,,Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi”

            În cea de-a şasea zi, evenimentul a fost găzduit de către Comunitatea Evreilor Mesianici. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de  domnul Shaliach David Nagy, care, pornind de la motto-ul acestui an, a explicat cum putem avea iubirea Sa în noi, această iubire care întrece orice iubire umană. ,,De aceea a spus El – Rămâneți în iubirea mea – , voi nu aveți această iubire, cu alte cuvinte voi nu puteți produce această iubire, decât dacă o aveți de la EL”.

            Adonai Elohim, Creatorul, exprimă astfel prin glasul apostolilor (Efeseni 3,17): ,,să locuiască Hamashiach prin credinţă în inimile voastre”. Aşadar, abia după aceea putem aduce roade care să rămână”.

             ,,Cum anume putem să-L primim pe El, iubirea Sa, iertarea Sa, Viaţa veşnică în inimile noastre ? Rostind cu credință această rugăciune simplă, pe care vă invit să o spuneți și dumneavoastră:

            Tată ceresc, cred în Tine și mă întorc la Tine. Cred în Fiul Tău și în sacrificiul  Său pentru mine. Îmi pare rău și îmi cer iertare pentru toate păcatele mele. Fiu al Tatălui Ceresc, te rog să vii în inima mea și să-mi dai iertarea și viața veșnică.

            Mulțumesc că m-ai și ascultat. Cred și mărturisesc că Fiul a murit și pentru mine, că a înviat și că am și primit iertarea și viața veșnică acum, prin El ”.

            Cei care doresc să vizioneze desfăşurarea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor în Oradea, ori doresc să vadă mesajele  înalt-reprezentanţilor cultelor şi comunităţilor creştine din oraşul nostru, pot accesa această adresă on-line:

https://www.facebook.com/unitatea.crestinilor.oradea/

(de aceea programul  nu include şi orele).

Laura Ologu

Biroul Pastoral