Continuă vizitele ambasadorului României din Spania la comunitățile religioase pentru a le transmite sentimentul solidarității cu ocazia sărbătorilor pascale. Astfel pe data de 17 aprilie, cu ocazia sărbătorii Floriilor în calendarul răsăritean, a fost vizitată parohia greco-catolică din Madrid „Botezul Domnului” (situată pe strada Rafael de Riego, Nr. 16). Slujba a fost oficiată de preotul Bogdan Vasile Buda, coordonator și responsabil național pentru preoții și credincioșii greco-catolici români din Spania.

La finalul slujbei, ambasadorul a făcut o prezentare a rolului diplomației în vremuri de răstriște și în gestionarea situațiilor de criză internațională. De asemenea, referindu-se la specificul calendarului religios din această perioadă a menționat că sărbătoarea Intrării în Ierusalim și după câteva zile condamnarea la moarte a fondatorului creștinismului de către aceeași mulțime, arată gradul slăbiciunii, manipulării și al ipocriziei ființei umane, este episodul care se repetă ori de câte ori calomniatorii și bârfitorii din viața de zi cu zi urâțesc lucrurile, fiind asemeni ucigașilor de odinioară din Ierusalim. Ticăloșia ajunge ca deseori să devină o virtute utilizabilă cât timp oamenii de bine nu se unesc și nu apără valorile universale ale civilizației. De asemenea, a menționat că fiecare cetățean român poate să fie o carte vie a frumuseții lăuntrice a poporului nostru în interacțiunea cu alte popoare, cultivând stima de sine și a neamului, modelând percepțiile uneori greșite pe care alții le au despre noi. Șeful misiunii diplomatice a României a subliniat nevoia cultivării puterii de caracter care în orice circumstanță a istoriei provoacă aprecieri și impune mereu respect.

Seria întâlnirilor cu membrii comunității românești va continua cu scopul consolidării spiritului de unitate în diversitate, de a cunoaște starea de spirit și viața spirituală a comunității.

Sursa: Ambasada României în Spania