Dragi frați și surori, Paște fericit!

Isus, Cel Răstignit, a înviat! El vine în mijlocul celor care-l plâng, încuiați în casă, plin de frică și neliniște. El vine printre ei și spune, „Pace vouă!” (Ioan 20:19). Le arată rănile de la mâini și de la picioare, rana din coastă: nu e o fantomă, este chiar El, același Isus care a murit pe cruce și a zăcut în mormânt. În fața privirilor neîncrezătoare ale ucenicilor, el repetă: „Pace vouă!” (v. 21).

Chiar și privirile noastre sunt neîncrezătoare, în acest Paște în timp de război. Prea mult sânge am văzut, prea multă violență. Și inimile noastre s-au umplut de teamă și de neliniște, în timp ce atâția frați și surori ai noștri au trebuit să se închidă înăuntru pentru a se apăra de bombe. Ne este greu să credem că Isus a înviat cu adevărat, că a învins cu adevărat moartea. Ar fi oare o iluzie? Un rod al imaginației noastre?

Nu, nu este o iluzie! Astăzi, mai mult ca oricând, răsună anunțul pascal atât de drag Orientului creștin: „Cristos a înviat! Adevărat a înviat!” Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de El, la sfârșitul unui Post care pare să nu să se mai termine. Am lăsat în urmă doi ani de pandemie, care au lăsat urme grele. Era momentul să ieșim împreună din tunel, mână în mână, punând împreună forțe și resurse… În schimb, arătăm că în noi persistă încă spiritul lui Cain, care se uită la Abel nu ca la un frate, ci ca la un rival, și se gândește cum să-l elimine. Avem nevoie de Răstignitul Înviat ca să credem în victoria iubirii, să sperăm în reconciliere. Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de El, ca să vină în mijlocul nostru și să ne mai spună: „Pace vouă!”.

Numai El o poate face. Numai el are dreptul astăzi să ne vestească pacea. Numai Isus, pentru că poartă rănile, rănile noastre. Acele răni ale Lui sunt ale noastre de două ori: ale noastre pentru că le-a dobândit de la noi, de la păcatele noastre, de la împietrirea inimii noastre, de la ura fratricidă; și ale noastre, pentru că le poartă pentru noi, nu le-a șters din Trupul Său glorios, a voit să le păstreze, să le poarte în El pentru totdeauna. Ele sunt o pecete de neșters a dragostei Sale pentru noi, o mijlocire continuă pentru ca Tatăl ceresc să le vadă și să se milostivească de noi și de întreaga lume. Rănile din Trupul lui Isus Înviat sunt semnul luptei pe care El a dus-o și a câștigat-o pentru noi, cu armele iubirii, astfel încât săputem avea pace, să fim în pace, să trăim în pace.

Privind la acele răni glorioase, ochii noștri neîncrezători se deschid, inimile noastre împietrite se deschid lăsând să intre anunțul pascal: „Pace vouă!”.

Frați și surori, să lăsăm pacea lui Cristos să intre în viețile noastre, în casele noastre, în țările noastre!

Să fie pace în martirizata Ucraină, atât de greu încercată de violență și de distrugerea războiului crud și lipsit de sens în care a fost târâtă. În această noapte teribilă de suferință și moarte să răsară în curând zorile noi ale speranței! Alegeți pacea. Încetați să vă arătați mușchii în timp ce oamenii suferă. Vă rog, să nu ne obișnuim cu războiul, să ne angajăm cu toții să cerem cu glas puternic pacea, de la balcoane și pe străzi! Cei care au responsabilitatea națiunilor să asculte strigătul de pace al oamenilor. Să asculte acea întrebare tulburătoare pusă de oamenii de știință în urmă cu aproape șaptezeci de ani: „Vom pune capăt omenirii sau omenirea va ști să renunțe la război?” (Manifestul Russell-Einstein, 9 iulie 1955).

