În data de 24 februarie 2021, E.S. Dl. Liviu-Petru Zăpîrțan, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran de Malta, a primit decorația Marea Cruce ”Pro Merito Melitensi” a Ordinului Suveran de Malta, în semn de recunoaștere pentru contribuția avută la dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre România și Ordinul Suveran de Malta.
Înalta distincție i-a fost conferită ambasadorului de către E.S. Fra Marco Luzzago, Locotenent al Marelui Maestru al Ordinului Suveran de Malta, în cadrul unei ceremonii organizate la Vila Magistrală de pe colina Aventino din Roma, unul dintre sediile instituționale ale Ordinului. La eveniment au participat alți ambasadori și membri ai Consiliului Suveran al Ordinului.