„În perioada 17-20 mai 2010 s-a desfasurat la Oradea cea de-a sasea Întâlnire Nationala a Preotilor. Aceasta întâlnire a încheiat seria reuniunilor nationale si a fost organizata de Episcopia Romano-Catolica de Oradea împreuna cu Eparhia Greco-Catolica de Oradea,. Totul s-a desfasurat dupa un program bilingv (româneste si ungureste) si biritual (romano-catolic si greco-catolic).
Luni seara, zeci de preoti de ambele rituri, tineri si batrâni, veniti din toata tara au fost întâmpinati de mesajul celor doi episcopi din Oradea, Bocskei Laszlo si Virgil Bercea. Deschiderea a avut loc în catedrala romano-catolica, unde am primit cu totii cuvântul de salut al gazdelor: „Ne-am adunat sa ne punem împreuna în pelerinaj spre Isus. Acel Isus pe care ni-l prezinta evangheliile, care poate fi incomod uneori pentru noi si pentru lume, dar care singur poate sa raspunda celor mai profunde asteptari ale noastre… Sa redescoperim iubirea de la început, din ziua hirotonirii noastre si totodata sa actualizam prietenia noastra cu Hristos. (…) Sa stam aici, împreuna si sa ne verificam iubirea si fidelitatea, caci fidelitatea este expresia elocventa a iubirii în timp."
Marti, 18 Mai, dupa Sfânta Liturghie în rit bizantin, celebrata în catedrala greco-catolica „Sfântul Nicolae", coordonati de parintele Alexandru Buzalic – doctor în teologie si profesor – am mediat asupra identitatii preotului: „Cine este preotul?", „Ce asteapta Domnul de la el?", „Cum este viata sa?" Spunea parintele: „Noi nu detinem preotia, ci participam la aceeasi unica preotie a lui Hristos… Nu suntem pusi în fruntea unui popor, ci în inima lui, spre si pentru slujire…" Dupa meditatie, împartiti pe grupuri, am încercat sa raspundem diferitelor întrebari: „Cum reusesc sa fiu în lumea de azi o imagine a lui Isus?", „Cum îmi traiesc vocatia? Ma ridic la înaltimea chemarii mele?", „Lumea contemporana, pierzându-si credinta si valorile adevarate, rataceste, este în criza. Cum îl aduc pe Dumnezeu în viata oamenilor?", „Cum vad eu viitorul Bisericii? Care este rolul meu?".
Tot în aceasta zi am avut ocazia sa vizitam orasul Oradea, iar apoi am participat la lansarea cartilor de Drept Canonic Oriental ale parintelui William Bleiziffer si la prezentarea cartii „Psihologia religiilor", a parintelui Alexandru Buzalic. Dupa un moment spiritual în biserica „Coborârea Duhului Sfânt" (rozariul, Acatistul, spovada), am împartasit cu totii impresiile primei zile: Hristos era acolo, în mijlocul nostru, pentru ca eram adunati în numele lui si ne cerea sa fim mai des împreuna.
Coordonatorul spiritual al zilei de miercuri a fost parintele Felfoldi Laszlo, vicar episcopal din Debrecen (Ungaria). În meditatia tinuta în catedrala romano-catolica „Sfânta Maria", ne-a amintit tuturor: cine suntem, cui slujim si cum trebuie sa slujim; constientizarea permanenta ca darul credintei pe care îl avem nu este un lux, ci o favoare si obligatia de a ne lasa surprinsi de actiunea si darurile Duhului Sfânt, de a fi deschisi. Necesitatea reevanghelizarii si a convertirii, împreuna cu parabola fiului risipitor, au fost în centrul meditatiei. Acelasi preot a tinut si meditatia din cadrul Sfintei Liturghii celebrate în biserica din satul Sâniob, comunitate de lânga Oradea în care timp de secole s-a aflat cea mai importanta relicva a bisericii maghiare: „dreapta sfânta", bratul sfântului Stefan, rege al Ungariei. La sfânta Liturghie a participat si fostul episcopul emerit de Oradea, Tempfli Jozsef.
Ne-am bucurat ca la aceasta întâlnire am vizitat mai multe monumente istorice, dintre care si palatul episcopal si muzeul diecezan, si am trait în acest oras zile de har: momente în care toti ne-am consolidat chemarea, ne-am reînnoit „da"-ul, ne-am reamintit de iubirea de la început.
Joi, 21 mai, am pornit spre locurile noastre de pastoratie cu dorinta de a trai cât mai autentic darul si misterul preotiei si dornici de a ne revedea.