În Catedrala „Sfântul Nicolae” din Oradea au fost memorate astăzi la Slujba Deniei patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de Taină, rugăciunea cea mai presus de fire și vânzarea Domnului.

Vecernia ce se săvârșește împreună cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare a fost celebrată de Preasfințitul Virgil Bercea, împreună cu un sobor de preoți și răspunsurile fiind date  de corul Seminarului Teologic Greco – Catolic „Sfinții Vasile, Grigore și Ioan” din Oradea.

Momentul cel mai emoționant a reprezentat slujba spălării picioarelor, obicei ce se practică în fiecare an în catedrala noastră. Precum, „Stăpânul, Cel ce a arătat ucenicilor pildă de smerenie” și a plecat genunchii în faţa apostolilor la Cina cea de Taină, Preasfinția Sa Virgil a spălat picioarele a 12 seminariști. Astfel, credincioșilor le-a fost transmis mesajul de pace și umilință a Mântuitorului și li s-a explicat semnificația acestui gest, nu ca fiind o spălare a trupului, ci o curățire de praful păcatelor omului. În cadrul slujbei de dimineață a fost sfințit și Mare Mir.

Să ne pregătim, așadar, a trăi Sfintele și Mântuitoarele Patimi ale Domnului Isus Cristos, pătrunși de aceste întâmplări dumnezeiești pline de taină și necuprinse de minte, precum spune și cântarea: Cel ce Te-ai încins cu ștergarul și ai spălat picioarele ucenicilor, Hristoase Dumnezeule, spală întinarea sufletului nostru și ne încinge pe noi cu legătura spirituală, spre a face poruncile Tale și a cânta bunătatea Ta”.

 

Eugen Ivuț