„Acesta este Fiul Meu cel ales, de acesta să ascultaţi” – icoana Schimbării la Față

Schimbarea la față – auzeam când eram copil. Și nu înțelegeam decât că e o mare taină, esențială, iar din felul cum era rostită, din toată evlavia cu care era înconjurată, simțeam că trebuie să aibă o semnificație adâncă, profundă… Nu aș fi putut să cuprind cu mintea mea că ar fi o prefigurare a mântuirii, că ar fi o întâlnire cu Dumnezeu cel Întrupat, că prin prezența sa, Moise și Tablele Legii, pecetluiesc legătura sfântă cu Noua Lege. Cu sufletul parcă se vedea mai bine.

Evanghelia ne spune (Luca 9,28-36):

28.	Iar după cuvintele acestea, ca la opt zile, luând cu Sine pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov, S-a suit pe munte ca să Se roage.
29.	Şi pe când se ruga El, chipul feţei Sale s-a făcut altul şi îmbrăcămintea Lui albă strălucind.
30.	Şi iată doi bărbaţi vorbeau cu El, care erau Moise şi Ilie,
31.	Şi care, arătându-se întru slavă, vorbeau despre sfârşitul Lui, pe care avea să-l împlinească în Ierusalim.
32.	Iar Petru şi cei ce erau cu el erau îngreuiaţi de somn; şi deşteptându-se, au văzut slava Lui şi pe cei doi bărbaţi stând cu El.
33.	Şi când s-au despărţit ei de El, Petru a zis către Iisus: Învăţătorule, bine este ca noi să fim aici şi să facem trei colibe: una Ţie, una lui Moise şi una lui Ilie, neştiind ce spune.
34.	Şi, pe când vorbea el acestea, s-a făcut un nor şi i-a umbrit; şi ei s-au spăimântat când au intrat în nor.
35.	Şi glas s-a făcut din nor, zicând: Acesta este Fiul Meu cel ales, de acesta să ascultaţi!
36.	Şi când a trecut glasul, S-a aflat Isus singur. Şi ei au tăcut şi nimănui n-au spus nimic, în zilele acelea, din cele ce văzuseră.

Icoana Schimbării la Față, din șirul icoanelor Praznicelor Împărătești de pe iconostasul Catedralei, urmează Scriptura. Aici Mântuitorul, pe muntele Tabor, este încadrat de norul luminos și aproape orbitor, așa cum îi sunt fața și veșmintele. Această „construcție” strălucitoare, de Lumină eternă, de slavă, ar fi putut avea menirea de a-i convinge pe ucenicii lui de triumful asupra morții care va urma, de sfârșitul pe care avea să-l împlinească în Ierusalim. Noi nu vedem ruga, vedem rezultatul: chipul feţei Sale s-a făcut altul şi îmbrăcămintea Lui albă strălucind. Într-o mare demnitate îi avem pe Moise (cu tablele Legii) și pe Ilie, de-a stânga și de-a dreapta, arătându-se întru slavă.

Ucenicii, Petru, Ioan și Iacob sunt pe munte, dar îngreunaţi de somn. Și deşteptându-se, au văzut slava Lui şi pe cei doi bărbaţi stând cu El.

Dar cum îi vedem? Felul de a fi pictați ne amintește de bisericile apusene. De Roma. De temeinicia Unirii cu Biserica ei, începută cu mai bine de trei secole în urmă, și de efortul constant, esențial, total, a generații întregi. Ctitorii Catedralei, prin felul de a reprezenta istoria vizuală a mântuirii, au rămas fideli acestui model. Curățenia culorilor,  așezarea în lumină a celor trei, atitudinea lor de „acum și pururea” este în contrast cu zonele mai umbrite, omenești, ale ucenicilor uimiți, orbiți, răsuciți întru pământesc. Înțelegem din firescul confuziei celor din urmă că nu sunt conștienți pe deplin de însemnătatea Schimbării la Față, dar știm, ulterior, că vor înțelege prefigurarea învierii la care au luat parte, în mod privilegiat, pe muntele Tabor (suntem înainte de Săptămâna Patimilor). Acestea toate, dar și drapajele hainelor, perspectiva, blândețea tonurilor, ne spun o poveste în izbândă a măiestriei pictorului Szirmay Antal.

Norul, norul strălucitor, ne face părtași la spectacolul divin și nu mai trebuie nimic ca să auzim glasul Tatălui:  Acesta este Fiul Meu cel ales, de acesta să ascultaţi!

Schimbarea la față… Putem ști cât de mare ne este ignoranța în fața acestor realități divino-umane? Cum ar putea fi suișul spre alte trepte de spiritualizare? Putem noi cuprinde, chiar înțelegând Patimile, marea șansă a răscumpărării?

Poate că privind icoana și lăsându-ne în profunzimea ei, în timp de rugă sfântă, ne așezăm pe cale. Domnul să fie cu noi!

Rodica Indig

Consilier cultural EGCO