Ziua Familiei și Ziua Internațională a Femeii la Beiuș au fost sărbătorite prin rugăciune, cateheză și daruri în bisericile Eparhiei de Oradea…, în Biserica noastră greco-catolică „Sfinții Trei Ierarhi” din Beiuș.
În cadrul liturgic, s-a prezentat și o cateheză (un prim moment al programului eparhial pastoral) având în centru cuvintele: „te rog, mulțumesc, iartă-mă”.
Tinerii din Oratoriul „Colț de Rai” și-au exprimat recunoștința și aprecierea față de Mamă printr-un emoționant eseu.
La sfârșitul Sfintei Liturghii cei prezenți au primit câte o carte ca hrană spirituală pentru familii, respectiv doamnelor și domnișoarelor prezente li s-au oferit câte o ciocolată (mulțumim „Departamentului pentru Pastorația Adulților și a Familiilor”).
În fața Bisericii, reprezentanți ai Primăriei Beiuș au împlinit cadoul pentru doamne cu un fir de floare.
Fiți binecuvântate onorate Femei! Fiți binecuvântate dragi familii!