Doi tineri ai Asociației Tineretul Român Unit din Eparhia Greco-Catolică de Oradea (ASTRU Oradea) au participat de la 12 la 15 octombrie 2023 la un curs de formare pentru tinerii lideri, desfășurat în orașul spaniol Toledo, ca parte din delegația Acțiunii Catolice din România la nivel național. Delegația ACRO a fost formată din Acțiunea Catolică Iași, ASTRU Cluj, ASTRU Oradea, ASTRU Blaj și ASTRU Maramureș, iar tinerii au fost însoțiti în Spania de pr. Sebastian Vasile Peșteșan, asistent spiritual ACRO pentru sectorul copii și asistent general al ASTRU Cluj.
Desfășurându-se pe tema „The Change”, în traducere „Schimbarea”, tinerii au avut la curs ocazia să trăiască zile pline de spiritualitate și cunoaștere alături de alți tineri europeni, provenienți din: Slovacia, Malta, Italia și Spania.
Potrivit Acțiunii Catolice din România, în prima zi a cursului de formare, s-a dezbătut în cadrul unui atelier subiectul „Ce se întâmplă astăzi cu Biserica?”, în urma căruia „s-au făcut proiecte de viitor concentrate pe rolul Bisericii în viața tinerilor și a comunității. S-au identificat problemele și s-a încercat găsirea unor soluții care au dus la descoperirea unor noi metode de abordare, pentru a atrage cât mai mulți tineri în cadrul Bisericii și de a-l primi pe Isus în inima lor.” Prima zi s-a încheiat cu Sfânta Liturghie prezidată de mons. Francisco Cerro Chaves, episcop de Toledo, în Catedrala „Sf. Maria” din oraș. Prima zi s-a încheiat cu Adorație Euharistică animata de tinerii participanți, plină de emoție, speranță și bucuria de a fi aproape de Domnul.
Raluca Minteuan, vicepreședinte ASTRU Oradea și Mircea Kocs, membru ASTRU Oradea, participanții din Eparhia noastră, ne împărtășesc călătoria acestor zile:
„În a doua zi de formare, printr-un joc de cunoaștere intitulat «Dynamic Workshop-City of Toledo» am descoperit cele mai frumoase și mai importante obiective turistice din orașul Toledo. O zi cu multă energie, zâmbete și mișcare. Ziua s-a încheiat cu o seară tradițională, în care am împărtășit tradiții și obiceiuri specifice, din fiecare țară participantă. Un punct central al cursului de formare de tineri lideri a fost prezentarea proiectului «Cuatro40», pe 14 octombrie 2023, prin care se promovează evanghelizarea care pornește de la noi înșine, de la propria noastră experiență cu Domnul prin intermediul rugăciunii. Doar astfel – subliniază tinerii din ASTRU Oradea – putem deveni mai apoi noi, tinerii, promotorii evanghelizării.”
Tot în a treia zi, în Piața Centrală din Toledo, viitorii tineri lideri ai Bisericii s-au întâlnit cu un reprezentant al Primăriei Locale, consilier pentru educație. Acesta le-a prezentat Piața îngrădita de Reședința episcopală, Catedrala orașului, Judecătoria și Primăria. Reprezentantul local le-a prezentat tinerilor în detaliu semnificația istorică a locurilor, împărtășind totodată munca sa în Consiliul Local din Toledo. A fost scoasă în evidență dorința implicării în politica locală pentru a face o schimbare, un exemplu important pentru tinerii ACRO, care sunt „Apostoli în lume trimiși”. Un credincios catolic prezent în viața publică a reușit să împărtășească și altor oameni, poate nu atât de apropiați de spațiile sacre, valorile pe care le promovează Biserica prin asociații precum ASTRU, membre ale Acțiunii Catolice.
În ultima zi de ședere în Spania, delegația din România a avut bucuria să viziteze orașul Madrid, care sub pontificatul Papei Benedict al XVI-lea găzduia Ziua Mondială a Tineretului 2011. Pontiful, de pie memorie, îi îndemna pe atunci pe tineri – vitalitatea prezenței lui Cristos în lume – să nu se ruşineze că sunt catolici, să aibă curajul de a fi credincioși, şi să-și amintească cum „numai de la Dumnezeu vine adevărata revoluţie, cea a iubirii”.
„Cursul de formare pentru tineri din Spania a fost o experiență frumoasă, care ne-a ajutat să creștem din punct de vedere uman și spiritual. Ne reîntoarcem acasă cu multe experiențe și informații, pe care așteptăm cu mare bucurie să le împărtășim. Mulțumim Domnului pentru toate experiențele trăite și Acțiunii Catolice din România, care a făcut posibilă participarea noastră!”, încheie Raluca Minteuan și Mircea Kocs din ASTRU Oradea.
Întreaga lor experiență și proiectele ASTRU Oradea, desfășurate sub egida Acțiunii Catolice de România, au fost împărtășite tinerilor de acasă prin intermediul paginii de Facebook a asociației. În ASTRU Oradea, spune pr. Ștefan Madarasi, asistent spiritual ASTRU Oradea, sunt așteptați cu bucurie să adere toți tinerii din Eparhia de Oradea sau studenți aici, care doresc să trăiască cea mai frumoasă etapă a vieții lor ca viitori lideri ai societății, dându-i valoare prin valorile asumate: credință, integritate, responsabilitate și eclezialitate!
Biroul de Presă EGCO