„Iubiti frati si surori!

În aceasta Zi de Rugaciune doresc înainte de toate sa-i multumesc Domnului pentru darul casei comune si pentru toti oamenii de bunavointa care se angajeaza ca sa o pazeasca. Sunt recunoscator si pentru numeroasele proiecte menite sa promoveze studiul si tutelarea ecosistemelor, pentru eforturile orientate spre dezvoltarea unei agriculturi mai sustenabile si a unei alimentatii mai responsabile, pentru diferitele initiative educative, spirituale si liturgice care implica în îngrijirea creatiei atâtia crestini din toata lumea.

Trebuie s-o recunoastem: n-am stiut sa pazim creatia cu responsabilitate. Situatia ambientala, la nivel global precum si în multe locuri specifice, nu se poate considera satisfacatoare. Pe buna dreptate a reiesit necesitatea unei relatii reînnoite si sanatoase între omenire si creatie, convingerea ca numai o viziune autentica si integrala despre om ne va permite sa ne îngrijim mai bine de planeta noastra spre folosul generatiei prezente si al celor viitoare, pentru ca "nu exista ecologie fara o antropologie adecvata" (Scrisoarea enciclica Laudato si', 118).

În aceasta Zi Mondiala de Rugaciune pentru Îngrijirea Creatiei, pe care Biserica catolica de câtiva ani o celebreaza în unire cu fratii si surorile ortodocsi, si cu adeziunea altor Biserici si comunitati crestine, doresc sa atrag atentia asupra problemei apei, element atât de simplu si pretios, la care din pacate pentru multi este greu daca nu imposibil sa aiba acces. Si totusi, "accesul la apa potabila si sigura este un drept uman esential, fundamental si universal, pentru ca determina supravietuirea persoanelor si pentru aceasta este conditie pentru exercitarea celorlalte drepturi umane. Aceasta lume are o grava datorie sociala fata de cei saraci care nu au acces la apa potabila, pentru ca asta înseamna a le nega dreptul la viata înradacinat în demnitatea lor inalienabila" (ibid., 30).

Apa ne invita sa reflectam asupra originilor noastre. Trupul uman este compus în cea mai mare parte din apa; si multe civilizatii, în istorie, au aparut în apropierea marilor cursuri de apa care le-au marcat identitatea. Este sugestiva imaginea folosita la începutul cartii Genezei, unde se spune ca la începuturi duhul Creatorului "plutea peste ape" (1,2).

Gândindu-ma la rolul sau fundamental în creatie si în dezvoltarea umana, simt nevoia de a aduce multumire lui Dumnezeu pentru "sora apa", simpla si utila ca nimic altceva pentru viata de pe planeta. Tocmai pentru aceasta, a ne îngriji de izvoare si de bazinele hidrografice este un imperativ urgent. Astazi mai mult ca oricând se cere o privire care sa mearga dincolo de imediat (cf. Laudato si', 36), dincolo de "un criteriu utilitarist de eficienta si productivitate pentru profitul individual" (ibid., 159). Este nevoie de proiecte împartasite si gesturi concrete, tinând cont ca orice privatizare a bunului natural al apei care merge în defavoarea dreptului umane de a putea avea acces la ea este inacceptabil.

Pentru noi crestinii, apa reprezinta un element esential de purificare si de viata. Gândul merge imediat la Botez, sacrament al renasterii noastre. Apa sfintita de Duhul este materia prin intermediul careia Dumnezeu ne-a dat viata si ne-a reînnoit, este izvorul binecuvântat al unei vieti care nu mai moare. Botezul reprezinta, pentru crestinii de diferite confesiuni, si punctul de plecare real si la care nu se poate renunta pentru a trai o fraternitate tot mai autentica de-a lungul drumului spre unitatea deplina. Isus, în decursul misiunii sale, a promis o apa în masura sa potoleasca pentru totdeauna setea omului (cf. In 4,14) si a profetit: "Daca îi este sete cuiva, sa vina la mine si sa bea" (In 7,37). A merge la Isus, a ne adapa din El înseamna a-l întâlni personal ca Domn, luând din Cuvântul sau sensul vietii. Sa vibreze cu putere în noi acele cuvinte pe care El le-a rostit pe cruce: "Mi-e sete" (In 19,28). Domnul ne cere înca sa fie adapat, îi este sete de iubire. Ne cere sa-i dam de baut în multii însetati de astazi, pentru a ne spune dupa aceea: "Am fost însetat si mi-ati dat sa beau" (Mt 25,35). A da de baut, în satul global, nu comporta numai gesturi personale de caritate, ci alegeri concrete si angajare constanta pentru a garanta tuturor bunul prima al apei.

