„Duminica, 13 aprilie 2014, se împlinesc 100 de ani de la nasterea Preasfintitului Iuliu Hirtea, nascut la Vintere la data de 13 aprilie 1914. A fost hirotonit episcop clandestin la 28 iulie 1949; a facut 11 ani de puscarie iar din 1964 a revenit la Oradea; a murit la 28 iunie 1978. Osemintele au fost aduse în cripta Catedralei Sfântul Nicolae la 13 mai 2007.
La finalul Sfintelor liturghii de duminica, 13 aprilie, în parohiile de pe teritoriul Eparhiei de Oradea se vor face slujbe de pomenire, evocându-se personalitatea fostului episcop de Oradea.

Biografia PS Iuliu Hirtea

Episcopul Iuliu Hirtea s-a nascut la 13 aprilie 1914, din parintii Teodor si Vilma, în localitatea Vintere, comuna Holod, judetul Bihor. Provenea dintr-o familie de tarani, tatal sau fiind muncitor la statia CFR din Holod. Copilaria si clasele primare le petrece în jurul vetrei familiale, la Vintere, parohie greco-catolica veche, a carei scoala confesionala avea, la 1900, 150 de scolari.
Studiile secundare le urmeaza la liceul „Samuil Vulcan” din Beius, fiind unul dintre cei mai eminenti elevi ai scolii. Este perioada în care aprofundeaza valorile promovate de învatamântul românesc de la Beius, prin profesorii Ioan Busitia, Victor Borlan, Ioan Teiusan etc., si prin pregatirea spirituala a parintilor asumtionisti.
Din toamna anului 1931 s-a înscris la Academia de Teologie Greco-Catolica din Oradea, iar în anul 1935 a fost trimis la Roma, unde a urmat cursurile Institutului „De Propaganda Fide”, specializându-se în teologie biblica. La data de 7 iunie 1940, a sustinut teza de doctorat cu titlul „Doctrina scripturistica et textus biblicus S. Eucherii Lungdunensis”, la care obtine calificativul „Suma cum laude”. Ca „alumn” al Colegiului „Pio Romeno”, la 17 mai 1936 a fost hirotesit diacon de catre Episcopul Valeriu Traian Frentiu, Iar peste un an, la 9 mai 1937, în capela Colegiului „Pio Romeno” din Roma, acelasi episcop îl hirotoneste preot.
Se întoarce acasa în perioada premergatoare începerii celui de-al Doilea Razboi Mondial, si din 31 martie 1940 pâna în 28 februarie 1941 functioneaza ca preot la Delani, în protopopiatul Beiusului. Datorita calitatilor sale, la 1 martie 1941, episcopul Frentiu îl numeste prim-secretar episcopal, functie pe care si-o îndeplineste cu constiinciozitate pâna la revenirea episcopiei de la Beius, în orasul de resedinta, Oradea, la 15 februarie 1946. Perioada petrecuta la Beius o valorifica sub aspect pastoral si cultural, mai ales în mijlocul tinerilor, si, prin eruditia si talentul sau oratoric, se remarca în mediile intelectuale din Beius, fiind invitat sa tina conferinte si exercitii spirituale. Activitatea sa intelectuala a valorificat-o prin predicile, conferintele si articolele de publicistica aparute în diverse reviste.
Revenind la Oradea, este numit îndrumator spiritual al Academiei de Teologie (15 februarie 1946 pâna în 31 martie 1946), pentru ca dupa aceea sa functioneze ca asistent la catedra de Drept si Administratie Bisericeasca. În paralel cu activitatea universitara, îsi va desfasura activitatea ca profesor de religie la Liceul „Oltea Doamna”, unde s-a preocupat de formarea si educarea tinerilor în spirit crestin. Mare orator, concurându-l în aceasta privinta pe Episcopul dr. Ioan Suciu, a fost invitat de nenumarate ori la adunarile ASTRU-lui de la Timisoara, unde lua cuvântul, îndrumându-i pe tinerii intelectuali în spiritul crestin catolic românesc. Se implica în activitatea ASTRU-lui din eparhia sa, astfel ca, la ultimele exercitii spirituale desfasurate la Beius în perioada 7-10 august 1946, a rostit mai multe conferinte pentru fete, alaturi de episcopul Suciu si de Pr. Tit Liviu Chinezu, care au tinut conferinte pentru baieti.
