Cu binecuvântarea Preasfinției Sale Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, și a PSS Vasile Bizău, episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș, în perioada 22 august – 01 septembrie 2023 se desfășoară a douăzeci și patra ediție a Pelerinajului tinerilor la Sighet, închinat jertfei martirilor care au murit și au suferit pentru credință în închisorile comuniste. Ediția din acest an a avut în centru două personalități elocvente: Fericitul episcop martir Ioan Suciu și marele om politic Iuliu Maniu, de la a căror moarte s-au împlinit 70 de ani. Aceștia i-au ghidat prin viața, valorile și operele lor pe cei aproximativ 50 de participanți la întreg pelerinajul, printre care mulți copii. Pe 28 august 2023, pelerinii care au parcurs 165 km pe jos în 7 zile, s-au rugat pe temelia unde se construiește Sanctuarul Martirilor și Mărturisitorilor Români ai sec al XX-lea. Un moment solemn a fost ca de fiecare dată Sfânta Liturghie din 29 august a.c., celebrată pe celularul Memorialului Durerii, unde numeroși alți tineri, preoți și familii locale s-au alăturat grupului de pelerini. La această Sfântă Liturghie au participat și doi supraviețuitori din grupul tinerilor care, în 1948, erau arestați la Sighetu Marmației de regimul comunist: domnul profesor Nistor Nan și domnul Petru Codrea.

Pelerinajul tinerilor la Sighet a început pe 22 august a.c. la Șimleu Silvaniei (Dacidava cum era numit orașul în timpul dacilor), cu o după-amiază de mers pe jos – ca etapă de acomodare – pentru cei 165 km ai pelerinajului în care participanții, în pofida vremii caniculare din acest an, au străbătut mai multe localități, unde au fost găzduiți de credincioșii și comunitățile greco-catolice ale locului. 

Pelerinajul la Sighet a avut ca prim popas mormântul-simbol de la Bădăcin, locul unde ar fi trebuit să se odihnească Iuliu Maniu, îndreptându-se apoi spre Bocșa, locul natal al lui Simion Bărnuţiu, urmat de alte localități: Chilioara, Cehu Silvaniei (în apropiere de Băsești, locul în care s-a născut Gheorghe Pop de Băseşti), Ulmeni, Mireşu Mare, Baia Mare, Baia Sprie, Hărnicești, Giuleşti și, în final Sighetu Marmației. Aici, ca în fiecare an, pelerinii au ajuns pe 28 august a.c. și au traversat orașul până la Cimitirul Săracilor, locul unde au fost aruncate trupurile celor care și-au dat viața pentru credința lor în închisoarea din centrul oraşului. Pe 29 august a.c., de sărbătoarea „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, tinerii au participat la o Sfântă Liturghie solemnă, celebrată pe celularul fostei închisori.

 În dimineața zilei de 29 august 1948…
O liturghie emoționantă, solemnă, cu atât mai mult cu cât participă și supraviețuitorii – ne spune pr. Florian Gui, fondator în anul 2000 al Pelerinajului tinerilor la Sighet. Într-un interviu pentru Biroul de Presă EGCO, pr. Florian ne amintește cum primii care au fost arestați în anul 1948 au fost adolescenți cu vârste între 15-17 ani, de la Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației: „Ei au fost încarcerați în dimineața zilei de 29 august, știm aceasta și din cartea care începe chiar așa ‘În dimineața zilei de 29 august 1948, un grup de elevi și tineri erau înconjurați de milițieni cu puști în fața închisorii’… Extrapolând anul și contextul, de o mulțime de ani, în dimineața zilei de 29 august în fața închisorii din Sighet poate fi văzut tot un grup de tineri, de data aceasta cu o Cruce procesională, fiind pelerini. Anul acesta, pe 29 august a.c., s-au împlinit 75 de ani de când acei tineri – peste douăzeci, majoritatea fii de învățători și preoți greco-catolici din Maramureș – erau arestați. În 2008 ne întâlneam aici la Sighet în mod Providențial cu cei care au supraviețuit, unii murind în închisoare la vârste fragede, alții în urma acelei experiențe, astăzi mai sunt printre noi doi dintre ei – domnul Petru CODREA și domnul Nistor  NAN –  în vârstă de 94, respectiv 92 de ani. A fost emoționant… unul dintre ei chiar vorbindu-ne despre cele petrecute. Sunt oameni pe care i-am cunoscut, oameni care au trăit sacramentele și vedem că arată ca niște sfinți. În ultimii 15 ani, ne întâlnim an de an pe 29 august, la Memorialul Durerii din Sighet”.