As vrea sa ating si problema marilor si oceanelor. Este necesar sa-i multumim Creatorului pentru darul impunator si minunat al marilor ape si a ceea ce contin (cf. Gen 1,20-21; Ps 146,6) si sa-l laudam pentru ca a îmbracat pamântul cu oceane (cf. Ps 104,6). A orienta gândurile noastre spre imensele întinderi marine, în miscare continua, reprezinta, într-un anumit sens, si o oportunitate pentru a ne gândi la Dumnezeu care în mod constant însoteste creatia sa facând-o sa mearga înainte, mentinând-o în existenta (cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Cateheza, 7 mai 1986).

A pazi în fiecare zi acest bun inestimabil reprezinta astazi o responsabilitate inevitabila, adevarata provocare: este nevoie de cooperare activa între oamenii de bunavointa pentru a colabora la lucrarea continua a Creatorului. Din pacate, atâtea eforturi dispar datorita lipsei de reglementare si de controale efective, în special în ceea ce priveste protejarea zonelor marine dincolo de granitele nationale (cf. Laudato si', 174). Nu putem permite ca marile si oceanele sa se umple de întinderi inerte de plastic plutitor. Si pentru aceasta urgenta suntem chemati sa ne angajam, cu mentalitate activa, rugându-ne ca si cum totul ar depinde de Providenta divina si actionând ca si cum totul ar depinde de noi.

Sa ne rugam pentru ca apele sa nu fie semn de separare între popoare, ci de întâlnire pentru comunitatea umana. Sa ne rugam pentru ca sa fie salvgardata viata pe valuri în cautarea unui viitor mai bun. Sa-i cerem Domnului si celui care desfasoara înalta slujire a politicii ca problemele mai delicate din epoca noastra, ca acelea legate de migratii, de schimbarile climatice, de dreptul pentru toti de a se bucura de bunurile primare, sa fie înfruntate cu responsabilitate, cu clarviziune privind la ziua de mâine, cu generozitate si în spirit de colaborare, mai ales între tarile care au disponibilitati mai mari. Sa ne rugam pentru cei care se dedica apostolatului marii, pentru cel care ajuta sa se reflecteze asupra problemelor în care se afla ecosistemele marine, pentru cel care contribuie la elaborarea si la aplicarea de normative internationale referitoare la mari care sa poata tutela persoanele, tarile, bunurile, resursele naturale – ma gândesc de exemplu la fauna si la flora piscicola, precum si la barierele de corali (cf. ibid., 41) sau la suprafetele marine – si sa garanteze o dezvoltare integrala în perspectiva binelui comun al întregii familii umane si nu a intereselor particulare. Amintim si pe cei care se straduiesc pentru pazirea zonelor maritime, pentru tutelarea oceanelor si a biodiversitatii lor, pentru ca sa-si desfasoare aceasta misiune în mod responsabil si onest.

În sfârsit, avem la inima tinerele generatii si pentru ele ne rugam, pentru ca sa creasca în cunoasterea si în respectarea casei comune si cu dorinta de a se îngriji de bunul esential al apei în folosul tuturor. Dorinta mea este ca toate comunitatile crestine sa contribuie tot mai mult si tot mai concret pentru ca toti sa se poata bucura de aceasta resursa indispensabila, în pazirea respectuoasa a darurilor primite de la Creator, îndeosebi a cursurilor de apa, a marilor si a oceanelor.

Din Vatican, 1 septembrie 2018

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Patrascu