Port în inimă toate numeroasele victime ucrainene, milioanele de refugiați și pe cei strămutați intern, familiile despărțite, bătrânii rămași singuri, viețile destrămate și orașele rase până la pământ. Am înaintea ochilor privirea copiilor rămași orfani și care fug de război. Privindu-i, nu putem să nu le simțim strigătul de durere, alături de cel al multor altor copii care suferă peste tot în lume: cei care mor de foame sau de lipsă de îngrijire, cei care sunt victime ale abuzurilor și violenței și cei cărora li s-a refuzat dreptul de a se naște.

În durerea războiului nu lipsesc nici semne încurajatoare, cum ar fi ușile deschise ale atâtor familii și comunități care, în întreaga Europă, primesc emigranți și refugiați. Fie ca aceste atât de numeroase acte de iubire să devină o binecuvântare pentru societățile noastre, uneori degradate de atâta egoism și individualism, și să contribuie la a le face primitoare pentru toți.

Conflictul din Europa să ne facă atenți față de atâtea alte situații de tensiune, suferință și durere, care afectează prea multe regiuni ale lumii și nu putem și nu voim să le uităm.

Să fie pace în Orientul Mijlociu, sfâșiat de mulți ani de diviziuni și conflicte. În această zi glorioasă să cerem pace pentru Ierusalim și pace pentru cei care îl iubesc (cf. Ps 121 [122]), creștini, evrei și musulmani. Să poată israelienii, palestinienii și toți locuitorii Orașului Sfânt, împreună cu pelerinii, să facă experiența frumuseții păcii, să trăiască în fraternitate și săaibă acces liber la Locurile Sfinte în respectul reciproc ai drepturilor fiecăruia.

Să fie pace și reconciliere pentru popoarele din Liban, Siria și Irak și, în special, pentru toate comunitățile creștine care trăiesc în Orientul Mijlociu.

Să fie pace și în Libia, ca să afle stabilitate după atâția ani de tensiuni, și în Yemen, care suferă din cauza unui conflict uitat de toți, care face în continuare victime: armistițiul semnat în ultimele zile să poată reda speranță populației.

Domnului Înviat să-i cerem darul reconcilierii pentru Myanmar, unde persistă un scenariu dramatic de ură și violență, și pentru Afganistan, unde nu se atenuează tensiunile sociale periculoase și unde o criză umanitară dramatică martirizează populația.

Să fie pace în întregul continent african, astfel încât să înceteze exploatarea celor care sunt victime și hemoragia adusă de atacurile teroriste – în special în zona Sahel – și să afle sprijin concret în fraternitatea popoarelor. Etiopia, afectată de o gravă criză umanitară, să afle calea dialogului și a reconcilierii și să înceteze violențele din Republica Democrată Congo. Să nu lipsească rugăciunea și solidaritatea pentru populațiile din estul Africii de Sud, lovite de inundații devastatoare.

Cristos Cel Înviat să însoțească și să ajute popoarele din America Latină, care, în unele cazuri, și-au văzut condițiile sociale înrăutățindu-se în aceste vremuri dificile de pandemie, exacerbate și de cazuri de criminalitate, violență, corupție și trafic de droguri.

Îi cerem Domnului Înviat să însoțească drumul de reconciliere pe care Biserica Catolică din Canada îl parcurge împreună cu popoarele indigene. Duhul lui Cristos Înviat să vindece rănile trecutului și să dispună inimile pentru căutarea adevărului și a fraternității.

Dragi frați și surori, fiecare război aduce cu sine consecințe care implică întreaga umanitate: de la lupte la doliu, la drama refugiaților, la criza economică și alimentară, ale cărei semne le vedem deja. În fața semnelor persistente ale războiului, precum și a multelor înfrângeri dureroase ale vieții, Cristos, biruitor al păcatului, al fricii și al morții, ne îndeamnă să nu cedăm în fața răului și a violenței. Frați și surori, să ne lăsăm pătrunși de pacea lui Cristos! Pacea este posibilă, pacea este o datorie, pacea este responsabilitatea principală a tuturor!

Traducere: Pr. Tarciziu Șerban

Foto: captură Vatican Media via Angelus TV