În primul meci, Prešov a învins Ujhorodul cu 2–0, iar Oradea a început cu o victorie cu 5–0 împotriva Blajului. Gazdele din Nyíregyháza au pierdut prima lor partidă cu 1–0 în fața Prešovului, dar după aceea au obținut victorii pe linie: au trecut de Blaj cu 5–2, de Oradea cu 2–0 și de Ujhorod cu 3–2. Prešov a încheiat faza grupelor invincibilă, cu trei victorii și un egal, adunând zece puncte. Nyíregyháza s-a clasat pe locul al doilea cu nouă puncte, Ujhorod pe locul al treilea cu șase puncte, iar Oradea pe locul al patrulea cu patru puncte. Pe locul al cincilea a terminat Blajul.

În semifinală, Prešov a învins Oradea cu 2–0, iar Nyíregyháza a trecut de Ujhorod cu 3–1, conturându-se astfel finala. În meciul pentru locul trei, Ujhorod a învins Oradea cu 2–0, obținând bronzul.

În finală s-au întâlnit din nou Prešov și Nyíregyháza. În faza grupelor, cei din Prešov câștigaseră cu 1–0, însă în meciul pentru trofeu niciuna dintre echipe nu a reușit să marcheze în timpul regulamentar.

După remiza de 0–0, soarta trofeului s-a decis la loviturile de departajare. Jucătorii din Prešov au transformat două penalty-uri, în timp ce gazdele nu au marcat niciunul, astfel că seria s-a oprit acolo. Astfel, Prešov a câștigat turneul fără nicio înfrângere și a dus acasă trofeul „Chrysostom Cup”.

Cel mai bun jucător al turneului a fost desemnat Cirill Pacsai, care, cu șase reușite, a împărțit și titlul de golgheter cu Marko Buryshyn din Ujhorod. Distincția pentru cel mai bun portar i-a revenit lui Stefan Vasko din Prešov.

Clasamentul final al „Chrysostom Cup” 2026:

1.⁠ ⁠Prešov

2.⁠ ⁠Nyíregyháza

3.⁠ ⁠Ujhorod

4.⁠ ⁠Oradea

5.⁠ ⁠Blaj

După finală, seminariștii au mai intrat o dată pe teren, dar de această dată nu ca adversari. O echipă combinată, formată din câte doi jucători de la fiecare dintre cele cinci seminare, s-a confruntat cu Selecționata Națională a Preoților Catolici din Ungaria.

Experiența și-a spus cuvântul: selecționata preoților s-a impus cu scorul de 2–0.

La ceremonia de premiere ce a urmat, episcopul eparhial de Nyíregyháza, PS Ábel Szocska, a înmânat medaliile și trofeul câștigătorilor. Festivitatea s-a încheiat cu o fotografie de grup, iar seminariștii s-au bucurat împreună de rezultatele obținute.

Aflat la a doua ediție, turneul de fotbal a primit numele de „Chrysostom Cup” din dorința de a crea o tradiție, făcând trimitere la denumirea în limba engleză a Sfântului Ioan Gură de Aur (John Chrysostom). Ierarhul din Constantinopol, care a trăit la cotitura secolelor IV–V, este cunoscut pentru predicile sale elevate, pentru poziția sa fermă, fără compromisuri și pentru stilul de viață simplu. De numele lui se leagă Sfânta Liturghie cel mai des celebrată și astăzi în ritul bizantin, al cărei text și rânduială s-au conturat de-a lungul secolelor.

Scopul întâlnirii este ca seminariștii greco-catolici care studiază în diferite țări să poată lega relații unii cu alții prin intermediul sportului, al rugăciunii comune și al momentelor de împărtășire.

Găzduirea următoarei ediții a „Chrysostom Cup”, din 2027, va reveni orașului Oradea. Va fi un eveniment cu totul deosebit deoarece campionatul se va desfășura sub egidă jubiliară, la împlinirea a 250 de ani de la fondarea Eparhiei Greco-Catolice de Oradea și a 235 de ani de la fondarea Seminarului Greco-Catolic din Oradea.

Evenimentul de trei zile de la Nyíregyháza nu s-a încheiat însă odată cu festivitatea de premiere de sâmbătă. Duminică dimineața, 18 octombrie, la ora 10:00, seminariștii au participat împreună la Sfânta Liturghie în Catedrala „Sfântul Nicolae” din Nyíregyháza.

 

Sursa: Eparhia de Nyíregyháza

Foto: P. Tóth Nóra/Eparhia de Nyíregyháza, Apáti Nándor