„Bucuria este misionară: duceți-o pretutindeni!” (Papa Francisc)
An de an a pelerinajul de la Sighet a avut o tematică – fie că a fost anul marian, anul paolin, anul euharistic, ș.a.m.d. – anul acesta tema pelerinajului a fost inspirată de Întâlnirea Mondială a Tinerilor 2023, din Lisabona, prin cuvântul Papei Francisc de la Veghea de rugăciune cu tinerii din 5 august a.c., în Parcul Tejo din Lisabona, care îi îndemna pe tinerii actuali să trăiască bucuria misionară, ridicându-se pentru a merge mai departe ori de câte ori au căzut.  

Scopul unui pelerinaj este de fiecare dată rugăciunea și jertfa, însă „acest pelerinaj la Sighet este caracterizat și de cinstirea martirilor, a tuturor celor care au suferit în închisorile comuniste” – subliniază pr. Florian Gui în același interviu, vorbind de asemenea de alte două obiective: „al patrulea obiectiv, pe care noi l-am numit «Un salut parohiilor» este atins prin ocazia de a ne întâlni an de an cu comunitățile de aici, de a vedea cum am crescut cu toții. Ne amintim că unele comunități erau foarte mici, altele aveau o capelă improvizată într-o casă. Astăzi au crescut, sunt parohii greco-catolice așezate, chiar dacă îmbătrânite. Al cincilea scop, îl numim «Provocare pentru tine(ri)» și este unul deosebit, căci noi am crezut întotdeauna în tineri”. Aceasta se poate vedea și din materiale video/foto împărtășite zilnic pr. Mihai Fechetă pe pagina de Facebook «Toți suntem pelerini», unde peste 800 de tineri (re)trăiesc împreună bucuria acestei experiențe. Pr. Mihai este, la rândul său, unul dintre primii pelerini la Sighet, asigurând de fiecare dată bunul mers al inițiativei. 

„Sămânța” pusă în grădina vieții acum mai bine de două decenii…
Pe parcursul anilor, la cele mai multe ediții ale Pelerinajului tinerilor la Sighet, au fost peste 100 de participanți. Inițiativa s-a desfășurat în mod inedit, virtual, chiar și în pandemie. Tinerii de odinioară sunt astăzi la rândul lor părinți și le împărtășesc celor mici experiența trăită.

„Lucrurile mari le-am făcut mereu cu cei care au început la vârstă fragedă (10-11 ani) pentru că au devenit protagoniști, s-au comportat eroic, au fost plini de entuziasm și au continuat să vină. Participanții au crescut, pentru că pelerinajul este și o ‘universitate de vară’, de la învățatul rugăciunilor, la sarcinile organizatorice, fiind deschis oricărei confesiuni. Au fost participanți ortodocși, neoprotestanți de-a lungul timpului…  care au venit cu colegii lor. Chiar dacă nu știau nimic, astăzi rostesc zilnic Rozariul, se spovedesc, merg la biserică; dar am crescut și în zona de a spăla un vas, de a așeza masa, de a mânca totul din farfurie. Căci pe martiri îi comemorăm, iar pe tineri îi creștem, acest pelerinaj fiind gândit încă de la început cu o perspectivă de viitor”, adaugă pr. Florian. 