În conjunctura instalarii guvernului comunist si a fraudarii alegerilor din 1946, preotul Iuliu Hirtea si-a continuat activitatea didactica si pastorala. Prin predicile sale, asemenea episcopului Suciu, a criticat faptele regimului comunist-ateu, chemând pe credinciosi la marturisirea credintei. De aceea, în urma unei conferinte tinute la Scoala Normala din Oradea, în Dumineca Misionara a anului 1947, a fost arestat. A stat închis 15 luni în beciurile Securitatii din Oradea, fara a fi judecat si condamnat. Este eliberat din închisoare în luna februarie a anului 1949. Reia legatura cu elita ecleziastica greco-catolica din clandestinitate, continuându-si activitatea pastorala.
Întrucât canonicul Coriolan Tamâian renuntase la preluarea functiei de episcop auxiliar, preotul profesor Hirtea a acceptat aceasta înalta responsabilitate. În fapt, aceasta a fost dorinta si dispozitia episcopului Valeriu Traian Frentiu, care, înainte de a fi arestat, hotarâse ca în lipsa lui, episcopia sa fie administrata de Iuliu Hirtea. În 28 iulie 1949, cu ocazia unei vizite la Nuntiatura din Bucuresti, tânarul preot Hirtea este hirotonit în secret, ca episcop auxiliar de Oradea, titular de Nebi, de catre Nuntiul O’Hara.
În calitate de conducator al Eparhiei Unite oradene, organizeaza colectivul de conducere al eparhiei, membrii caruia în cazul disparitiei prin arestare sau deces, beneficiau în mod automat de dreptul de jurisdictie ordinara asupra eparhiei. Îsi asigura astfel continuitatea prin: preotul Vasile Andercau – vicar general, Vasile Hossu si Augustin Egreanu. Ocupându-se de administrarea Eparhiei si desfasurând un apostolat curajos printre credinciosi, pentru ajutorarea preotilor cu familii numeroase, amenintati cu apostazia, la 8 decembrie 1952, a fost din nou arestat.
La 6 iulie 1953, dupa 7 luni de ancheta este adus în fata instantei, alaturi de alti sapte preoti greco-catolici si o studenta, învinuiti cu totii ca au actionat în mod clandestin ca exponenti ai Bisericii, pe care regimul o declarase autodizolvata, prin decretul nr. 358/1 decembrie 1948. Pentru activitatea sa din clandestinitate si pentru alte capete de acuza false, prin sentinta nr. 1306 din 6 iulie 1953, este condamnat la 12 ani de temnita. Verdictul sentintei dat de catre Tribunalul Militar Oradea a fost „crima de înalta tradare în favoarea Vaticanului”. În aceasta perioada, conducerea eparhiei este preluata de preotul Augustin Egreanu. Cei 11 ani de temnita i-a petrecut în închisorile din Oradea, Târgu Ocna, Jilava, Pitesti, Dej si Gherla.
Decretul de gratiere din 1964 i-a redat libertatea, dar nu si sanatatea pe care anii grei de detentie i-au macinat-o. Datorita faptului ca dupa eliberare a cautat sa reia legatura cu clericii si credinciosii uniti, cât si cu Sfântul Scaun, în primavara anului 1966, Securitatea a redeschis actiunea informativa împotriva sa si a apropiatilor sai, masura ce indica plasarea lui în rândul elementelor „periculoase”.
Pentru a-si câstiga existenta, s-a angajat ca functionar-contabil la Fabrica „Vinalcool”, dupa ce în prealabil se refacuse, dupa boala grava de plamâni. Calitatile sale sufletesti l-au impus si în acest mediu laic, unde si-a câstigat dragostea si respectul tuturor angajatilor.
Anii 1964–1978 reprezinta în fapt a treia perioada de pastoratie dupa cea din închisoare a Episcopului Hirtea, si în ciuda faptului ca persecutiile si anchetele nu au încetat, el a reusit sa duca si sa transmita mai departe mesajul credintei credinciosilor din eparhia sa. Activitatea din aceasta perioada are patru mai directii: prima, era slujirea pastorala în beneficiul preotilor si al credinciosilor; a doua era cea petitionara, prin care, alaturi de ceilalti ierarhi greco-catolici din tara, s-au adresat conducerii statului comunist mai multe memorii si scrisori pentru repunerea în libertate a Bisericii Române Unite cu Roma; a treia, viza legatura cu prelatii din strainatate, cu Biserica Catolica din Occident; a patra, era consacrata vechii sale pasiuni, studiul si exegeza textelor biblice, la care s-a adaugat si scrierea de poezii.
