O rugăciune dedicată victimelor conflictului dintre Rusia-Ucraina și din Țara Sfântă a fost în centrul noii ediții a inițiativei „Un milion de copii recită Rozariul pentru unitate și pace”, promovată de Fundația pontificală „Ajutor Bisericii care Suferă” [Aiuto alla Chiesa che Soffre]. La această inițiativă au aderat pe 18 octombrie 2023 și elevii Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea, care au condus rugăciunea Rozariului de Mărire din Catedrala „Sf. Nicolae” din Oradea, sub coordonarea pr. Ovidiu Duma și pr. Traian Dobrată. Alături de ei, s-au rugat cadrele didactice ale Liceului, personalul auxiliar și păstorul Eparhiei de Oradea, Preasfinția Sa episcop Virgil Bercea. Lor li s-au alăturat alți copii din țară, care au putut participa la rugăciune prin intermediul transmisiunii Radio Maria România și Maria TV din Catedrala orădeană.

„Rozariul este foarte apreciat de Dumnezeu, iar rugăciunea lui este mai necesară ca niciodată, din două motive: în primul rând, pentru că Maica Domnului a cerut-o în mod special în aparițiile aprobate de Biserică! În al doilea rând, pentru că face parte din experiența Bisericii și a multora dintre sfinții săi, așa cum a confirmat Magisteriul Bisericii și în conformitate cu sensibilitatea credinței noastre creștine” – a evidențiat cardinalul Mauro Piacenza, președintele fundației de drept pontifical Ajutor Bisericii care Suferă, pentru Vatican News.

ACS organizează această inițiativă cu mult angajament pentru ca toți copiii din lume să se roage împreună și astfel să se unească într-un cor care cheamă la pace adevărată în fiecare inimă, în fiecare țară, în fiecare popor.

Părintele Martino Serrano, asistent ecleziastic al Fundației, a dezvăluie importanța rugăciunii și a drumului către pace,care își are rădăcinile în copiii de astăzi, adulții de mâine: „Ne rugăm pentru creștinii care sunt persecutați atât în ​​Israel, cât și în Palestina, în Gaza, care se află în suferință și necaz. Dumnezeu aduce pacea, ne-a spus de mai multe ori PapaFrancisc, invitându-ne să ne rugăm pentru o pace mult dorită în întreaga lume. Această rugăciune este importantă pentru unirea cu Dumnezeu, dar și pentru recuperarea harului păcii între creștini și populații”.

Invitația la rugăciune îi implică pe cei mici, dar și pe cei mai mari, căci trebuie neapărat să revenim la copii pentru a recupera puritatea în intenții și rugăciune. „Proiectul nostru – a mai spus preotul italian – este și de a încuraja unirea cu Îngerul Păzitor, care este o figură aproape uitată, dar ne amintește că trăim o copilărie spirituală, așa cum au trăit-o sfinții, pentru a ne asigura că rugăciunea noastră este mai curată și atinge inima Domnului”.

Prin urmare, copiii sunt cei care ne arată cum să ne rugăm și cum să creăm o relație cu Dumnezeu, într-un mod sincer, profund și simplu. „Știm bine că copiii sunt reflectarea purității și ei sunt cei pe care încercăm să-i apărăm chiar și în Biserică – subliniază părintele Martino – căci curăția lor este o rugăciune care ajunge direct la inima Domnului”.

Pr. Martino Serrano a explicat pentru Vatican News ce este cu adevărat important să învețe copiii de astăzi, pentru ca aceștia să aibă un viitor de pace:  „Unitatea cu Dumnezeu este ceea ce ei trebuie să învețe, adică să colaborăm cu El într-o nouă civilizație. Cei mici vor aplica și vor trăi în viitor ceea ce învață astăzi. Ei sunt moștenirea noastră și nu există nimic mai frumos de lăsat unui copil decât această moștenire spirituală”. Concluzia părintelui Martino este că este nevoie de inspirație din rugăciune pentru a putea face alegerile corecte, a spune cuvintele potrivite și a acționa în cel mai bun mod, în calea pentru unitate și pace.

Inițiativa „Un milion de copii se roagă Rozariul” datează din 2005, când un grup de copii au recitat Rozariul într-un schit din capitala Venezuelei, Caracas, iar mai mulți dintre cei prezenți și-au amintit cuvintele lui Padre Pio: „Când un milion de copii va recita Rozariul, lumea se va schimba”. Campania s-a răspândit rapid în întreaga lume și ne bucurăm că am putut să ne alăturăm ei și în Eparhia Greco-Catolică de Oradea.

Mihaela Caba-Madarasi