La 29 iulie, România celebrează Ziua Imnului Național, unul dintre cele mai puternice simboluri ale identității și unității naționale. La Oradea, această zi a fost marcată printr-o ceremonie militară și religioasă desfășurată în Piața Mihai Viteazul, în prezența autorităților civile și militare, a reprezentanților cultelor religioase și a numeroși orădeni veniți să aducă un omagiu simbolului care, de aproape două secole, însoțește momentele de bucurie, încercare și speranță ale poporului român.
Ceremonia a cuprins intonarea Imnului Național al României, acordarea onorului militar, rostirea unei rugăciuni de binecuvântare pentru poporul român, alocuțiuni dedicate semnificației acestei zile și defilarea detașamentului de onoare.
Puțini cunosc însă faptul că autorul versurilor Imnului Național al României, Andrei Mureșanu, a fost un fiu al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice. Format la școlile greco-catolice din Blaj, în spiritul Școlii Ardelene, poetul și revoluționarul transilvănean a fost educat într-un mediu care a cultivat credința, cultura și conștiința apartenenței la neamul românesc. Din această sinteză între valorile Evangheliei și idealurile de libertate s-a născut poezia „Un răsunet”, publicată în timpul Revoluției de la 1848 și devenită, prin forța mesajului său, imnul național al României.
Intonat pentru prima dată la 29 iulie 1848, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, „Deșteaptă-te, române!” a însoțit generații întregi de români în cele mai importante momente ale istoriei lor. Interzis în perioada regimului comunist, cântecul a renăscut odată cu Revoluția din Decembrie 1989, fiind adoptat ca Imn Național și consacrat ulterior prin Constituția României.
Mai mult decât un cântec solemn, imnul rămâne o chemare la trezirea conștiinței, la asumarea responsabilității față de binele comun și la păstrarea libertății câștigate cu jertfă. Mesajul său continuă să fie actual, invitând fiecare generație să privească spre trecut cu recunoștință și spre viitor cu încredere.
În cadrul ceremoniei de la Oradea, rugăciunea rostită pentru poporul român a reamintit că adevărata iubire de patrie se întemeiază pe credință, solidaritate și respect față de demnitatea fiecărei persoane. Într-o lume marcată de provocări și schimbări rapide, simbolurile naționale rămân repere care unesc și păstrează vie memoria celor care au construit identitatea României.
Ziua Imnului Național este, astfel, nu doar o comemorare a unui moment istoric, ci și o invitație la redescoperirea valorilor care au inspirat versurile lui Andrei Mureșanu: credința în Dumnezeu, iubirea de neam, dorința de libertate și speranța într-un viitor întemeiat pe adevăr și responsabilitate.
Biroul de Presă EGCO