În calitate de episcop, acceptat dar nerecunoscut de catre autoritatile comuniste, a întreprins împreuna cu ceilalti ierarhi greco-catolici, o activitate petitionara ce avea drept scop recunoasterea de catre Statul comunist a Bisericii Greco-Catolice. Pentru acest lucru a colaborat strâns cu episcopii Alexandru Todea, Ioan Ploscaru, pe care i-a întâlnit deseori la Oradea, Reghin, Lugoj. A fost semnatarul a patru memorii adresate lui Nicolae Ceausescu si Congresului P.C.R. care cereau libertatea de cult a Bisericii Române Unite si înscrierea ei în rândul confesiunilor recunoscute. În sprijinul acestei activitati petitionare, le-a cerut preotilor sa se abtina de la organizarea oricarei activitati religioase publice tocmai pentru a-i pazi si proteja de prigoana autoritatilor comuniste. Tot în aceasta directie petitionara, se înscrie si întrevederea de la Oradea, din luna martie a anului 1970, cu mitropolitul ortodox Nicolae Mladin din Sibiu. Episcopul unit oradean i-a cerut acestuia sa medieze favorabil pentru Biserica Româna Unita, în momentul când guvernul va reda libertatea cultului greco-catolic. Însa pozitia mitropolitului ortodox a ramas aceiasi ca si înainte.
Dupa eliberarea din închisoare, Sfântul Scaun i-a adresat, asemenea si celorlalti Episcopi Ioan Ploscaru si Ioan Dragomir, o invitatie de participare la sesiunile Conciliului Vatican II, pe care nu a putut-o onora din cauza opozitiei manifestate de autoritatile comuniste. În ciuda acestui fapt, a tinut legatura cu prelatii catolici din Occident. A scris de multe ori Papei Paul al VI-lea (1963-1978), informându-l ca greco-catolicii români continua sa ramâna fideli Bisericii Romei, cerându-i sa intervina la conducerea statului comunist român sa puna în libertate cultul greco-catolic.
Pe lânga activitatea pastorala, Episcopul Hirtea a fost un om al studiului, caci întreaga sa fiinta era marcata de o dorinta puternica de a cunoaste cât mai mult, din toate domeniile, atât din domeniul stiintelor profane cât si din cel religios. Nu s-a multumit numai cu slujirea la Altarul Bisericii lui Dumnezeu si cu catedra scolara, ci – acasa, ca un poliglot eminent – a început traducerea Sfintei Scripturi, râvnind sa scoata o editie critica si în limba româna. La fundamentarea temeinica a studiilor sale asupra Vechiului Testament lucrase cu celebrele izvoare Vulgata, Itala, Septuaginta s.a. Datorita activitatii pastorale, a reusit sa termine doar o „Introducere în Sfânta Scriptura”.
Cu sanatatea grav pagubita si forta de munca epuizata, ultimii doi ani din viata si i-a petrecut mai mult tintuit la pat. Dupa o suferinta de 9 zile, în dupa-amiaza zilei de 28 iunie 1978, arhiereul s-a stins din viata, într-un spital din Oradea. Prin purtarea de grija al celui mai apropiat colaborator al sau, regretatul canonic Coriolan Tamâian, a fost înmormântat în cimitirul municipal, în imediata apropiere a capelei zidite de Episcopul Frentiu. Slujba de înmormântare, la care au participat foarte multa lume, a fost oficiata în ritul latin de canonicii diecezei romano-catolice din Oradea, în frunte cu vicarul general Hossu Laszló. În semn de omagiu, preotii si credinciosii ce i-au fost apropiati i-au ridicat o piatra de marmura la mormânt, pe care a fost gravata o strofa dintr-un poem de-al sau: „Fac parte din istoria crestina,/ Din epoca de adevar si har,/ Ce-a îmbracat pamântul cu lumina/ Si l-a-nfratit sub sceptru de Pescar”.
Dupa revenirea Catedralei Sf. Nicolae în patrimoniul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, la 10 mai 2007, osemintele Episcopului Iuliu Hirtea si ale bunului sau prieten si colaborator, canonicul Coriolan Tamâian, au fost exhumate din cimitirul municipal, si dupa Sfânta Liturghie din 13 mai 2007, au fost depuse în cripta de sub altar, alaturi de ceilalti ierarhi si canonici. Faptele vietii lui au un ecou si astazi în cuvintele testamentului sau: „Las ca testament, haitei de lupi atei, Iertarea, iar voua iubitilor mei, binecuvântarea si sa-mi urmati sfaturile. Sa nu uitati niciodata, sa fiti buni crestini, sa va iubiti tara si neamul ca pe voi însiva, sa va educati copiii în dragoste si iubire, sa nu uitati ca faceti parte din Biserica Greco-Catolica, întemeiata de Petru pe temelia Romei […]”.