Tinerii participanți au prilejul de a crește și din punct de vedere cultural pentru că pelerinajul are pe lângă partea spirituală un traseu plăcut, atât geografic, peisagistic cât și istoric, cultural:

„Pelerinajul are două părți: prima parte – primele 7 zile, de mers pe jos – ne permite  să aprofundăm în fiecare zi viața unuia dintre Episcopii Fericiți. A doua parte este una ‘așezată’, de sedimentare a valorilor și începe când pelerinii ajung la Sighet, pe 28 august. La data de 29 august este Sfânta Liturghie la Memorial, care are solemnitatea și drama ei – atât prin prisma Evangheliei zilei, a martiriului Sf. Ioan Botezătorul, cât și drama celor pe care i-am cunoscut sau i-am descoperit la Memorial. Ziua de 30 august este o zi penitențială, caracterizată de Sfânta Liturghie, Adorație Euharistică și timp de Spovadă. În paralel, în zilele de 30-31 august sunt și multe discuții pe grupuri, pe marginea temei abordate în fiecare an, în care sunt împărtășite impresii de pe traseu, impresii din întâlnirea cu credincioșii locului, emoții. Aceste discuții se bazează pe mult dialog și angajament și au loc în grupuri mixte, unde  cei mici sunt atât de atenți la tot ceea ce spun cei mari, iar cei mari ne surprind prin ceea ce spun. Anul acesta tema discuțiilor pe grupuri a fost aprofundarea vieții lui Fericitului Ioan Suciu  și a lui Iuliu Maniu  – scurtă bibliografie, familia și școala, adică partea de formare, apoi activitatea publică și profesională a omului politic Iuliu Maniu, respectiv activitatea pastorală a episcopului Ioan Suciu, din perspectiva Preasfinției sale de apărător al Bisericii Greco-Catolice. La final «Răsplata…», reflectăm fiecare cu ce au fost răsplătiți acești precursori în credință? Nu în ultimul rând, acel «Azi», un capitol care cuprinde imnul lui Iuliu Maniu, dar acel «Azi» îi cuprinde și pe toți dei care vizitează Casa Memorială de la Bădăcin, pe cei care se lasă inspirați de valorile celui care a fost un ‘politician fără compromis’, Iuliu Maniu. În cazul Fericitului Suciu, au fost alese volumele Mamă și Eroism, cu fragmente care să ne aducă aminte fiecăruia de rolul mamei și să ne inspire în a medita asupra adevăraților eroi, în contrast cu cei mai cunoscuți astăzi de tineri, eroi prezenți în special în spațiile virtuale. Vrem să redescoperim această valoare: de a fi un mic erou fiecare, făcând bine, ascultând de părinți, participând la activitățile casnice. Într-un an o discuție pe grupuri de acest gen  având ca temă «Școala – necesară sau nu?»,  a condus, spre exemplu, la creșterea randamentului școlar cu cel puțin jumătate de punct al  participanților, prin asumarea responsabilității personale.”, mai aflăm de la pr. Florian Gui. Pe 31 august, tinerii Pelerinajului sărbătoresc, într-un climat de angajament, așa-numitul „Revelion bisericesc”, o inițiativă originală a pelerinilor care a luat ființă pe parcursul anilor din dorința de a marca încheierea anului liturgic bizantin. Acesta cuprinde o Sfântă Liturghie solemnă, o cină comunitară și un moment festiv.

La Sighetu Marmației pelerinii au fost găzduiți de Mănăstirea Greco-Catolică a Surorilor Maicii Domnului. Surorilor de la Sighet și tuturor binefăcătorilor acestui pelerinaj li se aduce mulțumire din partea organizatorilor și a tinerilor participanți care, peste ani, vor arăta roadele unei astfel de experiențe. În acest sens, vom reveni cu un articol dedicat mărturiilor participanților, interpelați pentru a ne împărtăși modul în care viața lor a fost remodelată de valorile dobândite prin participarea la Pelerinajul tinerilor de la Sighet, închinat jertfei martirilor care au murit și au suferit pentru credință.

Vom reveni!

Mihaela Caba-Madarasi

   

Mai multe poze și video, pe pagina de Facebook «Toți suntem pelerini» pe care vă invităm să o accesați.